Sadicul ce şi-a filmat crima spune că n-a premeditat nimic!
Dimensiune font:
În prima zi a anului trecut, o crimă oribilă, plină de sadism, a îngrozit opinia publică. Radu Constantin Ungvarth, în vârstă de 18 ani, îl ucisese în chinuri pe Ionuţ Ivanciu, concubinul mamei sale. Mobilul asasinatului n-a fost desluşit nici acum, nici alte aspecte contradictorii n-au putut fi lămurite. Nu numai prin rechizitoriu, nici pe parcursul cercetării judecătoreşti. Nu-i de mirare că sentinţa primei instanţe a fost contestată.
Cel ucis, Ionuţ Ivanciu, era noul concubin al mamei lui Ungvarth, se mutase în casa lor din Osoi doar de câţiva ani, fiind bine primit de toţi cei şase copii ai femeii. Fiecare provenit din altă relaţie. Cel mai mare dintre fii, Ungvarth, chiar se împrietenise cu noul tată vitreg. Cel puţin aşa lăsase să se înţeleagă. Aşa că, în ce priveşte mobilul asasinatului, alt mister.
Mai mult, ucigaşul n-avea niciun motiv să-l elimine pe Ivanciu. Acesta era cel ce aducea banii în casă, mama lui Ungvarth n-avea niciun venit, nu lucra nicăieri, intrau doar alocaţiile copiilor minori. Mult prea muţin pentru a ţine o gospodărie şi a hrăni şapte guri. În schimb, Ivanciu era lucrător în construcţii, pleca periodic în străinătate, se întorcea de-acolo cu bani şi cu cadouri pentru cei de-acasă. Printre care, şi Ungvarth. Acesta din urmă îşi arăta, de fiecare dată, recunoştinţa prin postări pe reţelele de socializare. Când se întorcea tatăl adoptiv, nu mai avea probleme cu banii de buzunar, nici nu era în penurie de ţigări. Cu toate astea, avea să-l trimită în nefiinţă.
Victima, deja beată, a pus mâna pe un un par
În ultima zi a acelui Crăciun, mama lui Ungvarth, împreună cu ceilalţi copii, au mers pentru câteva zile la sora ei. S-a întors prea târziu pentru a mai putea împiedica grozăvia.
Ciungul (aşa i se spunea adolescentului) rămăsese în casă doar cu Ionuţ. S-au pus pe băut, în aşteptarea momentului trecerii dintre ani.
Pe la ora 22.00, a apărut şi un consătean, au chefuit până aproape de miezul nopţii, după care musafirul a plecat. Ionuţ şi Ciungu au ieşit în stradă, fiecare cu câte o sticlă de şampanie în mână, ca să privească spectacolul artificiilor. Muncitorul s-a îmbătat mai repede decât preconizase, a pus mâna pe un băţ şi părea a avea chef de scandal. Ciungu a intervenit autoritar.
Mai întâi, l-a dezarmat, apoi l-a prins de haine de după cap şi l-a tras, conducându-l forţat către casă. „Că mâine avem treabă!”, a zis Ciungu tare, ca să-l audă toţi cei de faţă. Ce s-a întâmplat mai departe, n-ar fi ştiut nimeni, dacă tânărul nu şi-ar fi filmat isprava…
Ajunşi acasă, în loc să mai ciocnească un pahar – două de şampanie, cei doi au început sfada. Ungvarth n-a stat l-a discuţii, a pornit camera telefonului mobil, s-a dus în magazie, a revenit înarmat cu o furcă şi a început.
Patru minute a durat totul. Iniţial loviturile au fost aplicate cu partea metalică a furcii, care, dată fiind intensitatea acestora, s-a desprins de coadă. Apoi, a continuat să lovească cu coada din lemn, până când aceasta s-a rupt în două fragmente, unul de aproximativ de un metru şi altul de aproximativ de 30 de centimetri, aceste aspecte indicând faptul că loviturile aplicate victimei au fost de o intensitate deosebit de mare. Apoi, „a continuat să lovească cu coada din lemn, până când aceasta s-a rupt în două fragmente, unul de aproximativ un metru şi altul de aproximativ de 30 de centimetri, aceste aspecte indicând faptul că loviturile aplicate victimei au fost de o intensitate deosebit de mare”, aveau să conchidă anchetatorii. 31 lovituri, au contorizat criminaliştii.
În acest timp, Ciungul monologa: „Na-ţi furcă! Na-ţi furcă! La măta să te duci! În cimitir...! Na! Na! Na! Până ce nu-ţi ies maţele afară nu te lăs! !! E... îţi curge sânge pe nas? Nimeni n-a să afle că te-o omorât! Te îngrop...te arunc în WC-u da nici... şi nu te mai văd pe faţa pământului! Îţi dau peste cap acuma!!! Aghie mai respiri ai? Na! Na! Tu nu mai ai ce căuta în casa asta! Nu mai ai ce căuta aci! Nu mă interesează dacă mă auzi sau dacă nu mă auzi, că tu eşti deja aproape mort!”
Cum era de aşteptat, Ionuţ n-a supravieţuit rafalei de lovituri, a murit imediat după trecerea în noul an. Culmea sadismului, ucigaşul i-a scos şi un ochi. Şi nimeni n-ar fi aflat, dacă n-ar fi existat filmarea.
Ungvarth a fost arestat la scurt timp, judecat şi condamnat. Sentinţă extrem de dură dată de Tribunalul
În plus, deţinutul a susţinut că, la momentul comiterii omorului, era într-o stare avansată de ebrietate, fără luciditate, fără discernământ.
Avocatul său a mai menţionat, ca circumstanţă atenuantă, nivelul redus de educaţie (patru clase), aspect care ar putea fi un factor relevant relevant în evaluarea capacităţii sale de a înţelege pe deplin consecinţele faptelor sale.
Demersurile celor doi n-au avut succes. Curtea de Apel
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau