Primarul comunei Grozești, încătușat după ce ar fi agresat doi minori
Primarul comunei Grozești, George Cristea, a fost reținut, marți, de polițiști pentru 24 de ore, fiind acuzat că ar fi agresat fizic doi adolescenți, în urma unui conflict petrecut pe o stradă din localitate.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași, incidentul ar fi avut loc pe 26 octombrie 2025, iar reținerea edilului s-a dispus două zile mai târziu, în urma administrării probatoriului. „La data de 28 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Răducăneni au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 51 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. Din investigațiile efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, la data de 26 octombrie, acesta ar fi agresat fizic doi minori, de 14, respectiv 15 ani, în timp ce se aflau pe drumul public din comuna Grozești, ca urmare a unui conflict privind accesul acestora în curtea unității administrativ-teritoriale”, a transmis IPJ Iași.
Conform aceleiași surse, în cursul acestei după-amiezi, primarul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni, cu propuneri legale privind măsurile preventive.
Cazul a stârnit reacții imediate în plan politic. Organizația județeană a PNL Iași a transmis un comunicat dur, calificând incidentul drept „revoltător” și cerând excluderea lui George Cristea din rândurile social-democraților.
„Acest incident revoltător nu este, din păcate, un caz izolat. Vorbim despre un primar care are deja multiple dosare penale și este cercetat de Agenția Națională de Integritate (ANI). Solicităm conducerii PSD Iași să îl excludă de urgență din partid și să își asume public responsabilitatea pentru modul în care a fost susținut politic acest personaj”, se arată în comunicatul PNL Iași.
„PSD Iaşi nu acceptă violenţa - în spaţiul public sau în administraţia locală!”
Social-democrații ieșeni au transmis, ieri, că „PSD condamnă cu fermitate orice act de violenţă, în special atunci când sunt implicaţi minori. Nu există justificare pentru agresiunea fizică a unor copii, iar dacă faptele reţinute de organele de anchetă sunt confirmate, vinovatul trebuie să răspundă aşa cum prevede legea”.
Liderii PSD Iași solicită ca autorităţile abilitate să deruleze „cu maximă transparenţă şi celeritate toate verificările necesare, pentru a se stabili exact ce s-a întâmplat”. Totodată, aceștia au respins „insinuările peneliștilor ieșeni conform cărora organizaţia noastră ar fi propagator de violenţă publică sau ar tolera în mod sistematic comportamente inacceptabile”.
Primarul George Cristea, un edil controversat
George Cristea nu este la prima controversă. Potrivit informațiilor publice, edilul ar fi vizat în mai multe dosare penale și este cercetat de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru posibile situații de incompatibilitate și conflict de interese.
Localnicii din Grozești au semnalat, de-a lungul timpului, mai multe incidente în care primarul ar fi avut comportamente agresive sau conflictuale, însă până acum niciun dosar nu a fost finalizat printr-o hotărâre definitivă.
Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni.
În funcție de concluziile anchetei, dosarul ar putea fi extins, iar primarul ar putea fi cercetat sub control judiciar sau arestat preventiv, în funcție de decizia magistraților. Daniel BACIU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!