INCHIDE

Se schimbă legea localităților: orașele nu dispar, dar pot urca sau coborî în clasament

Se schimbă legea localităților: orașele nu dispar, dar pot urca sau coborî în clasament

* MDLPA lucrează la un proiect de act normativ care vizează modificarea legii privind planul de amenajare a teritoriului național * deși numărul de locuitori rămâne un indicator important, autoritățile subliniază că acesta nu va fi utilizat exclusiv * statutul unei localități va ține cont și de dotările existente, serviciile oferite și funcțiile economice sau turistice, un exemplu elocvent fiind stațiunile turistice, care au o dinamică sezonieră diferită față de alte tipuri de localități * „Dinamica demografică și metropolitanizarea ultimelelor două decenii au generat transformări teritoriale care presupun regândirea şi ajustarea în jos a acestor praguri”, a transmis MDLPA

Zvonurile despre desființarea unor orașe sau comune din România sunt, deocamdată, nerealiste. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației lucrează, în această perioadă, la un proiect de act normativ care vizează modificarea Legii nr. 351/2001 privind Planul de amenajare a teritoriului național – Secțiunea Rețeaua de localități, însă autoritățile dau asigurări clare: nu se va ajunge la desființări, ci la o adaptare a criteriilor de clasificare a localităților la realitățile demografice și economice actuale.

Proiectul se află în lucru la nivelul direcțiilor de specialitate ale ministerului și va fi supus consultării publice după ce va fi agreată o formă finală. Deocamdată, nu există un calendar clar privind intrarea în vigoare a noilor măsuri, însă direcția reformei este deja conturată.

 

MDLPA susține că prezentele criterii care stabilesc dacă o localitate este comună, oraș sau municipiu au fost fundamentate la începutul anilor 2000, într-un context social și demografic complet diferit. În ultimele două decenii, România a trecut prin schimbări majore: scădere demografică, migrație externă masivă, extinderea zonelor metropolitane și dezvoltarea neuniformă a teritoriului, iar reforma nu urmărește sancționarea localităților, ci o aliniere a statutului administrativ la realitatea din teren.

 

Conform actualilor indicatori, care prevăd o limită minimă de 40.000 de locuitori pentru un municipiu, 10.000 locuitori pentru un oraș și 1.500 locuitori pentru o comună - aproape 80 de orașe și municipii și sute de commune nu mai îndeplinesc acest criteriu, iar retrogradarea lor ar putea însemna economii bugetare importante, dar și tensiuni sociale și politice majore. „O eventuală modificare a statutului comunelor și orașelor/municipiilor nu se va face după pragurile actuale din lege întrucât acestea au fost fundamentate pentru contextul reţelei de localități de la începutul anilor 2000. Dinamica demografică și metropolitanizarea ultimelelor două decenii au generat transformări teritoriale care presupun regândirea şi ajustarea în jos a acestor praguri. Așadar, reforma constă în ajustări ale pragurilor indicatorilor actuali în raport cu dinamica teritorială naţională din ultimele două decenii şi eliminarea indicatorilor redundanți tehnic sau care nu se mai colectează”, a transmis subsecretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Aurel Dragoș Drăghescu.

Populația nu mai este singurul criteriu

Deși numărul de locuitori rămâne un indicator important, autoritățile subliniază că acesta nu va fi utilizat exclusiv. Statutul unei localități va ține cont și de dotările existente, serviciile oferite și funcțiile economice sau turistice, un exemplu elocvent fiind stațiunile turistice, care au o dinamică sezonieră diferită față de alte tipuri de localități.

Ministerul utilizează date oficiale furnizate de Institutul Național de Statistică, iar ierarhizările pot fi verificate sau replicate de orice persoană interesată, tocmai pentru a asigura transparența procesului.

Oficialii subliniază că schimbarea statutului unei localități nu este nici pozitivă, nici negativă în sine. Aceasta reflectă un moment în evoluția teritorială, influențat de politicile guvernamentale, deciziile administrațiilor locale, contextul economic, dar și de preferințele locuitorilor. În timp, aceste elemente se pot modifica, iar statutul se poate adapta din nou.

Un alt subiect sensibil îl reprezintă finanțarea localităților. Ministerul precizează că alocările de la bugetul de stat se fac conform Legii finanțelor publice locale, pe baza unor criterii clare: populație, suprafața intravilanului și capacitatea financiară. Indiferent de statut, localitățile continuă să beneficieze de fonduri pentru funcționare, dezvoltare și cofinanțarea proiectelor de infrastructură.

Ce se întâmplă cu angajații din administrație

În paralel, la nivelul Coaliției de guvernare se analizează mai multe variante ale unui proiect de lege privind creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale. Numărul eventualilor angajați din administrația publică locală care ar putea fi afectați nu este încă stabilit și va fi precizat în expunerea de motive a actului normativ, în funcție de forma finală adoptată.

Numărul maxim de posturi rămâne reglementat distinct pentru comune, orașe, municipii și județe, conform legislației în vigoare.

În esență, reforma propusă de Ministerul Dezvoltării nu urmărește desființări sau tăieri brutale, ci o adaptare a administrației locale la România reală a anului 2025, nu la cea de acum un sfert de secol. Pentru multe localități, inclusiv din județul Iași, schimbarea ar putea însemna mai multă coerență între statut, resurse și nevoile reale ale comunității. Daniel BACIU

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!