Rezidențiat 2025. Mulți candidați, puține posturi în Moldova
* în regiunea de Nord-Est a țării, cele mai multe posturi sunt disponibile în judeţele Bacău, Vaslui şi Neamţ, potrivit siteului oficial pentru admiterea la rezidenţiat
Pe 16 noiembrie, mii de absolvenţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie din toată ţara vor intra în sălile de examen pentru a susţine concursul naţional de Rezidenţiat, pasul decisiv către cariera medicală.
În sesiunea de admitere la Rezidenţiat din acest an, Ministerul Sănătăţii a anunţat că scoate la concurs 5.064 de locuri şi doar 310 posturi. Diferenţa este esenţială: rezidenţiatul pe post oferă garanţia unui loc de muncă la finalul pregătirii, în timp ce rezidenţii pe loc trebuie să îşi caute singuri un post după încheierea specializării. Statistic, doar 20-30% dintre aceştia reuşesc să se angajeze imediat după terminarea rezidenţiatului.
Analizând situaţia la nivel regional, specialităţile cele mai căutate în spitalele din Nord-Estul țării sunt medicina internă, pediatria, radiologia şi cardiologia, domenii pentru care există cele mai multe posturi disponibile.
Locuri disponibile, în spitalele din Moldova
În regiunea Moldovei cele mai multe posturi sunt disponibile în judeţele Bacău, Vaslui şi Neamţ, potrivit siteului oficial pentru admiterea la rezidenţiat.
În judeţul Bacău, Spitalul Judeţean de Urgenţă domină lista cu nu mai puţin de 11 posturi disponibile, printre care în specialităţile medicină internă, cardiologie, neurologie, boli infecţioase, dermatovenerologie, endocrinologie, obstetrică-ginecologie, pediatrie şi radiologie. Alte două posturi sunt scoase la concurs la Spitalul din Oneşti, pentru medicină de urgenţă şi radiologie, şi la Spitalul din Comăneşti, unde sunt disponibile posturi în medicină de urgenţă şi nefrologie.
În judeţul Vaslui, Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” din Bârlad oferă cele mai multe oportunităţi pentru tinerii medici. Aici sunt disponibile posturi în cardiologie, medicină internă, nefrologie, neonatologie, oncologie, pediatrie şi radiologie. Tot în judeţ funcţionează şi un post la Cabinetul de Expertiză Medicală din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală.
În judeţul Neamţ, Spitalul Municipal de Urgenţă Roman scoate la concurs posturi în medicină internă, diabet şi boli metabolice şi două în radiologie, iar un alt post este disponibil la Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu din Piatra Neamţ, pentru specializarea medicină de familie.
În judeţul Suceava, posturile disponibile sunt în specialităţi precum dermatovenerologie, geriatrie, oftalmologie, oncologie medicală şi pneumologie pediatrică, repartizate între spitalele din Câmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului.
În judeţul Vrancea, sunt scoase la concurs posturi la spitalele din Panciu, Adjud şi Vidra, în specialităţile cardiologie, medicină internă şi pediatrie.
La Iaşi, posturile sunt la Spitalul Orăşenesc Hârlău, pentru specialităţile geriatrie, ORL şi urologie.
În Botoşani, singurul post disponibil este la Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu al Tribunalului, pentru medicină de familie.
La fel ca şi până acum, examenul se va desfăşura simultan în cele şase mari centre universitare din România: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara. Instituţiile vor asigura logistica şi condiţiile de desfăşurare a examenului, cheltuielile fiind acoperite din taxa de înscriere.
Proba va consta într-un test-grilă cu 200 de întrebări, identice pentru toate centrele universitare, iar candidaţii vor avea la dispoziţie patru ore pentru rezolvare.
Pentru a promova, aceştia trebuie să obţină cel puţin 60% din punctajul maxim realizat la nivel naţional. Clasificarea se va face la nivel de ţară, iar alegerea locurilor sau posturilor în specialitate se va realiza în ordinea punctajelor obţinute.
Alegerea locurilor şi posturilor de rezidenţiat se va face ulterior, prin teleconferinţă, pe parcursul a trei zile consecutive, între orele 9:00 şi 21:00, în ordinea punctajului obţinut. Laura RADU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!