Tony, executat. La Poli, furierii ostili performanței rezistă

Poli Iași a recurs iarăși la decapitarea antrenorului. O piesă în actul al optulea. Lucrarea clubului condus de câțiva impiegați politici nu e o noutate, însă are o doză de cinism profund.

Tony da Silva e imaginea fidelă a unui club neștiutor de comunicare. Dar, înainte de toate, e demonstrația definitivă că avem de a face cu o entitate incapabilă de a da saltul de la intrigă la realitate, din amatorism direct în lumea inteligenței și nu doar a celei artificiale.

Tony a fost silit să plece pentru că, întâi de toate, protectorii săi și-au dat repede seama că nu se pliază pe manierele lor, pe modul lor deocheat de acțiune.

Nu, portughezul acesta - implorat în două rânduri de conducerea clubului să vină la Iași, cu gândul că va pune clubul pe harta fotbalului mare -, nu e vreo sculă de antrenor, cum se exprimă adesea jargonarii domeniului. E doar un descurcăreț cu toleranță la efort, altădată, dar cu intoleranță la respect, astăzi. Nimic în plus.

Interesant e datul acesta peste cap al celor care l-au târât în piesa aceasta de teatru absurd pe bietul antrenor. Știrea nu e că Tony a fost concediat de la Poli Iași – chiar dacă portughezul refuză să-și facă bagajele -, știrea e că alții reușesc mereu să treacă puntea.  

Mai-marii fotbalului ieșean, pe care-i știe toată lumea, oameni care se sfiesc să spună că păstoresc un club criptic, cel puțin misterios, n-au reușit să facă ceea ce li s-a cerut. Nu o dată, nu de două ori, ci de oricâte ori au avut prilejul și cheful de a o face. Și s-au retras mereu într-un silenzio stampa de mănăstire, strârnind invidia oricărui călugăr cutumiar, la pachet cu mânia unui oraș neîngăduitor cu șarlatanismul.

Limpede, un club condus după principii obscure nu va rezista într-o lume care-și ia vălul de pe ochi, chiar și cu lentoarea pentru care a primit împuternicire de la istorie.

Așa a fost mereu la Iași, unde, oricât ar părea de frustrant, schimbarea prescrisă de adevăr și-a... schimbat mereu drumul. N-a ajuns niciodată întreagă la destinație. Furierii ostili performanței au capturat mereu destinul fotbalului ieșean și au pus în loc iluzii. Multe. Și adesea colorate...

Ucis câinele, s-a vindecat rabia, ar suna o vorbă din popor. Dar, oare, se potrivește în cazul nostru?

Dan M.BREZULEANU