INCHIDE

Primăria Scobinți oferă 54.000 de euro celui care „scapă” comuna de câinii vagabonzi

Primăria Scobinți oferă 54.000 de euro celui care „scapă” comuna de câinii vagabonzi

281.250 de lei fără TVA este suma pe care Primăria Scobinți este pregătită să o plătească pentru gestionarea câinilor fără stăpân din comună. Administrația locală a demarat procedura pentru delegarea prin concesiune a serviciului, în încercarea de a rezolva o problemă care dă bătăi de cap comunității.

Potrivit documentației aprobate prin HCL nr. 59 din 11 iunie 2026, comuna Scobinți are nevoie de un operator care să preia serviciul pentru gestionarea câinilor fără stăpân de pe întreg teritoriul localității. Contractul va fi atribuit unui singur prestator și va avea o durată de cinci ani.

Decizia vine în baza studiului de fundamentare realizat de SC CISIF Centrul de Idei și Soluții Financiare SRL, document care a stat la baza demersului administrației locale pentru organizarea procedurii de concesionare.

Valoarea estimată a contractului ajunge la 281.250 de lei fără TVA, bani pe care operatorul desemnat îi va primi pentru prestarea serviciului pe durata contractului.

Practic, Primăria Scobinți caută un operator care să preia responsabilitatea gestionării câinilor fără stăpân la nivelul întregii comune. Contractul va fi încheiat pentru întreaga localitate, nu pe zone sau pe intervenții separate.

Autoritatea contractantă a stabilit și un calendar pentru firmele interesate. Potențialii ofertanți pot solicita clarificări cu cel puțin 11 zile înainte de termenul-limită pentru depunerea ofertelor, iar Primăria va transmite răspunsul consolidat o singură dată, cu minimum șase zile înainte de expirarea termenului de depunere.

Rămâne de văzut cine va pune mâna pe contractul de 281.250 de lei și, mai ales, cât de eficient va reuși viitorul operator să gestioneze problema câinilor fără stăpân din Scobinți. Pentru administrația locală, cei cinci ani de contract ar trebui să însemne mai mult decât o simplă cheltuială bugetară: soluționarea unei probleme care afectează siguranța și confortul locuitorilor. Carmen DEACONU