Situație alarmantă: trei focare active de rabie în județul Iași
* în acest an au fost declarate 40 de focare de rabie, față de doar 5 focare înregistrate pe tot parcursul anului trecut - o creștere care evidențiază un risc epidemiologic major la nivelul județului * autoritățile sanitare avertizează populația să evite contactul cu animale care manifestă un comportament anormal
Dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași trage un nou semnal de alarmă privind creșterea numărului de focare de rabie, o boală virală gravă, transmisibilă la om și adesea mortală dacă nu este tratată la timp.
În prezent, la nivelul județului sunt active trei focare de rabie, două provocate de bovine și unul de o vulpe. Primul caz a fost înregistrat în localitatea Vlădiceni (comuna Tomești), unde nouă persoane au intrat în contact cu animalul bolnav. Un al doilea focar se află în Brădicești (comuna Dolhești), cu opt persoane aflate sub monitorizare, iar cel de-al treilea a fost confirmat în Gheorghițoaia, fiind provocat de o vulpe, cu un contact uman identificat.
Deși situația este monitorizată și menținută sub control de către specialiștii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Iași, rata apariției cazurilor rămâne îngrijorătoare.
Potrivit datelor oficiale, în primele luni ale anului 2025 au fost declarate 40 de focare de rabie, față de doar 5 focare înregistrate pe tot parcursul anului 2024 — o creștere de opt ori mai mare, care evidențiază un risc epidemiologic major la nivelul județului.
Avertisment pentru populație
„Așa cum am atras atenția pe tot parcursul anului, revenim cu un semnal de alarmă privind pericolul rabic. Situația rămâne una alarmantă, chiar dacă este atent monitorizată”, a precizat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.
Specialiștii reamintesc cetățenilor să evite orice contact cu animale - fie ele domestice, sălbatice sau ținute în captivitate - care prezintă comportamente neobișnuite: agresivitate, dezorientare, salivare excesivă sau lipsă de teamă față de oameni.
În astfel de situații, populația este îndemnată să anunțe imediat autoritățile veterinare și să nu intervină direct. Dacă o persoană a fost mușcată sau a intrat în contact cu un animal suspect, trebuie să se adreseze de urgență Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași, unde se administrează vaccinul antirabic.
Rabia rămâne una dintre cele mai grave zoonoze (boli transmise de la animale la om) din cauza ratei de mortalitate de aproape 100% odată ce apar simptomele, deși boala este prevenibilă prin vaccinare. Este o boală virală care afectează toate mamiferele, se transmite prin saliva animalelor infectate (cel mai adesea prin mușcătură) și provoacă tulburări neurologice grave. De aceea, profilaxia prin vaccinare și supravegherea strictă a animalelor sunt esențiale pentru limitarea răspândirii bolii.
Conform raportărilor oficiale, până în prezent, în anul 2025, au fost vaccinate 1.600 de persoane, comparativ cu 1.319 persoane în anul 2024, ceea ce reflectă atât o creștere a cazurilor de expunere, cât și o mai bună reacție de prevenție în rândul populației.
Măsuri de protecție recomandate de autorități: evitați contactul cu animale necunoscute sau sălbatice, nu hrăniți și nu atingeți vulpi, câini vagabonzi, pisici sau alte animale cu comportament neobișnuit, anunțați imediat DSVSA Iași sau autoritățile locale dacă observați animale agresive sau dezorientate, în caz de mușcătură sau contact suspect, spălați zona afectată cu apă și săpun și adresați-vă imediat medicului, asigurați vaccinarea antirabică a animalelor de companie.
Creșterea bruscă a numărului de focare din 2025 demonstrează necesitatea intensificării campaniilor de vaccinare și monitorizare a faunei sălbatice, dar și a educării populației rurale în privința riscurilor rabiei.
Specialiștii avertizează că, în lipsa măsurilor constante de prevenție, boala poate reveni în zone unde fusese eradicată de ani buni, transformându-se din nou într-o amenințare majoră pentru sănătatea publică. Daniel BACIU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Trei bătrâne din Iaşi, înşelate. O tânără de 19 ani, arestată preventiv
Sfântul Spiridon, făcătorul de minuni și ocrotitorul celui mai vechi spital din Iași
Copiii României, prinși între dosare și traume. Un avocat ieșean cere un nou sistem de protecție
Cobza românească de la Scobinţi a primit diploma UNESCO
Iașul își face loc pe harta berii românești
Legea șomajului, rescrisă masiv: tinerii NEET și românii din diaspora, marii beneficiari
Iași, oraș-spital -- când bunăstarea se măsoară în paturi ocupate
Sute de fermieri ieșeni au primit ajutor pentru motorină
Profesorii din Iași avertizează asupra riscului pierderii plăcerii lecturii
Fonduri PNRR: ierarhia care răstoarnă logica în Iași
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
Intervenție de anvergură pe strada Văleni: Primăria Iași pregătește măsuri urgente pentru stabilizarea versantului și refacerea infrastructurii
Trei bătrâne din Iaşi, înşelate. O tânără de 19 ani, arestată preventiv
Sfântul Spiridon, făcătorul de minuni și ocrotitorul celui mai vechi spital din Iași
Jumătate din mașinile care circulă iarna sunt un pericol public
Copiii României, prinși între dosare și traume. Un avocat ieșean cere un nou sistem de protecție
Cobza românească de la Scobinţi a primit diploma UNESCO
Iașul își face loc pe harta berii românești
Cum să împrospătezi aerul din casă, în timpul iernii, chiar și cu ferestrele închise
Legea șomajului, rescrisă masiv: tinerii NEET și românii din diaspora, marii beneficiari
IPOCRIZIE MIZERABILĂ la libanezul ajuns parlamentar român! Mohammad MURAD propune ca angajaţii să primească procent din profitul companiei la care lucrează… în timp ce firma lui PHOENICIA EXPRESS a furat peste 13 milioane lei din banii angajaţilor (prin st
Selymes: „Cu trei puncte câștigate la Șelimbăr putem salva, cât de cât, sezonul”
HotNews transmite cele mai importante declarații în format LIVETEXT din conferința de presă: .
Melodiile de Crăciun provoacă stres la animalele de companie din cauza ritmului prea alert
Cum ne pregătim corect căile respiratorii pentru sezonul rece
Probleme serioase de lot pentru FCSB înainte de meciul cu Feyenoord: "Suntem vreo 14"
MAE, atenționare de călătorie în Ungaria. Ce se întâmplă în țara vecină
Iași, oraș-spital -- când bunăstarea se măsoară în paturi ocupate
Șansa Angelei depinde de o interventie urgenta
Sute de fermieri ieșeni au primit ajutor pentru motorină
Mormântul lui Mircea cel Bătrân de la Mănăstirea Cozia a fost redeschis după aproape 100 de ani. Ce au urmărit arheologii
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Pe „drumul morții”, E85, vor fi instalate 22 radare fixe!
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
Peste 800 decizii de expropriere pentru lărgirea drumului din CUG către Ciurea
Conexiunea care schimbă totul: cum va arăta Iașul după finalizarea A7
Nicio lună fără Rolls sau Ferrari, la Iași
Spitalul Regional de Urgenţă trebuie să fie funcţional până la sfârşitul anului 2029. Cum va fi selectat şi angajat personalul – medical și auxiliar.
Iașul se scufundă în șomaj!
Angajații din primării și consiliile județene tremură de frică
Iașul va avea cinci noi hoteluri „first class”!
Autostrăzile Moldovei intră sub umbrela programului militar SAFE
Vin banii la Poli Iași! Ieșenii au de răzbunat un 0-8 cu Corvinul!
Concertul de colinde „La toată casa-i Lumină”, darul Filarmonicii „Moldova” pentru Iași
Promisiuni de carton: Guvernul mai aruncă trei firimituri către Iași
Mersul trenurilor SNTFC „CFR Călători” în staţiile Bârlad și Vaslui, valabil din data de 14.12.2025
Poli Iași, încă o șansă pierdută. Visul play-off-ului se stinge
De doi bani speranțe pentru Poli Iași
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Pe „drumul morții”, E85, vor fi instalate 22 radare fixe!
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
Iașul se pregătește de un terminal logistic care va schimba comerțul regional
Iașul se pregătește de 18 luni de șantier în zone cheie ale orașului. Parcarea de la Teatru se desființează , Mitropolia și Filarmonica se reabilitează
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
Iașul intră oficial în atmosfera sărbătorilor cu o nouă atracție de sezon: un patinoar amplasat chiar în Piața Unirii.
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
Consultări politice pentru proiectul Monorail Iași
Moldova
Intervenție de anvergură pe strada Văleni: Primăria Iași pregătește măsuri urgente pentru stabilizarea versantului și refacerea infrastructurii
Trei bătrâne din Iaşi, înşelate. O tânără de 19 ani, arestată preventiv
Sfântul Spiridon, făcătorul de minuni și ocrotitorul celui mai vechi spital din Iași
Copiii României, prinși între dosare și traume. Un avocat ieșean cere un nou sistem de protecție
Cobza românească de la Scobinţi a primit diploma UNESCO
Iașul își face loc pe harta berii românești
Politica
PSD anunţă că va solicita eliminarea impozitului pe solarii: „A fost strecurat în lege fără o consultare”
Guvernul va decide până la Crăciun dacă majorează salariul minim din 2026. Bolojan: Ar proteja puterea de cumpărare
CCR amână decizia privind tăierea pensiilor speciale pentru 28 decembrie. Hotărârea a fost luată după 5 ore de discuții
România și Luxemburg consolidează parteneriatul: securitate, investiții și sprijin pentru aderarea la OCDE
Curtea Constituțională a României a respins, miercuri, 10 decembrie, contestația Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) împotriva legii care prevede majorarea taxelor locale de la 1 ianuarie 2026.
Refugiații ucraineni schimbă harta. Iașul, nod umanitar în România
Ultima Ora