Percheziții la polițiștii corupți din Vaslui
* aceștia sunt acuzați că au primit bani de la diverse persoane pentru a nu lua măsuri legale în cazul constatării unor abateri contravenționale * un agent a fost depus în arest, iar altul a fost plasat sub control judiciar
Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciile Județene Anticorupție Vaslui, Iași și Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, au efectuat, joi, 4 percheziții domiciliare (3 în județul Vaslui și una în județul Constanța).
Trei dintre locațiile percheziționate aparțin unor agenți de poliție care, la momentul comiterii faptelor, își desfășurau activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență, luare de mită și dare de mită, trafic de influență și acces ilegal la un sistem informatic, constând în primirea de sume de bani de la diverse persoane, pentru a nu lua măsuri legale în cazul constatării unor abateri contravenționale, precum și pentru alte demersuri în legătură cu îndatoririle de serviciu.
Procurorul de caz a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui agent de poliție, urmând ca în cursul zilei de 20.06.2025 să fie prezentat în fața unui judecător de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. În cazul unui alt agent de poliție a fost instituită măsura controlului judiciar.
Pe parcursul activităților efectuate în dosarul penal s-a beneficiat de sprijinul conducerii IPJ Vaslui și a IGJR. „Direcția Generală Anticorupție își reafirmă angajamentul în combaterea tuturor formelor de corupție și susținerea principiilor de integritate în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne, acționând constant pentru identificarea și sancționarea comportamentelor care încalcă legea și compromit încrederea cetățenilor în instituțiile statului”, se arată într-un comunicat de presă transmis de DGA.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
FOTBAL Rețeta pentru salvarea sezonului la Poli? Un jucător de bază a refuzat să facă deplasarea spre Șelimbăr,
Explozie de îmbolnăviri respiratorii, la Iași: peste 6.500 de cazuri într-o săptămână!
Instalațiile țărănești din Muzeul Etnografic prind viață prin aplicația MuzeAR 2.0
Intervenție de anvergură pe strada Văleni: Primăria Iași pregătește măsuri urgente pentru stabilizarea versantului și refacerea infrastructurii
Violența domestică, o urgență tăcută. La Iași curg ordinele de protecție
Direcția Silvică Iași - Drept la replică
Trei bătrâne din Iaşi, înşelate. O tânără de 19 ani, arestată preventiv
Sfântul Spiridon, făcătorul de minuni și ocrotitorul celui mai vechi spital din Iași
Copiii României, prinși între dosare și traume. Un avocat ieșean cere un nou sistem de protecție
Cobza românească de la Scobinţi a primit diploma UNESCO


