Sprijin financiar pentru ieșenii vulnerabili. Vin tichetele de 50 lei pe lună pentru plata facturilor la energie
* au dreptul la acest sprijin persoanele singure cu venit net lunar de până la 1.940 lei, familiile cu venit net lunar per membru de până la 1.784 lei * beneficiarii venitului minim de incluziune sunt înscriși automat și nu trebuie să depună cerere
Locuitorii Iașului aflați în dificultate financiară pot beneficia, începând cu această lună, de un nou program guvernamental de sprijin pentru plata facturilor la energie electrică. Măsura este prevăzută de OUG nr. 35/2025 și are ca scop sprijinirea consumatorilor casnici aflați în sărăcie energetică, prin acordarea unor tichete electronice în valoare de 50 de lei pe lună.
Solicitările se pot depune în două moduri: online, începând cu 20 august 2025, prin platforma EPIDS https://epids.mmuncii.ro/login, sau în format tipărit, începând cu 28 august 2025, prin intermediul Direcției de Asistență Socială Iași, la centrele de cartier sau la oficiile poștale. Reprezentanții instituțiilor vor încărca ulterior datele în sistemul informatic.
Au dreptul la acest sprijin persoanele singure cu venit net lunar de până la 1.940 lei, familiile cu venit net lunar per membru de până la 1.784 lei. Beneficiarii venitului minim de incluziune sunt înscriși automat și nu trebuie să depună cerere.
Nu vor beneficia de acest program persoanele fără domiciliu în România,
persoanele fără act de identitate valabil, persoanele care trăiesc în centre rezidențiale (publice sau private).
Cum se calculează venitul eligibil
Se însumează toate veniturile familiei sau ale persoanei singure (pensii, salarii, chirii, venituri independente, investiții, drepturi de autor, jocuri de noroc etc.) și se împarte la numărul de membri.
Titularul primește tichetul electronic pe adresa de e-mail declarată în cerere.
La cerere, acesta poate fi transmis și în format fizic, prin poștă, în cel mult 15 zile lucrătoare de la validare.
Tichetele se pot folosi doar pentru plata facturilor de energie electrică la locul de consum declarat.
Pentru a beneficia de sprijin începând cu luna iulie 2025, cererile trebuie depuse în termen de 30 de zile de la lansarea platformei EPIDS. Cei care depun ulterior vor primi ajutorul doar din luna înregistrării solicitării. „Într-o perioadă în care costurile vieții cresc constant, iar nevoile energetice devin tot mai presante, este esențial să ne asigurăm că nimeni nu este lăsat în urmă! Guvernul României oferă un sprijin concret pentru consumatorii casnici aflați în situație de sărăcie energetică. Direcția de Asistență Socială Iași este pregătită să vă ofere suportul necesar pentru depunerea solicitărilor. Iașul este al tuturor, iar grija față de cei vulnerabili este o datorie morală pe care o asumăm cu demnitate și responsabilitate”, a transmis primarul Mihai Chirica. Carmen DEACONU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!