Toate muzeele din Iași rămân deschise în minivacanța de 1 Mai. Program prelungit la Palatul Culturii
Minivacanța de 1 Mai devine o oportunitate perfectă pentru iubitorii de cultură și istorie care aleg să petreacă aceste zile la Iași. În perioada 1–4 mai 2025, toate muzeele din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași vor fi deschise publicului, oferind vizitatorilor șansa de a descoperi expoziții remarcabile și spații încărcate de simboluri.
Complexul reunește unele dintre cele mai importante obiective muzeale ale Moldovei: Palatul Culturii din Iași, Muzeul Unirii, Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, Muzeul „Poni-Cernătescu”, Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa, Muzeul Viei și Vinului din Hârlău și Muzeul de Sit Arheologic de la Cucuteni. Aceste instituții vor putea fi vizitate zilnic, între orele 10.00 și 17.00, cu ultimul bilet emis la ora 16.30.
Managerul Palatului Culturii, Andrei Apreotesei, îi încurajează pe vizitatori să profite de această perioadă pentru a se reconecta cu valorile culturale ale zonei, subliniind că „fie că sunteți pasionați de artă, istorie, știință sau tradiții, în muzeele noastre puteți descoperi expoziții valoroase și spații încărcate de semnificații deosebite”.
Un punct de atracție special îl reprezintă sălile reprezentative ale Palatului Culturii – Sala Voievozilor, Sala „Henri Coandă” și Holul de Onoare – care vor putea fi vizitate într-un program extins, zilnic, între orele 09.00 și 22.00. Acest traseu simbolic, care pune în valoare eleganța arhitecturală și încărcătura istorică a clădirii, este accesibil exclusiv pe baza biletelor achiziționate online, la prețul de 20 de lei de persoană.
Iașul devine astfel, în aceste zile libere, o destinație culturală de neratat pentru cei care caută relaxare, cunoaștere și inspirație într-un cadru elegant și memorabil.
Maura ANGHEL