INCHIDE

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril

* pe 8 noiembrie, sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil aduce cu ea o liniște blândă și o lumină interioară * ei sunt protectorii casei, vestitorii veștilor divine, păzitorii trecerilor nevăzute dintre viață și moarte * este o zi în care aprindem lumânări pentru cei dragi și pentru sufletele noastre

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, prăznuiţi pe 8 noiembrie, sunt văzuţi ca cei dintâi îngeri mijlocitori între Dumnezeu şi oameni. În credinţa populară se spune că ei vor fi de faţă la Judecata de Apoi, ard păcatele lumeşti, purifică conştiinţa şi ocrotesc casa şi familia.

Sfântul Arhanghel Mihail, Apărătorul Credinţei, este cel mai des invocat în slujbele bisericeşti atunci când este nevoie de sprijin în vreme de război sau de încercare. Se spune că poartă uneori cheile Raiului, că este luptător înflăcărat împotriva diavolului şi că veghează cu gingășie asupra bolnavilor: stă la capul celor cărora le este dat să treacă la cele veşnice, iar la picioarele celor meniţi să se întoarcă către viață. El este protectorul călugărilor, ocrotitorul armatelor creştine şi al voievozilor, care purtau cu ei icoana lui pe câmpul de luptă. Numele Mihail înseamnă „Acela care este ca Dumnezeu” – o chemare spre dreptate, verticalitate şi lumină.

O veche legendă spune că Mihail ar fi fost cândva un om simplu, căsătorit cu frumoasa Stăncuţa. După nuntă, femeia s-a schimbat şi a devenit aspră, iar Dumnezeu, văzând răbdarea şi bunătatea lui Mihail, l-a ridicat la rang de sfânt şi i-a dăruit putere asupra Soarelui şi Lunii. În poveştile populare, el se luptă cu nevasta lui Scaraoţchi, Mamarca, pe care o împiedică să slobozească gerul peste lume. Sfântul Mihail este considerat şi patron al ţiganilor și tot el este cel care, la sfârşitul lumii, se va ridica din nou în luptă cu diavolul.

Sfântul Arhanghel Gavriil (Gabriel) este vestitorul divin, cel care i-a adus Fecioarei Maria vestea cea mare a Naşterii Mântuitorului. El este Arhanghelul-mesager, prin care Dumnezeu trimite cuvinte de lumină oamenilor. Sfântul Gavriil este mai ales protectorul fecioarelor, al mamelor, al copiilor, al familiei şi al călugăriţelor. În limba ebraică, numele lui înseamnă „Omul lui Dumnezeu”, o prezenţă blândă şi statornică, purtătoare de pace.

Vara Arhanghelilor

Se obişnuieşte ca în ziua Sfinţilor Mihail şi Gavriil sau în ajunul sărbătorii să se împartă pomană pentru sufletele celor plecaţi din lume. Aceste ofrande sunt cunoscute în popor drept „Moşii de Arhangheli". Un dat străvechi spune că în această zi se aprind lumânări atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi fără lumânare sau dispăruţi în împrejurări neaşteptate.

Altădată, 8 noiembrie era ziua marii pomeniri pentru toţi morţii din familie. Finii îşi duceau colacii la naşi, în amintirea celor două lumânări de la cununie, simboluri ale celor doi Arhangheli. Această sărbătoare poartă şi rânduiala odihnei: se spune că cine lucrează în această zi se va chinui în ceasul morţii până când sufletul îl va părăsi.

Moşii de Arhangheli erau şi sărbătoarea păstorilor. În această zi, berbecii (arieţii) despărţiţi de oi se amestecau din nou cu turma. Bacii coceau o turtă din porumb sau grâu, o aruncau între oi, iar felul în care cădea era semn pentru rodul viitor: cu faţa în sus, vestea bună; cu faţa în jos, vreme grea. Aşa se transmitea credinţa veche, din tată în fiu.

Se spune, de asemenea, că odată cu Sfinţii Mihail şi Gavriil începe şi Vara Arhanghelilor, o scurtă perioadă în care vremea se îmblânzeşte, încălzind sufletele înainte de întâlnirea cu frigul iernii. Şi astăzi, într-un noiembrie arămiu şi parfumat de frunze, această vară tainică se simte ca o respiraţie caldă a cerului.

În Ziua Arhanghelilor se aprind două lumânări: una pentru cei care nu mai sunt şi una pentru cei vii – ca să-i însoţească, să-i lumineze şi să le dea drum lin printre zile.

Maura ANGHEL

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!