Prăjiturile care au crescut generații întregi. Deserturile copilăriei pe care ieșenii le caută și la maturitate

Pentru mulți ieșeni, gustul copilăriei nu se măsoară în deserturi sofisticate, ci în prăjituri tăiate în pătrate egale, așezate pe platouri grele, scoase la iveală când veneau musafirii sau când casa mirosea a vanilie, nucă și coajă rasă de lămâie. Sunt deserturile care nu au dispărut odată cu vârsta. Dimpotrivă, au devenit repere de familie, mici ancore afective pe care adulții le caută la cofetării, în rețetarele vechi sau în bucătăriile bunicilor.

În Iași, oraș în care mesele de sărbătoare încă păstrează multe ritualuri de familie, prăjiturile copilăriei au rămas prezente în case, la pomeni, aniversări, hramuri, sărbători religioase și întâlniri de duminică. Nu sunt doar dulciuri. Sunt amintiri comestibile.

Una dintre cele mai iubite rămâne Albă ca Zăpada, prăjitura cu foi fragede și cremă acrișoară de lămâie, lăsată la rece până când straturile se înmoaie perfect. Pentru generații întregi, era desertul care apărea pe masă la Crăciun, Paște sau la zilele de naștere. Nu impresiona prin decor, ci prin răbdare: foi coapte separat, cremă fină, zahăr pudră deasupra și gustul acela limpede, de casă.

La fel de prezentă în memoria ieșenilor este prăjitura cu foi cu miere, cunoscută în multe familii drept „prăjitura bunicii”. Cu straturi subțiri, cremă de griș sau de lapte și uneori un strat de gem acrișor, acest desert are ceva din economia vechilor gospodării: ingrediente simple, rezultat spectaculos. Era genul de prăjitură care devenea mai bună a doua zi, dacă apuca să stea suficient.

În vitrinele cofetăriilor, dar și în amintirea celor care au copilărit înainte de explozia deserturilor moderne, amandina rămâne prăjitura-simbol. Blat însiropat, cremă de cacao, glazură lucioasă și acel gust intens care transforma o ieșire la cofetărie într-un eveniment. Pentru mulți copii, amandina era „prăjitura de oraș”, cumpărată la bucată, mâncată cu furculița mică, lângă un pahar de suc.

Alături de ea, savarina a rămas desertul cu aer de sărbătoare: aluat însiropat, frișcă multă și capac uns cu gem. Într-o vreme în care cofetăria era loc de răsfăț rar, savarina părea un desert sofisticat. Astăzi, pentru mulți adulți, ea nu mai este doar dulce, ci o întoarcere într-o lume în care bucuriile erau mai simple și mai așteptate.

Nicio listă a copilăriei nu poate ocoli salamul de biscuiți. Fără coacere, fără tehnici complicate, făcut din biscuiți populari, cacao, rahat, nucă și esență de rom, salamul de biscuiți era desertul rapid al caselor pline. Se pregătea ușor, se învelea în celofan sau hârtie și se tăia în felii groase. Era prăjitura copiilor, dar și soluția bunicilor când trebuia pus „ceva dulce” pe masă.

În multe familii din Iași, mai ales în cele în care rețetele s-au transmis pe caiete îngălbenite, cornulețele cu rahat, nucă sau magiun rămân desertul bunicilor. Se făceau în cantități mari, se păstrau zile întregi și apăreau lângă cafea, ceai sau lapte cald. Fragede, pudrate cu zahăr, cornulețele au supraviețuit tuturor modei culinare tocmai pentru că nu încearcă să fie altceva decât sunt: simple, blânde și familiare.

O altă prăjitură care a traversat generațiile este Negresa, desertul de tavă care a intrat în aproape fiecare casă. Cu cacao, nucă și glazură, uneori cu gem în compoziție, negresa era desertul de weekend, făcută repede și tăiată în romburi sau pătrate. Copiii o mâncau cu mâna, adulții o puneau pe farfurie, iar bunicii o păstrau acoperită cu un șervet curat.

Mai sunt apoi chec-ul marmorat, plăcinta cu mere, grișul cu lapte, orezul cu lapte și scorțișoară, crema de zahăr ars, eclerele, rulada cu gem, prăjitura Televizor sau prăjitura Carpați. Fiecare are publicul ei, fiecare activează altă amintire. Unele vin din bucătăria de apartament, altele din curțile bunicilor, altele din cofetăriile de cartier.

Forța acestor deserturi stă în faptul că nu aparțin unei singure generații. Copiii le descoperă astăzi la mesele de familie, părinții le caută pentru că le amintesc de propria copilărie, iar bunicii le pregătesc pentru că sunt parte din felul lor de a iubi. Tania DAMIAN