INCHIDE

TopIași: Cine sunt noii milionari ieșeni în 2025

TopIași: Cine sunt noii milionari ieșeni în 2025

TopIași: Cine sunt noii milionari ieșeni în 2025

top new entry 2025 deschidereAnii 2023 și 2024 au fost excelenți din punct de vedere economic, cele mai multe business-uri private înregistrând creșteri semnificative. TopIași a făcut un „inventar” al antreprenorilor locali care au în acest moment averi de minim 5 milioane euro și astfel am descoperit peste 180 de persoane sau familii care intră în acest club select. Clasamentul complet al celor mai bogați ieșeni va fi publicat de Crăciun dar, ca un preambul, deconspirăm cine sunt nou-intrații în clasament. Cu precizarea că evaluarea averilor s-a făcut pe criteriile folosite de cele mai importante firme de audit iar în calcul au fost luate datele existente la Ministerul de Finanțe, Registrul Comerțului, pe platformele publice (ex: Termene.ro și Listafirme.ro) plus datele oficiale și neoficiale despre credite, alte obligații dar și active puse pe alte nume decât cele ale ”titularilor”.
     

Deci top new-entry în clasamentul milionarilor ieșeni:
 

1. ANA MARIA CIOTÂR - 70 milioane euro
     

Este cea mai mare surpriză a ediției 2025 a acestui top. Numai o singură firmă - URBIOLED - i-a adus în ultimii 3 ani profituri nete de 22, 44 și apoi de 77 milioane lei. Adică 28 milioane euro net din producția de corpuri de iluminat vândute prin tot felul de comune care de regulă nu au bani. 
     

Alte firme, deținute oficial în proporție de 100% de Ana Maria Ciotâr - Urbio DownStream și RED Socket - i-au mai adus un profit de ”doar” 1 milion euro. 
     

Pe piață astfel de firme sunt numite ”new Hexi Pharma”, trimiterile spre serviciile secrete fiind evidente. 
     

Tot la capitolul ”neoficial”, se știe că Ana Maria Ciotâr este partenera de viață a lui Bogdan Solcanu, fiul fostului Dumnezeu roșu al județului (Ion Solcanu s-a retras însă de 20 de ani din politică). Sursele noastre din piață susțin că de fapt Bogdan Solcanu ”e cel care face combinațiile”. Cum însă, în documentele oficiale apare doar doamna ca proprietar ea e și singura care apare pe locul 1 în top new-entry. 


2. OPREA Mugurel Adrian, ANTON Ramona Dorela și ANTON Sorin - 22 MILIOANE euro

Cei trei dețin distribuitorul de medicamente A & S MED WAREHOUSE SRL, firmă care a raportat la Fisc un profit net de 76 milioane lei în ultimii 8 ani, dar dețin și SC Axa Fam, cu un profit net de 10 milioane lei în ultimii 6 ani. Din 2020 încoace, cota de acțiuni s-a tot schimbat între ei, acum 50% fiind la Oprea, 40% la Anton Ramona și 10% la Anton Sorin.

Ultimul pare creierul afacerii, în urmă cu 10 ani el controlând alți distribuitori de medicamente care îi aduceau profituri de milioane de euro anual – SC Mira Export SRL și SC Farma As SRL. Aceste firme au devenit brusc inactive în timpul pandemiei, iar activitatea pare să se fi mutat pe firmele menționate la început. Există și alte SRL-uri în care cei trei au cote diferite de acțiuni, dar aceste firme au livrat până acum rezultate modeste, așa că nu merită luate în calcul.



3. CONSTANTIN și RAMONA PANAINTE (CONSTRUCȚII) - 19 MILIOANE

Au erupt acum 3 ani, când au câștigat licitația pentru activele Technosteel LBR (fosta TEPRO) cu o sumă fabuloasă: 9,15 milioane de euro fără TVA. Pe cele 9 hectare de pe calea Chișinăului au amenajat apoi spații logistice și de birouri (actualele sedii Vitesco și Fan Curier, locuri unde lucrează 1.200 de oameni). Numai această afacere produce profituri de minimum 100.000 de euro lunar.

Foarte rapid au venit și alte lovituri spectaculoase: soția lui Costel, Iulia Ramona, a preluat câteva hectare pe platforma altei foste fabrici comuniste – Țesătura – tot la o licitație. O parte din teren i-a fost revândută apoi lui Bogdan Gheorghiu (acolo s-a amenajat un circuit de karturi), dar pe 1,9 hectare Deco Dem Natura (administrată de Iulia Ramona Panainte) a început autorizarea unui complex cu 6 blocuri cu 10 etaje și alte 5 imobile cu regim mic de înălțime, care să găzduiască locuințe, spații comerciale și birouri.

Cei doi soți au trăit o perioadă de timp în Italia, unde încă au o casă spectaculoasă. În Italia au început o afacere în demolări, afacere care s-a extins apoi și în România.

 

4. DIANA MOCANU (tipărituri) - 15 milioane euro

Este sora celebrului Bogdan Pițigoi (Casa Auto), dar ea are afaceri în edituri și tipărituri. Printco SRL a avut în ultimii 5 ani un profit net de 25 milioane lei, Editura Gama un randament tot pe 5 ani de 9,3 milioane lei, iar Editura GAMA JUNIOR a adus acționarilor 3,5 milioane lei net. TIKI-TAN GAMES SRL a adus un profit de 1.000.000 lei din 2020 încoace, în timp ce Printo Pack SRL a avut în ultimii 5 ani un profit net de 1,5 milioane lei. Per total, holdingul Printco–Gama a avut o rentabilitate de 8 milioane euro net în ultimii 5 ani.

Dincolo de bani, este foarte important faptul că de ani buni Diana Mocanu are o echipă care creează de la zero cărți ușor de citit pentru copii, în ultimii cinci ani lansând peste 1.000 de titluri noi, realizate integral la Iași. „Sărbătorim ceva uriaș: colecția «Învăț să citesc!» a trecut de 3 milioane de exemplare. Adică milioane de copii care au zis «Aha, deci așa se citește!». Și de vreo două ori mai mulți părinți care au răsuflat ușurați”, anunța pe 3 decembrie proprietara Editurii Gama.




5. DIANA CREȚU - 12 MILIOANE EURO

Teoval & Co a înregistrat profituri totale de 49 milioane lei în ultimii 5 ani. Firma aparține în acte Dianei Crețu, care mai deține o treime și din restaurantul și hotelul Coroana de la intrarea în Târgu Frumos. Până în 2021 firma a fost deținută oficial de Valentin Ciobanu, iar soția acestuia, Lucreția, a fost încarcerată aproape un an pentru o fraudă cu fonduri europene de aproape 1 milion de euro (faptă comisă în 2009, dar sancționată în 2020).



6. Familia SUCHAR - (IT - QUARTZ Matrix) - 9 MILIOANE EURO     

Trei firme deținute preponderent de Valentin Suchar au adus profituri nete de 3 milioane euro în ultimii 3 ani. Înființată în 1994 și axată mult timp doar pe vânzarea de calculatoare și componente, Quartz Matrix a început în ultimii ani să dezvolte soluții inteligente, iar în 2022 a câștigat premiul cel mare la categoria „IoT – Digital Innovation of the Year”, echivalentul Oscarului în domeniul său. Produsul dezvoltat de români și recunoscut la nivel internațional este platforma QLeap, o soluție IT prin care companiile își pot reduce consumul de energie și costurile cu până la 11% și pot deveni mai sustenabile.


7. CRISTIAN BERARIU (FREYA) - 8 MILIOANE EURO

Este IT-ist la bază, având o firmă de software. A anunțat public o investiție colosală – aducerea la Iași a tehnologiei unui computer cuantic, o investiție de 400 milioane euro. Oficial, pentru a putea face acest lucru, a început un proiect imobiliar în spatele Family Market Bucium. Acolo a construit și vândut deja circa 500 de locuințe, dar are autorizație pentru construcția a 4.000 de apartamente, ceea ce ar reprezenta cel mai mare proiect rezidențial din Iași.



8. CIAUN GABRIELA și IULIAN (comerț cu produse de curățenie) - 8 milioane euro

Cei doi soți au dezvoltat rețeaua Cobyul, cu 30 de magazine proprii și 220 de angajați, la care se adaugă Cobyul Discount și Cobyul Go, un lanț specializat în produse de curățenie. Afacerea a generat profituri de 1,5 milioane euro net în ultimii 2 ani, în condițiile unei campanii agresive de investiții pentru extindere. Soții Ciaun sunt cvasinecunoscuți publicului larg, dar businessul Cobyul este un superbrand local.



9. ION BĂIETRĂU - 7 milioane euro

A realizat un profit net de 31 milioane lei în ultimii 7 ani pe SC Demo-Idil Construct SRL. Basarabean cu cetățenie română, stabilit la Iași, mai deține firmele Unity Real Estate SRL, Balastiera Ami SRL, Vila Grande Company SRL, Total Stone Solutions SRL și HG Employ SRL, pe ultima societate fiind în conflict cu un basarabean extrem de bogat, Ceslav Ciuhrii. Băietrău a construit pentru Ciuhrii o fabrică de medicamente la Tomești, ocazie cu care a obținut un teren lipit de această fabrică. A anunțat că va construi un bloc pe acel teren, dar totul pare doar o șicană pentru mai bogatul Ciuhrii, a cărui avere este estimată la 300 milioane euro.



10. VASILE SANDU (vânzare materiale construcții și alimente) - 7 milioane euro

Deține 97% din firma VIOSAND TRICOTEXT SRL, care a raportat la Fisc un profit net de 35 milioane lei în ultimii 8 ani. Pe aceeași firmă are două afaceri mari: distribuția de materiale de construcții, cu depozit propriu și utilaje de transport, și distribuția de produse alimentare, cu o rețea de magazine în Pașcani. La Pașcani mai există un om de afaceri cu același nume, Vasile Sandu, mult mai bogat, cu o avere estimată la 48 milioane euro, și mai cunoscut, deținătorul rețelei PROINVEST, un mare producător de profile de oțel și alte materiale de construcții.



11. LEONTE PAUL și ADRIANA - 7 MILIOANE EURO

Dețin în cote egale SC EUROMEDICA SRL, firmă care a avut profituri nete de 19,5 milioane lei în ultimii 3 ani. Firma a fost înființată în 1992 și se ocupă de importul și distribuția, la nivel național, de produse dezinfectante, produse de curățenie și dispozitive medicale.



12. MARIUS ALEXE (IT, Bursă, industria agroalimentară) - 6 MILIOANE

Este IT-ist, a făcut câteva sute de mii de euro din programare, apoi s-a orientat cu mult curaj către bursă. A pariat masiv, a câștigat spectaculos, a pierdut uneori cu zgomot, dar în prezent are dețineri de aproape 3 milioane euro. Mai deține câteva sute de hectare de teren agricol în județul Vaslui.

În ultimul an a pariat pe producția de sucuri naturale, mutând de la București la Iași o mică fabrică a producătorului Ohvăz, deținut integral de Alexe, în curtea Onleaf, unde este acționar minoritar. Pe o altă firmă, Norofert, a deschis o fabrică în Brazilia și urmează una în SUA.


13. SILVIU DANIEL RĂILEANU (IT) - 6 MILIOANE EURO       

IColdo-RO a generat un profit net de 3 milioane euro în ultimii 5 ani. Firma produce software, nu face lohn IT, iar profiturile au fost în creștere în ultimii ani, businessul părând să decoleze. Cu o parte din profitul obținut, Răileanu a început investiții imobiliare.

Potrivit Registrului Comerțului, Răileanu este asociat în alte două firme cu Andrei Dănilă (Code932), acesta din urmă neavând însă profituri care să-l aducă în topul celor mai bogați ieșeni.



14. MIHAI și CRISTINA BĂLAN (imobiliare) - 6 MILIOANE EURO

Sunt necunoscuți publicului larg, apărând peste noapte în top din paradisul imobiliar Miroslava. Au obținut recent 3 milioane euro de la Primăria Miroslava pentru o clădire industrială transformată într-o grădiniță, amplasată la intersecția șoselei de centură cu drumul Miroslava – Valea Ursului. Tot soții Bălan au construit noua clădire a școlii Paradis, în capăt Păcurari, o investiție de cel puțin 3 milioane euro, și au închiriat Universității „Alexandru Ioan Cuza” fosta școală Paradis de lângă Cimitirul Evreiesc.



15. BOGDAN RAȚĂ (50% din Logarithmic) și RUXANDRA BUCEVSCHI (Twinkle Star) - 6 milioane

Cei doi sunt soți, deși au nume diferite și afaceri complet separate. Mai cunoscută publicului este Ruxandra Bucevschi, școala Twinkle Star fiind deja un fenomen social, cu mii de cursanți și atestări recunoscute internațional, precum Cambridge. Totuși, potrivit Ministerului de Finanțe, firmele soțului, Logarithmic, Logventure și Tehnowall Events, au produs mai mulți bani.

16. ANDREI TÂRNOVANU(construcții) - 5 milioane euro     

SC INBIT SRL a avut un profit net de 9,2 milioane lei în ultimii doi ani. În această perioadă firma a obținut mai multe contracte la ApaVital, în cadrul megaproiectului de 600 milioane euro pentru înlocuirea rețelelor de apă și branșarea tuturor localităților din județ la canalizare. Ca realizare personală, INBIT și-a inaugurat în 2025 un nou sediu pe C.A. Rosetti și a finalizat un program de digitalizare, prin care a atras de la UE 100.000 euro.



17. BOGDAN SOLCANU (imobiliare) - 5 milioane euro

Pe Crisbo Company a realizat un profit net de 1 milion euro în ultimii 2 ani. În 2024 firma a obținut 179 de contracte de la primăriile din țară pentru studii de fezabilitate, proiectare și inginerie pentru investiții privind iluminatul public, documentații pe baza cărora ulterior au dat marile lovituri Red Socket SRL, Urbioled SRL și Urbio Downstream SRL, firmele Anei Maria Ciotâr, partenera sa de viață.

Fiul fostului „Dumnezeu roșu” al județului Iași, Ioan Solcanu, Bogdan Solcanu a început afacerile timid, în anul 2000, ducând oameni la muncă în străinătate. A intrat apoi într-o firmă de software, Red Point, care căpușa CFR-ul și alte firme de stat, iar când protecția politică a dispărut și-a căutat o altă nișă. I-au fost necesari peste 10 ani pentru a descoperi potențialul iluminatului public, afacerile sale și ale noii partenere de viață explodând în ultimii 3 ani.



18. MIRABELA MIRON (producție hârtie. consultanță fonduri europene, contabilitate) - 5 MILIOANE EURO

A fost profesoară de geografie timp de 2 ani, apoi a simțit că antreprenoriatul explodează în ea. Și-a deschis mai întâi o firmă de contabilitate, apoi una de consultanță pentru fonduri europene. Afacerile au decolat rapid, a început să atragă milioane de euro și astfel și-a construit o fabrică de farfurii din carton, o sală de sport, o firmă de catering și altele.

Deși afacerile sunt în plină creștere, iar acasă are doi copii, Mirabela Miron alocă mult timp promovării femeilor în business, susținând numeroase conferințe în țară.



19. VASILE și MIRELA GRIGORE (Crescento - tipărituri) - 5 MILIOANE EURO  

Au realizat un profit de 15 milioane lei în ultimii 6 ani pe CRESCENTO PACKAGING. Dețin o fabrică de carton în parcul industrial Miroslava, în care susțin că au investit 7,6 milioane euro. Acolo produc de la cutii de burger rezistente la grăsime până la boluri de salată cu capac transparent, cutii pentru paste care mențin temperatura sau pahare personalizate din carton alimentar de înaltă calitate, certificate food-safe.



20. GHEORGHE și ZINA TABAC - 5 MILIOANE EURO     

Au obținut un randament de 2 milioane euro în 6 ani de la Design Proiect și 1 milion de euro de la Design Proiect Gaz. Afacerea a pornit în urmă cu aproape 10 ani, când un constructor le-a cerut să realizeze o rețea de gaz în zona Bucium. Au înțeles atunci că pot construi pe cont propriu o rețea pe care să o închirieze celor care se mută în zonă, un business sigur pe termen lung.



21. CRISTINEL MUNTEANU - 5 MILIOANE EURO   

Este dezvoltator imobiliar și a obținut un profit de 3 milioane euro prin Palaverde în ultimii 2 ani. Deține și 50% din MCSP, firmă care derulează primul mare proiect imobiliar de pe șesul Bahluiului.



22. COSTEL CORNEANU (salubritate) - 5 MILIOANE EURO   

Deține integral firma RITMIC COM, care a avut un profit net de 3 milioane euro în ultimii 4 ani. Până în 2020 realizase un profit cumulat de 1 milion de euro în 3 ani. Mai deține o firmă de salubritate, Fast Wash Bucovina, unde profiturile sunt de 60.000–70.000 euro anual.

23. DRAGOȘ CIOPATE (consultanță fonduri europene) - 5 MILIOANE EURO    

Pe firma Geo Myke a realizat în 2023 și 2024 profituri nete de 22 milioane lei, iar alte 13 milioane lei reprezintă randamentul din precedenții 4 ani, adică aproximativ 7 milioane euro net. Pe piață se spune însă că o parte din acest profit s-ar fi îndreptat și către unii politicieni.


24. ANDREI ȘTEFAN STICEA (consultanță inginerie)- 5 MILIOANE EURO  

Firma YDA Proiect i-a adus profituri nete de 11 milioane lei în ultimii doi ani și încă 9 milioane lei în perioada 2019–2022. Pe piață se știe că Sticea a bifat, în 10 ani, peste 600 de contracte de proiectare pentru construcții de drumuri, alimentări cu apă, canalizări, irigații, piste de biciclete, trotuare, construcții civile și industriale, lucrări de cadastru și topografie. A ajuns să aibă clienți în toată țara, inclusiv Portul Constanța.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!