INCHIDE

S-a deschis Centrul de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor

S-a deschis Centrul de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor

* „Noile substanţe psihoactive sunt cea mai mare problemă legată de droguri în România... Acestea nu sunt de uz uman, sunt folosite, în mod normal, pentru zootehnie, îngrăşăminte, creşterea plantelor. Sunt otrăvuri, sunt sintetice, făcute în laboratoare clandestine şi sunt foarte periculoase”, susține dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru, coordonator al programelor NoAddict 

Primăria Municipiului Iași, în parteneriat cu Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași și Inspectoratul Școlar Județean Iași, a deschis Centrul de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor „Lascăr Catargi”.

În cursul zilei de joi, 9 octombrie 2025, a avut loc deschiderea oficială și o slujbă de sfințire, la sediul din strada Mihai Costăchescu nr. 1, în incinta Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”. Centrul include cabinet de consiliere psihologică, cabinet de asistență socială, cabinete medicale pentru administrarea tratamentelor specifice și sală pentru grupuri de suport. În colaborare cu specialiștii de la Institutul „Socola”, aici vor fi desfășurate campanii și activități de prevenire a consumului de droguri și sprijin pentru persoanele afectate și familiile lor.

Conform psihiatrilor, se pare că noile substanțe psihoactive sunt cele mai periculoase, mai ales pentru tineri. Ieftine și vândute sub diverse forme, acestea reușesc să atragă foarte mulți adepți, printre care se numără și minori. „Noile substanţe psihoactive sunt cea mai mare problemă legată de droguri în România. Sunt foarte ieftine, accesibile, au efecte psihoactive de zeci de ori mai mari decât drogurile naturale. Acestea sunt vândute sub anumite forme, de jeleuri, de acadele, tot felul de lucruri foarte seductiv colorate. Ele nu sunt de uz uman, sunt folosite, în mod normal, pentru zootehnie, îngrăşăminte, creşterea plantelor. Sunt otrăvuri, sunt sintetice, făcute în laboratoare clandestine şi sunt foarte periculoase”, a precizat dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru, coordonator al programelor NoAddict. 

Psihiatrii susțin că mulți dintre tineri nici măcar nu știu ce substanțe consumă. Fabricate în laboratoarea clandestine, acestea își pot pune imediat amprenta asupra sănătății. „Nici concentraţia, nici substanţa respectivă nu este controlată, deoarece vorbim despre laboratoare clandestine. Majoritatea nu ştie ce consumă, iar efectele sunt cele mai dezastruase. Pot apărea manifestări halucinatorii, psihoze, paranoia, depresii, anxietate extremă, o mulţime de manifestări foarte periculoase. Să nu mai vorbim despre impactul pe care aceste substanţe îl au asupra sănătăţii fizice”,  a mai transmis medicul ieșean. Cristian ANDREI