Înălțarea Sfintei Cruci și povestea semnului care a schimbat credința

Pe 14 septembrie, creștinii ortodocși cinstesc Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătoare legată de lemnul Crucii pe care a fost răstignit Hristos și de mai multe momente importante din istoria creștină.

Înălțarea Sfintei Cruci este una dintre cele mai importante sărbători ale Bisericii Ortodoxe și are o rânduială aparte: se ține post, indiferent de ziua săptămânii. Pentru credincioși, ziua de 14 septembrie nu amintește doar de un obiect sfânt, ci și de jertfa lui Hristos și de puterea Crucii în viața creștină.

Un semn vechi păstrat din vremea Apostolilor

Cinstirea Sfintei Cruci a început încă din timpul Apostolilor. În învățătura creștină, Crucea nu este doar lemnul pe care Hristos a fost răstignit, ci semnul prin care a venit mântuirea lumii. De aceea, Crucea are un loc central în rugăciuni, slujbe și în viața credincioșilor.

Sfântul Apostol Pavel a vorbit deschis despre taina Crucii în epistolele sale. El le scria galatenilor: „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume” (Galateni 6, 14).

În alt loc, același apostol spune: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 18).

Aceste cuvinte au rămas importante pentru creștini, mai ales în timpul persecuțiilor. Timp de aproape trei sute de ani, credincioșii au păstrat evlavia față de Cruce, chiar dacă viața lor era în pericol. Odată cu împăratul Constantin cel Mare, situația creștinilor din Imperiul Roman s-a schimbat radical.

Un semn pe cer schimbă soarta credincioșilor

Potrivit tradiției, împăratul Constantin cel Mare s-a apropiat de creștinism după ce a văzut pe cer semnul Sfintei Cruci, format din stele. Lângă acest semn era scris: „Prin acest semn vei învinge!”.

Constantin a considerat această arătare ca fiind un semn de la Dumnezeu. A poruncit să fie făcută o cruce mare din aur și pietre prețioase, după modelul văzut pe cer. Crucea a fost purtată înaintea oștirilor sale, ca semn al protecției și al biruinței.

După victoria împotriva lui Maxențiu, în anul 312, la Podul Milvius, Constantin a intrat învingător în Roma. În anul următor, prin edictul de la Mediolanum, creștinii au primit libertate religioasă. Acest moment a pus capăt unei lungi perioade de persecuții.

O căutare care schimbă istoria

Un episod important este legat de Sfânta Elena, mama împăratului Constantin. După ce Constantin a devenit conducătorul Imperiului Roman, a trimis-o în Țara Sfântă să cerceteze Locurile Sfinte și să găsească lemnul Crucii pe care a fost răstignit Hristos.

În timpul săpăturilor pentru biserica Învierii Domnului, aproape de Sfântul Mormânt, au fost descoperite trei cruci. Erau Crucea lui Hristos și cele două cruci ale tâlharilor. Au fost găsite și piroanele, dar rămânea de aflat care era Crucea Domnului.

Un moment care schimbă totul

Potrivit tradiției, identificarea Crucii lui Hristos s-a făcut printr-o minune. O fată moartă, dusă la înmormântare, a înviat când a fost atinsă de Crucea adevărată. Celelalte două cruci nu au produs nicio minune, astfel că a fost recunoscut lemnul pe care a fost răstignit Hristos.

Împărăteasa Elena s-a închinat Crucii și a sărutat-o, la fel și poporul adunat acolo. Mulțimea era atât de mare încât nu toți puteau ajunge aproape de Cruce.

Atunci, episcopul Macarie al Ierusalimului s-a urcat pe un amvon înalt și a ridicat Crucea ca să fie văzută de toți. Oamenii au strigat: „Doamne, miluieşte!”. De aici a pornit sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, marcată în fiecare an pe 14 septembrie.

Descoperirea Crucii a fost un moment de mare importanță pentru toți creștinii. Nu a fost doar un fapt istoric, ci și o întărire a credinței. Din acest moment, evlavia față de Cruce a crescut și mai mult.

Semne care rămân în amintirea credincioșilor

Cinstirea Sfintei Cruci a fost întărită și prin alte evenimente din tradiția Bisericii. Unul dintre ele a fost arătarea semnului Crucii pe cer la Ierusalim, în vremea împăratului Constanțiu, fiul lui Constantin cel Mare, pe 7 mai 351, în Duminica Cincizecimii.

Semnul Crucii a stat deasupra muntelui Golgota și a fost descris ca fiind mai luminos decât soarele. Oamenii l-au privit cu uimire și teamă. Sfântul Chiril, episcopul Ierusalimului, i-a scris împăratului Constanțiu despre această arătare și l-a îndemnat spre credință.

Istoricul Sozomen amintește că mulți oameni au crezut atunci că Hristos este Mesia și au venit la credință. Pentru ei, semnul de pe cer era o mărturie dumnezeiască.

Un alt moment important a avut loc în vremea împăratului Heraclie. În anul 614, perșii au cucerit Ierusalimul, au jefuit orașul și au luat lemnul Sfintei Cruci, ducându-l la Ctesifon. Heraclie a pornit la luptă, i-a învins și perșii au fost nevoiți să aducă înapoi Crucea la Ierusalim.

În anul 629, lemnul Sfintei Cruci a ajuns la patriarhul Zaharia. Mai târziu, o mare parte din Cruce a fost dusă la Constantinopol. De aceea, pe 14 septembrie este amintită și această biruință asupra perșilor.

O zi de post și pomeniri cu semnificație aparte

Înălțarea Sfintei Cruci se deosebește de alte sărbători prin faptul că se ține post, indiferent de zi. Se face dezlegare doar la untdelemn și vin.

În Biserica Ortodoxă, Crucea mai este cinstită și în alte zile din an: în a treia duminică din Postul Mare, pe 7 mai și pe 1 august. Aceste sărbători arată cât de importantă este Crucea în viața credincioșilor.

Troparul sărbătorii, la Glasul 1, este rostit astfel: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui protivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”. Este o rugăciune cunoscută, prin care credincioșii cer ocrotirea lui Dumnezeu prin Cruce.

Tot în această zi, Biserica îi pomenește pe mai mulți sfinți și persoane cinstite în calendar, alături de praznicul Înălțării Sfintei Cruci:

• Binecredincioasa împărăteasă Plachila, soția împăratului Teodosie.




• Sfinții Părinți de la al șaselea Sinod Ecumenic.




• Sfântul Mucenic Papa.




• Sfântul Mucenic Teoclit.




• Sfântul Valerian pruncul.




• Sfântul noul Cuvios Mucenic Macarie.

O moștenire vie pentru credincioși

Din multă evlavie, lemnul Sfintei Cruci a fost împărțit în bucăți mici și trimis la diferite biserici. Chiar și așa, în credința Bisericii, Crucea Domnului rămâne una singură, ca „putere a lui Dumnezeu”. Ea păstrează taina și lucrarea ei vie în lume.

Pentru credincioși, Crucea este cel mai sfânt altar al celei mai mari jertfe. Este legată de Jertfa Răscumpărării lumii și de credința că această jertfă a fost făcută o dată pentru totdeauna. De aceea, închinarea înaintea Crucii se face cu aceste cuvinte: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim”.

Pe 14 septembrie, sărbătoarea adună memoria descoperirii Crucii, semnele legate de ea, biruințele amintite de tradiție și rânduiala postului. Este o zi plină de sens, în care Crucea rămâne semnul jertfei, al credinței și al speranței creștine.