INCHIDE

Prostituata s-a jertfit pentru un Porsche Cayenne

Prostituata s-a jertfit pentru un Porsche Cayenne

 La 24 de ani, cât avea în 2021, Ştefana era deja o prostituată experimentată. Dar se cam săturase de prestat pe bani puţini, pe străzile Iaşului. Iar atunci când fratele ei, care lucra în Germania, în apropiere de Sttutgart, a chemat-o acolo, îi găsise un job de chelneriţă, a jubilat. S-a bucurat prematur.

Tânăra a lucrat doar trei săptămâni, dar n-a primit niciun ban, i s-a părut prea extenuantă muncă şi s-a lăsat la mâna ei. A dat anunţuri pe site-urile de matrimoniale, subliniind că e mereu disponibilă. Aşa l-a cunoscut pe Bogdan B., ieşean ca şi ea, tot tânăr, care trăia din mici învârteli.

A fost dragoste la prima vedere, s-au mutat împreună, dar banii lui s-au terminat pe dată. S-au întors în ţară, acasă la părinţii lui Bogdan, un concediu de trei săptămâni. Să se reaşeze, să se reinventeze. Au găsit rapid soluţia. Ea se prostituase încă din adolescenţă, au decis împreună ca Ştefana să-şi reia cariera, dar pe bani adevăraţi. Tot în Germania.

 

Ştefana ajungea şi la câte 30 clienţi pe zi

Au ajuns în Munchen, şi-au închiriat garsoniere, să locuiască separat, ca treaba să meargă bine. El se ocupa cu anunţurile pe site-uri, cu racolarea clienţilor, încasatul banilor, trnsportul ei. Afacerea mergea din plin, chiar dacă nu trecuse epidemia de coronavirus. Ştefana ajungea şi la 30 clienţi pe zi. Făcea sex neprotejat, mulţi apreciau treaba asta, una care avea să-i fie fatală.

În toamna acelui an, 2021, Bogdan şi-a cumpărat, plătind cash, un Porsche Cayene nou-nouţ. A dat 21.500 de euro, dar maşina a înmatriculat-o pe numele Ştefanei. Nu conta că ea n-avea permis de conducere.

La un moment dat, Bogdan a introdus-o în anturajul prostituatelor ce prestau în cadrul celebrului bordel „Leierkasten”, dar a făcut faţă cu brio raziilor poliţiei. N-a primit nicio amendă, deşi n-avea contract de muncă.

 

Slăbise groaznic, n-avea asigurare medicală în Germania, cei doi iubiţi au revenit în România, ea s-a internat la Infecţioase. Acolo a murit

Vremurile bune s-au risipit instant în ianuarie 2022. Ştefana se simţea din ce în ce mai rău, slăbise groaznic, n-avea asigurare medicală în Germania, cei doi iubiţi au revenit în România, ea s-a internat la Infecţioase. Avea COVID-19, dar nu numai atât. Un test de rutină a relevat că se potcovise şi cu virusul HIV. A decedat pe 12 aprilie. Cu câteva zile înainte, a apucat să i se destăinuiască unei prietene pe whatsapp, să-i explice cum a stat treaba cu efemerele ei momente de glorie şi cu prăbuşirea brutală. Prostituţia în exces.

Fiind vorba de o moarte suspectă, anchetatorii au intrat pe fir, i-au percheziţionat lucrurile personale, printre care şi telefonul, au  găsit conversaţia şi au continuat investigaţia. Aşa au aflat toate detaliile ce au stat la baza dosarului prin care Bogdan a fost inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

Procesul s-a terminat la începutul acestei săptămâni. Cu un verdict mai mult decât satisfăcător pentru cel vizat. Doi ani şi şase luni, dar cu suspendare. Mai rău e că i-a fost confiscată maşina. Claudiu CONSTANTIN

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!