Regizorul ieșean Cristian Mungiu -- „Am ajuns să trăim într-un haos care ni se pare normal”

* la 36 de ani după Revoluție, regizorul ieșean Cristian Mungiu face un portret necruțător al României de azi * o țară divizată, condusă de rețele transpartinice și sufocată de interese private mascate sub autoritate publică * cineastul vorbește despre capturarea statului, despre justiție transformată în negociere și despre priorități răsturnate, cu educația și sănătatea lăsate la coadă

Ieșeanul Cristian Mungiu, primul regizor român laureat cu Palme d’Or pentru filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, a realizat o radiografie tăioasă a societății românești, la mai bine de trei decenii de la căderea comunismului. În opinia sa, România traversează un moment de „haos total”, în care discursul public s-a transformat într-un amestec de isterie, manipulare și radicalizare.

„Trăim într-o țară în care civilii aproape că au dispărut din funcțiile publice, capturată până la sufocare de găști transpartinice și securiste, care se îmbogățesc din afaceri cu statul, sunt mai presus de lege și fac trocuri cu justiția, devenită doar un alt business”, spune regizorul. El critică, de asemenea, direcția în care sunt canalizate resursele bugetare: „O țară în care trăiești până ai ghinionul să ajungi în spital și în care subvențiile pentru biserici sunt disproporționate față de cele pentru cultură, educație ori sănătate. O țară în care concursurile și numirile nu se fac pe bază de merit”, adaugă Mungiu, subliniind dezechilibrul profund dintre formă și fond.

Pentru regizorul originar din Iași, problema e una sistemică: puterea s-a perpetuat prin aceleași grupuri care s-au succedat de la 1989 încoace, schimbând doar siglele, nu și modul de funcționare. „Progresele s-au făcut doar acolo unde le-au convenit celor care au fost la putere în diferite forme din ’89 până azi”, afirmă el.

Cristian Mungiu nu vorbește doar ca observator, ci ca artist care a privit realitatea românească prin obiectivul camerei. Filmele sale — de la „Occident” (2002) la „După dealuri” (2012) și „Bacalaureat” (2016) — au fost adesea oglinzi incomode ale tranziției, ale sistemului care eșuează să-și protejeze oamenii și ale moralității gri în care ne obișnuim să trăim.

Primul român invitat în juriul competiției oficiale de la Festivalul de Film de la Cannes, decorat cu Ordinul Național „Steaua României” și Crucea Casei Regale, Mungiu rămâne una dintre cele mai respectate voci culturale din spațiul public. De data aceasta, însă, vocea lui se ridică nu de pe scenă sau de pe ecran, ci dintr-o profundă dezamăgire civică.

„România e o țară în care prea mulți au învățat să se descurce și prea puțini mai încearcă să o construiască”, pare să spună, printre rânduri, regizorul ieșean care, cu luciditatea unui chirurg și sensibilitatea unui artist, taie până la osul realității.

Teona SOARE