Spitalul de Pediatrie din Iași nu găsește un medic psihiatru de doi ani!
Managerul de la Spitalul Clinic de Pediatrie „Sf.Maria” din Iași lansează un nou apel către psihiatrii pediatri. În lipsa unui astfel de specialist, un compartiment destinat diagnoticării copiilor cu tulburări din spectrul autist nu poate deveni funcţional. În ultimii doi ani s-au tot făcut apeluri pentru recrutarea de psihiatri pediatri. Nimeni nu s-a arătat a fi interesat până acum.
Alina Belu, managerul Spitalului „Sf Maria” are nevoie urgentă de un psihiatru pediatru şi lansează un nou apel. „Suntem din nou în faţa unei provocări de a găsi un psihiatru pediatru care să îşi dorească să lucreze la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Maria pentru a ajuta copiii cu autism şi nu numai. Facem apel la medicii specialişti care au terminat această specializare, psihiatrie pediatrică, să se înscrie la concurs pentru ocuparea acestui post. Copiii diagnosticaţi cu autism, şi nu doar ei, au nevoie reală de specialist. Le veţi fi astfel de ajutor lor, familiilor care şi-au pus speranţă în noi atunci când am anunţat înfiinţarea compartimentului de Psihiatrie Pediatrică, dar şi colegilor noştri care acum fac eforturi să îi ajute aşa cum pot. Diagnosticarea la timp a acestor copii este un prim pas spre terapie”, afirmă Alina Belu, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” Iaşi.
Cu aproape doi ani în urmă Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” Iaşi a anunţat înfiinţarea unui compartiment destinat copiilor cu autism. În ciuda bunei intenţii din partea conducerii spitalului, niciun specialist în psihiatrie pediatrică nu s-a arătat interesat de ofertă. Laura RADU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!