INCHIDE

Reactivare istorică pe piața ieșeană muncii: revin șomerii „bătrâni”

Reactivare istorică pe piața ieșeană muncii: revin șomerii „bătrâni”

* candidații de peste 45 de ani se repoziționează, iar Iașul se află în topul orașelor cu cele mai multe căutări de joburi la această categorie * datele oficiale confirmă fenomenul: jumătate dintre cei care s-au angajat în acest an prin agențiile teritoriale de ocupare a forței de muncă au peste 45 de ani

Piața muncii din România trece printr-o transformare spectaculoasă: aproape 1 milion de aplicări din partea candidaților cu vârsta de peste 45 de ani au fost înregistrate în primele nouă luni ale acestui an pe cea mai mare platformă online de recrutare. Este o creștere de 10% față de aceeași perioadă din 2024, un fenomen considerat de specialiști drept o „reactivare istorică” a acestei categorii de vârstă. „Ani la rând, acest segment de candidați a fost unul aproape impermeabil la schimbările din piață. Anul acesta contextul economic a deturnat această stare de fapt, iar în primele luni am înregistrat cu aproape 100.000 de aplicări mai multe decât anul trecut”, spun experții în resurse umane.

Mulți dintre cei care intră acum din nou pe piața muncii au rămas șomeri după restructurări, alții resimt nesiguranța economică și caută locuri de muncă mai stabile sau mai bine plătite.

Datele oficiale confirmă fenomenul: jumătate dintre cei care s-au angajat în acest an prin agențiile teritoriale de ocupare a forței de muncă au peste 45 de ani. „Acești candidați își doresc în primul rând stabilitate. Vor contracte pe termen lung și locuri de muncă sigure, chiar dacă flexibilitatea și munca remote îi atrag mai puțin decât pe generațiile tinere”, explică specialiștii.

Cele mai multe aplicări au fost pentru domenii care oferă locuri de muncă de tip entry și mid level: Retail – liderul detașat, Construcții, Servicii, Transport și logistică, Producție, Servicii financiare, Industria alimentară.

Puține aplicări au vizat poziții de management, unde competiția și presiunea sunt mai mari.

Iașul, în topul orașelor cu aplicări

Împreună cu București, Cluj, Timișoara, Ilfov și Brașov, Iașul este unul dintre orașele unde candidații peste 45 de ani s-au mișcat cel mai mult pe piața muncii. La nivel local, specialiștii explică tendința prin două elemente: populația activă îmbătrânește – județul are o pondere ridicată de angajați aflați între 45 și 55 de ani, iar sectorul de servicii și retailul – aflate în expansiune în municipiul Iași – sunt domenii unde aceste categorii de candidați se integrează rapid. „Iașul are un avantaj: domenii precum retailul, transporturile sau producția au nevoie de oameni cu experiență, iar pentru candidații trecuți de 45 de ani aceasta este o oportunitate reală. În plus, stabilitatea pe care o caută se potrivește cu nevoia companiilor de a păstra angajați pe termen lung”, explică un consultant HR local.

Generația experienței: o resursă tot mai valoroasă

Reactivarea șomerilor „bătrâni” aduce o schimbare de mentalitate și în companii. Dacă în anii trecuți mulți angajatori căutau cu precădere tineri, acum experiența și seriozitatea devin atuuri decisive.

Pentru Iași, fenomenul are o dublă semnificație: pe de o parte, ajută la reducerea șomajului în rândul unei categorii vulnerabile, iar pe de altă parte aduce stabilitate în piața muncii locale, unde fluctuația este mare mai ales în rândul tinerilor.

Piața muncii din 2025 arată că vârsta de peste 45 de ani nu mai este o barieră, ci începe să devină o garanție de experiență și responsabilitate. Daniel BACIU

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!