Școala în noile vremuri. Între digitalizare, empatie și educație non-formală

 * tehnologia, considerată cândva o resursă complementară, a devenit acum un instrument indispensabil în procesul de învățare * în contextul pandemiei, școlile din întreaga lume au fost nevoite să îmbrățișeze rapid platformele digitale * la început, totul părea o soluție salvatoare: acces la resurse educaționale, flexibilitate în orar și posibilitatea de a continua procesul educativ indiferent de situație

În ultimii ani, școala a trecut prin transformări majore, iar pandemia de COVID-19 a accelerat unele dintre ele. Dacă înainte tehnologia pătrundea încet-încet în sălile de clasă, astăzi, școala se confruntă cu o revoluție digitală completă. Tabletele și laptopurile au devenit indispensabile pentru elevi, iar lecțiile online, odată o soluție temporară, s-au transformat în metode alternative de învățare. Dar, în această lume în continuă schimbare, nu doar tehnologia schimbă regulile jocului, ci și un ansamblu complex de factori socio-emoționali și culturali care influențează relația dintre copii, profesori și părinți.

Puterea digitalului: de la tablă la ecran

Tehnologia a fost percepută de mult timp drept cheia viitorului în educație. Astăzi, însă, ea nu mai este doar o opțiune, ci o necesitate. În multe școli din România și din lume, elevii nu mai deschid cărți fizice, ci își accesează manualele online. Platformele de învățare digitală precum Google Classroom sau Microsoft Teams au devenit parte integrantă din rutina zilnică a profesorilor și elevilor. Cu toate acestea, această tranziție nu a fost lipsită de provocări.

„Elevii din ziua de azi au un acces vast la informații, dar se află adesea copleșiți de ele. Ritmul rapid al digitalizării a ridicat probleme de gestionare a timpului și de concentrare. Copiii, obișnuiți cu interacțiunile rapide și efemere de pe rețelele sociale, se confruntă cu dificultăți când trebuie să rămână atenți pentru perioade lungi de timp în timpul orelor online. De asemenea, profesorii au fost nevoiți să se adapteze rapid, să învețe cum să țină lecții interactive într-un mediu digital și să își regândească metodele de predare”, a atras atenția Adrian Grădinaru, expert în educație.

Dar poate cea mai mare provocare a fost lipsa contactului uman. Elevii resimt din ce în ce mai acut lipsa interacțiunilor directe, iar relațiile dintre ei și colegii lor, dar și între ei și profesori, au devenit mai distanțate, mai puțin empatice. „Mi-e dor de ora de sport în curtea școlii sau de pauzele în care vorbeam cu colegii. Acum ne vedem doar pe ecrane, și asta nu e același lucru”, mărturisește Maria, o elevă la un gimnaziu din Iași.

Empatia într-o lume digitală, o abilitate rarisimă

Într-o lume în care elevii petrec mai mult timp în fața ecranelor decât interacționând față în față, empatia devine o abilitate pe care o cultivăm tot mai greu. Studiile arată că interacțiunile online tind să fie mai superficiale, iar lipsa limbajului corporal și a tonului vocii face ca mesajele să fie adesea percepute greșit. În plus, expunerea îndelungată la tehnologie poate contribui la o izolare emoțională, iar copiii își dezvoltă mai greu capacitatea de a empatiza cu cei din jurul lor.

Psihologii avertizează că această problemă este una serioasă și trebuie abordată urgent. „Empatia nu este doar o abilitate socială, ci o componentă esențială a dezvoltării emoționale. Copiii au nevoie să învețe cum să se conecteze cu alți oameni, cum să simtă ce simt ceilalți. În lipsa acestor experiențe, ei pot deveni mai retrași și mai puțin dispuși să își înțeleagă semenii”, explică psihologul Anca Bordeianu.

Profesorii încearcă, de multe ori, să integreze activități care să dezvolte empatia în lecțiile lor, însă fără interacțiunea față în față, aceste eforturi sunt îngreunate. Unii educatori propun jocuri de rol și activități colaborative chiar și în mediul online, dar rezultatele nu sunt întotdeauna cele scontate.

Părinți ocupați, copii autonomi: un echilibru dificil

Un alt element cheie al noilor vremuri este și dinamica schimbată dintre copii și părinți. Într-o societate în care ambii părinți muncesc din greu pentru a întreține familia, iar timpul devine o resursă tot mai prețioasă, rolul părinților în educația copiilor este adesea diminuat. Mulți copii ajung să fie autonomi la o vârstă fragedă, uneori preluând responsabilități pentru propria lor educație.

„De multe ori, fiul meu își face temele singur, pentru că eu ajung târziu acasă. Îmi doresc să pot petrece mai mult timp cu el, dar uneori este imposibil să echilibrez munca și familia”, mărturisește Andreea, mama unui elev de clasa a șasea.

Această realitate aduce atât provocări, cât și oportunități. Pe de o parte, copiii învață să fie mai responsabili și mai independenți, iar tehnologia îi ajută să găsească rapid răspunsuri la întrebări. Pe de altă parte, lipsa ghidării și sprijinului parental poate duce la un sentiment de singurătate și nesiguranță. Profesorii devin astfel nu doar surse de informație, ci și mentori emoționali și modele de viață pentru mulți elevi.

Educația non-formală, un antidot pentru rigiditatea sistemului

Într-un sistem educațional care, de multe ori, pune accentul pe memorare și conformism, educația non-formală a câștigat tot mai mult teren în noile vremuri. Atelierele, taberele și proiectele extrașcolare au devenit o modalitate prin care copiii pot învăța să gândescă critic, să fie creativi și să dezvolte abilități sociale și emoționale care lipsesc din programa tradițională. „Tabăra de vară la care am participat anul trecut a fost cel mai frumos lucru din vacanță. Am învățat cum să lucrăm în echipă, am făcut activități în natură și am legat prietenii noi. A fost mult mai interesant decât orele online”, povestește Ionuț, un elev de clasa a opta.

Această nevoie tot mai mare de educație non-formală vine și ca o reacție la rigiditatea și lipsa de adaptare a sistemului educațional tradițional, care uneori nu ține pasul cu nevoile generației actuale. Tinerii cer mai multă flexibilitate, mai multă libertate de expresie și metode de învățare care să îi conecteze la realitățile lumii moderne.

Viitorul educației - digitalizare cu suflet?

În fața acestor provocări, educația viitorului trebuie să găsească un echilibru între beneficiile aduse de tehnologie și nevoia de interacțiuni umane autentice. Profesorii, părinții și societatea în ansamblu trebuie să colaboreze pentru a crea un mediu de învățare care să dezvolte nu doar intelectul, ci și empatia, creativitatea și capacitatea de a lucra în echipă.

Digitalizarea nu trebuie să fie văzută ca o amenințare, ci ca o oportunitate de a reinventa educația. Însă pentru ca aceasta să aibă succes, este esențial să nu uităm că în spatele fiecărui ecran se află un copil cu nevoi emoționale și sociale care nu pot fi satisfăcute doar de algoritmi și platforme online.

În noile vremuri, școala nu mai poate fi doar o clădire unde elevii vin pentru a învăța informații. Ea trebuie să devină un spațiu de creștere personală, un loc unde tehnologia se îmbină armonios cu umanitatea, iar copiii sunt pregătiți nu doar pentru examenul de la sfârșitul anului, ci și pentru viața reală.

Maura ANGHEL

 

Un fenomen îngrijorător care se conturează tot mai mult este scăderea nivelului de empatie între copii. Lipsa interacțiunii directe, a jocurilor și a conversațiilor față în față afectează dezvoltarea abilităților sociale și emoționale. Dacă în trecut copiii învățau să-și rezolve conflictele discutând direct, acum acestea sunt adesea evitate sau escaladate pe rețelele sociale, unde emoțiile reale sunt greu de perceput și gestionat. Dincolo de simpla interacțiune, empatia – acea capacitate de a te pune în locul celuilalt și de a înțelege cum se simte – pare să fie una dintre marile pierderi ale educației moderne.