Restricții la apă în comuna Bârnova
* locuitorii din trei localități vor avea apă doar între orele 06:00 și 22:00 până la sfârșitul lunii august
Locuitorii din mai multe zone ale comunei Bârnova, județul Iași, vor avea apă potabilă după un program restricționat pe tot parcursul lunii august. ApaVital a anunțat că măsura este necesară din cauza consumului foarte ridicat din ultimele săptămâni, care a dus la scăderea rezervelor din rezervoarele de înmagazinare.
Apa va fi furnizată doar 16 ore pe zi
Începând cu 3 august și până pe 31 august 2026, apa potabilă va fi furnizată zilnic între orele 06:00 și 22:00 pentru utilizatorii din Bârnova (parțial), Pietrărie (parțial), Păun (parțial).
În intervalul nopții, alimentarea cu apă va fi întreruptă pentru refacerea rezervelor și evitarea unor avarii sau întreruperi necontrolate ale serviciului.
Operatorul precizează că, după fiecare reluare a alimentării, vor fi efectuate lucrări de spălare a conductelor și a instalațiilor publice de distribuție.
Din acest motiv, în primele minute după redeschiderea robinetelor, apa poate avea un aspect tulbure. ApaVital recomandă consumatorilor să lase apa să curgă câteva minute până la limpezire.
Dacă problema persistă, utilizatorii sunt sfătuiți să contacteze compania pentru verificări suplimentare.
Apel la consum responsabil
Reprezentanții ApaVital fac din nou apel la populație să utilizeze apa potabilă în mod responsabil și să evite consumurile excesive, în special pentru udarea grădinilor, gazonului sau umplerea piscinelor, astfel încât rețeaua să poată asigura alimentarea tuturor utilizatorilor.
Totodată, locuitorii din zonele afectate sunt îndemnați să își constituie rezerve de apă pentru perioada în care alimentarea va fi întreruptă, respectiv între orele 22:00 și 06:00. Carmen DEACONU
Subiecte asemanatoare
Știința Miroslava, recital de goluri și fotoliu de lider!
Dronele continuă survoleze Iașul!
Trafic de heroină la Iași! Doi tineri, prinși cu 62 de doze ascunse în lenjerie
Autostrada Unirii, tot mai aproape de dezastru! Întârzieri, datorii și licitații blocate
Ioan Nani pleacă de la Antibiotice!
RUN IAȘI 2026 - sute de alergători au transformat Iașul într-o mare sărbătoare a sportului
USV-CSM 2020 iese din zona play-off, după egalul de la Pașcani!
Război total între Costel Alexe și PSD Iași după alerta cu drone!
Pacienții din Iași pot afla online unde se tratează pe banii CNAS
Iașul de acum 300 de ani, descoperit sub pământul Mitropoliei
„Martiri”, spectacolul care pune fanatismul sub lupă
Miticilor, luați exemplu de la politicienii basarabeni!
Plan Roșu de intervenție în județul Iași! Microbuz cu 20 de persoane, răsturnat într-o curbă, la Țigănași
USR și-a ales echipa: Miruță, Buzoianu și Barna, în prima linie
Știința Miroslava, recital de goluri și fotoliu de lider!
Dronele continuă survoleze Iașul!
Trafic de heroină la Iași! Doi tineri, prinși cu 62 de doze ascunse în lenjerie
Autostrada Unirii, tot mai aproape de dezastru! Întârzieri, datorii și licitații blocate
Ioan Nani pleacă de la Antibiotice!
RUN IAȘI 2026 - sute de alergători au transformat Iașul într-o mare sărbătoare a sportului
USV-CSM 2020 iese din zona play-off, după egalul de la Pașcani!
Meteo București schimbare neașteptată la început de noiembrie
Masă de la angajator și un avantaj la care puțini se așteaptă
Război total între Costel Alexe și PSD Iași după alerta cu drone!
Pensii mai mari în 2027 și calcule care pot schimba totul
Pacienții din Iași pot afla online unde se tratează pe banii CNAS
Iașul de acum 300 de ani, descoperit sub pământul Mitropoliei
„Martiri”, spectacolul care pune fanatismul sub lupă
Elita studenților de la FEAA învață afaceri direct de la antreprenori
Sfinții Cosma și Damian și povestea vindecărilor care au rămas vii în amintirea credincioșilor
Horoscopul zilei de duminică, 1 noiembrie 2026
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor
43 de școli din Iași, mobilizate pentru integrarea elevilor ucraineni
Rezultate finale la evaluarea planului managerial – concurs director școli. Vezi cele 227 de note!
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
ISU Iași caută un service unde să-și repare cele 162 de vehicule și este dispus se ofere peste 1 milion de euro!
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Scoruri de coșmar în județeană!
Ora de iarnă, o schimbare care ar putea dispărea în toată Europa
Două echipe, zero milă! Valea Lupului și Siretul Hălăucești domină Liga a V-a ieșeană
Cortizolul, hormonul pe care toată lumea vrea să-l scadă. Ce trebuie să știm
Împrumut de aproape 149 milioane de lei, la CJ! Centura ușoară înghite grosul banilor
SC DOMIGHIAN’S PARK SRL anunta demararea implementarii proiectului cu titlul: “ HALĂ RECICLARE ȘI PRODUCȚIE PRODUSE DIN PLASTIC”
Pelerinajul Sfintei Parascheva 2026: cum se descurcă Iașul cu peste 168.000 de oameni într-o singură săptămână