Povestea săniilor de altădată

 * într-un atelier modest scăldat în lumina caldă a unei sobe vechi, nea Vasile șlefuiește cu răbdare o bucată de lemn * în mâinile lui, materialul brut se transformă încet-încet într-o sanie tradițională, de parcă meșteșugul său ar fi o magie tăcută * pereții sunt îmbrăcați în rafturi pline cu unelte vechi și mirosul de rumeguș se amestecă cu amintirile

Într-un atelier mic din satul vasluian Puiești, lemnul prinde viață în mâinile lui nea Vasile, unul dintre ultimii meșteșugari care mai fabrică sănii tradiționale. Atelierul său, plin de unelte vechi și miros de rumeguș, este un colț de lume unde timpul pare să fi stat în loc.

„Asta e o săniuță ca pe vremuri”, spune nea Vasile, ridicând cu mândrie un model proaspăt lăcuit. „Se făcea așa când eram eu copil. Lemnul e de fag, iar talpa e de fier. Nu e doar frumoasă, dar ține și ani de zile”.

Un meșteșug pe cale de dispariție

Pe vremuri, fiecare sat din Moldova avea meșteșugarii săi care construiau sănii pentru copii, dar și pentru gospodării. Astăzi, în epoca plasticului și a produselor de serie, aceste sănii tradiționale sunt tot mai rare. Nea Vasile, la cei 68 de ani ai săi, continuă această tradiție cu încăpățânare. „Nu fac avere din asta”, recunoaște el, „dar nu mă las. Am clienți care vin tocmai din București sau din Brașov să ia săniuțe pentru copii. Le place că sunt făcute de mână, ca pe vremuri”. Procesul este unul migălos. Fiecare piesă este tăiată, șlefuită și asamblată manual. Nea Vasile spune că secretul unei sănii bune este alegerea lemnului. „Fagul e cel mai bun. E tare, dar elastic. Dacă e tratat corect, ține o viață”.

Locurile de săniuș din Iași: unde copilăria prinde viteză

De-a lungul timpului, Iașul a fost un oraș unde săniușul a fost mai mult decât o simplă distracție; era o tradiție. De la Copou la Bucium, dealurile Iașului răsună iarna de râsete și bucurie. Pârtia de pe Sărărie este poate cea mai populară destinație. Aici, copiii și părinții își dau întâlnire pentru curse amețitoare pe sănii sau colaci. Atmosfera este una de poveste, cu miros de vin fiert și castane coapte care plutesc în aer. Un alt loc îndrăgit este dealul Galata, unde panta abruptă atrage curajoșii dornici de senzații tari. Aici, săniile de lemn construite de meșteșugarii locali se întrec cu cele moderne, iar, surprinzător, cele tradiționale rezistă cel mai bine. În apropiere, la Bucium, pârtiile naturale oferă o alternativă pentru cei care preferă liniștea și peisajele sălbatice. Printre brazi încărcați de zăpadă, săniile alunecă parcă mai lin, iar vântul aduce cu el amintiri de demult.

Tradiția care renaște

Chiar dacă tehnologia a schimbat lumea, săniile tradiționale încep să fie redescoperite de cei care caută autenticitatea. Nea Vasile povestește cu bucurie despre familii care vin la el pentru sănii făcute special pentru copii sau despre bunici care doresc să retrăiască momentele copilăriei. „Îi vezi cum își aduc nepoții și le povestesc: Pe vremuri, mergeam cu o sanie ca asta. Se bucură ca niște copii”.

În ultimii ani, nea Vasile a început să predea și câtorva tineri secretele meseriei. „Nu mulți sunt interesați, dar am găsit câțiva băieți care vor să învețe. Poate că săniile tradiționale n-or să dispară chiar de tot”. Săniile de altădată nu sunt doar niște obiecte; ele poartă cu ele povești, emoții și amintiri. Sunt o legătură între generații, o dovadă că, uneori, simplitatea este cea care aduce cea mai mare bucurie.

Așa cum nea Vasile modelează lemnul, așa se modelează și viitorul acestui meșteșug. Cine știe, poate că în iernile care vor veni, pe dealurile ninse  vor răsuna din nou râsete de copii care alunecă pe săniile meșteșugite cu dragoste și pricepere.

Tania DAMIAN