Taina zilei în care Ioachim și Ana sunt pomeniți alături de alți sfinți cu povești uimitoare

Calendarul ortodox îi pomenește pe 9 septembrie pe Sfinții Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului, pe Cuvioșii Chiriac de la Tazlău și Onufrie de la Vorona, pe Sfântul Mucenic Severian și pe Sfinții Părinți de la Sinodul al III-lea Ecumenic.

Pe 9 septembrie, credincioșii ortodocși își îndreaptă atenția spre câteva nume importante din calendar. Unele dintre acestea sunt legate de începuturile istoriei mântuirii, altele de viața monahală din Moldova sau de apărarea credinței în primele secole creștine.

Fiecare pomenire are la bază o viață trăită în rugăciune, răbdare și credință. Ziua aceasta nu înseamnă doar o listă de nume, ci oferă ocazia de a descoperi cum au trăit acești sfinți și de ce sunt respectați până astăzi.

Pomenirea drepților Tăi, Doamne, prăznuind, printr-înșii ne rugăm Ție, mântuiește sufletele noastre.

Povestea din spatele celor care au adus speranță unei lumi întregi

Sfinții și Drepții Ioachim și Ana sunt cunoscuți ca părinții Maicii Domnului și bunicii lui Iisus Hristos. Potrivit tradiției, au fost oameni drepți înaintea lui Dumnezeu și, deși aveau avere, nu au trăit doar pentru ei înșiși.

La fiecare sărbătoare, împărțeau o parte din câștigul lor săracilor, iar cealaltă o aduceau la templu, ca dar pentru Dumnezeu. Totuși, mult timp nu au avut copii, lucru care le-a adus multă tristețe.

Au stat cincizeci de ani împreună fără să aibă copii, dar nu și-au pierdut speranța. Se gândeau la Avraam și Sara, care au primit fiu la bătrânețe. Au continuat să se roage și să postească.

La o sărbătoare mare, Ioachim a mers la Ierusalim cu daruri, dar a fost mustrat de un iudeu, care i-a spus:

„De ce aduci darul înaintea mea? Oare nu știi că nevrednic ești să aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lăsat seminție în Israel?”

Supărat, Ioachim nu s-a mai întors acasă, ci s-a retras în pustia Hozevei și s-a rugat patruzeci de zile. Ana se ruga acasă, în grădină. Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea și Arhanghelul Gavriil le-a vestit nașterea Maicii Domnului.

Când copila a împlinit trei ani, Ioachim și Ana au dus-o la templu, așa cum au promis, și au încredințat-o arhiereului Zaharia. La scurt timp, cei doi au trecut la Domnul. Nașterea Maicii Domnului este sărbătorită pe 9 decembrie, iar Sfinții Ioachim și Ana sunt pomeniți împreună pe 9 septembrie.

Un drum spre liniște și credință, ascuns între dealurile Neamțului

Cuviosul Chiriac s-a născut la începutul secolului al XVII-lea, în satul Mesteacăn, județul Neamț. A crescut într-o familie credincioasă și mergea des la slujbele de la Mănăstirea Tazlău.

De tânăr, a simțit chemarea spre viața monahală. Cu binecuvântarea părinților, a intrat în obștea mănăstirii, unde a învățat ascultarea, rugăciunea și postul. Mai târziu a primit chipul călugăresc și a fost hirotonit diacon și preot, deși nu și-a dorit acest lucru.

Dorul de o nevoință mai aspră l-a făcut să se retragă într-o peșteră pe Măgura Tazlăului. Acolo a trăit în priveghere, în frig și în luptă duhovnicească. Tradiția spune că a primit darul rugăciunii curate, al vindecării bolnavilor și al izgonirii duhurilor rele.

De dragostea lui Hristos fiind înflăcărat, viață sihăstrească ai petrecut în peștera din Măgura Tazlăului. Pe Dumnezeu slăvind și pe diavol biruind. Pentru aceasta cu credință te lăudăm pe tine Cuvioase Chiriac.

Mulți călugări și credincioși îl căutau pentru sfat și ajutor. Chiriac a fost cunoscut ca apărător al credinței în zona Neamțului, iar viața lui a rămas un exemplu de smerenie și răbdare.

A trecut la Domnul în jurul anului 1660 și a fost înmormântat în pridvorul bisericii Mănăstirii Tazlău. Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, a vorbit despre el ca despre un părinte cu mare nevoință și smerenie:

„Apucat-am în zilele noastre părinți înalți la podvig (nevoință) și plecați la smerenie adâncă: pe părintele Chiriac de la Bisericani și pe Chiriac de la Tazlău”

În Patericul Sfinţilor moldo-români din 1888 se scrie că Chiriac de la Tazlău s-a luptat mult împotriva vrăjmașilor nevăzuți și i-a biruit. Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinților în anul 2008, cu zi de pomenire la 9 septembrie.

O alegere neașteptată schimbă viața unui om de seamă

Cuviosul Onufrie este amintit printre marii sihaștri ai zonei Botoșani. S-a născut în jurul anului 1700, în Rusia, într-o familie nobilă, și a ajuns guvernator al unui ținut.

Cu toate acestea, a ales să lase în urmă familia și poziția socială. În jurul anului 1749 a venit în Moldova, atras de faima pustnicilor din codri, departe de agitația lumii.

A citit Scriptura și alte cărți folositoare, pe care le-a copiat cu răbdare. A trăit 15 ani alături de mari părinți duhovnicești, printre care Vasile de la Poiana Mărului și Paisie de la Neamț.

Cu ostenelile sihăstriei, la viața cea fără de prihană ai ajuns, fericite, și ca un luceafăr din pământul Rusiei răsărind, întru singurătatea codrilor Moldovei te-ai sălășluit. Monahilor ai fost învățător, făcându-te pildă, prin aspra ta viețuire, Cuvioase Părinte Onufrie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.

În 1764 a intrat în obștea Schitului Sihăstria Voronei, apoi s-a retras în pustie pentru liniște. Timp de 25 de ani a trăit într-o peșteră pe malul pârâului Vorona, în post, tăcere și rugăciune neîncetată.

Potrivit ucenicului său, Ieromonahul Nicolae, Onufrie mânca o dată pe zi, după apus, iar noaptea priveghea, dormind doar câteva ore pe un scaun. În 1774 a primit schima mare de la duhovnicul său, starețul Paisie.

Viețuind în rugăciune și tăcere, te-ai suit pe treptele sfințeniei, Cuvioase Părinte Onufrie, chip al blândeții te-ai arătat și tuturor bun sfătuitor te-ai făcut prin pilda vieții tale, căci iubind mai mult pe Dumnezeu, te-ai depărtat de cele lumești și în pustietăți te-ai sălășluit. Roagă-te Domnului pentru sufletele noastre.

În noaptea de Paști, când a dorit să se împărtășească pentru ultima dată, un înger a îndrumat preotul din satul Tudora să-i ducă Sfintele Taine. După câteva zile, Onufrie a trecut la Domnul, la 29 martie 1789.

A fost înmormântat la rădăcina unui măr. Mai târziu, la mormântul său au fost semnalate fapte minunate. În iarna lui 1846, domnitorul Mihail Sturza a găsit un fruct mare la rădăcina mărului și l-a dat fiicei sale bolnave, care s-a vindecat.

După acest episod, domnitorul a cerut ca osemintele Cuviosului să fie așezate într-o raclă, în altarul bisericii Mănăstirii Vorona. Zece ani mai târziu, racla a fost mutată în pronaosul bisericii „Buna-Vestire” din Sihăstria Voronei, unde se află și azi. Sfântul Sinod l-a trecut în rândul sfinților în 2005.

O zi cu multe povești din trecut, pline de curaj și credință

Pe lângă Sfinții Ioachim și Ana, Chiriac și Onufrie, calendarul ortodox amintește în această zi și alte nume. Acestea sunt legate de martiriu, decizii importante ale Bisericii și mărturisirea credinței.

Un senator care nu a renunțat la credință

Sfântul Severian a trăit în vremea împăratului Liciniu și era senator. A fost descoperit că este creștin pentru că i-a încurajat pe cei 40 de mucenici să își mărturisească credința.

Din acest motiv, a fost spânzurat pe zid, iar picioarele i-au fost îngreunate cu o piatră mare. În aceste chinuri, și-a dat sufletul lui Dumnezeu. Pomenirea lui este legată de curajul mărturisirii creștine.

Mucenicul Tău, Doamne, Severian, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Un moment care a schimbat învățătura Bisericii

Tot pe 9 septembrie sunt pomeniți și Sfinții Părinți de la Sinodul al III-lea Ecumenic. Sinodul a avut loc la Efes, între 22 iunie și 31 august 431, și a adunat două sute de episcopi.

Nestorie a ajuns la Efes, dar nu a participat la Sinod, deși a fost chemat de trei ori. În lipsa lui, episcopii au discutat despre erezia pe care acesta o susținea.

La Sinod au participat părinți cunoscuți ai Bisericii, ca Sfântul Chiril al Alexandriei, Juvenal al Ierusalimului și Memnon din Efes. Sfântul Celestin, Papa Romei, nu a putut veni din cauza bolii, dar a trimis reprezentanți.

Sinodul a condamnat erezia lui Nestorie și a întărit învățătura că Iisus Hristos este o singură Persoană, în două firi, dumnezeiască și omenească, iar Maica Domnului este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

Părinții sinodali au emis opt canoane și „Doisprezece anateme împotriva lui Nestorie”, redactate de Sfântul Chiril al Alexandriei. Aceste hotărâri au avut un rol important în apărarea credinței creștine.

Mineiul mai menționează la această dată și pomenirea:

• Sfântului Cuvios Teofan Mărturisitorul;




• Sfântului Hariton.

Povești care rămân vii în sufletele credincioșilor

Pomenirea sfinților din 9 septembrie adună laolaltă istorii diferite, unite prin aceeași credință. Ioachim și Ana arată răbdarea și speranța în rugăciune, Chiriac și Onufrie vorbesc despre viața aspră a pustnicilor, iar Severian amintește de curajul martirilor.

În același timp, Părinții Sinodului al III-lea Ecumenic rămân legați de apărarea unei învățături esențiale pentru credința ortodoxă. Astfel, ziua de 9 septembrie are o semnificație aparte, iar numele acestor sfinți continuă să fie rostite în rugăciunile credincioșilor.