INCHIDE

Trei grădinițe vechi și cu risc seismic vor fi demolate și reconstruite

Trei grădinițe vechi și cu risc seismic vor fi demolate și reconstruite

* municipiul Iași deschide un nou capitol în modernizarea infrastructurii educaționale, după ce trei grădinițe aflate în stare avansată de degradare vor fi complet demolate și reconstruite prin Programul Național de Investiții „Școli Sigure și Sănătoase” * sunt atrase investiții de peste 26,6 milioane lei pentru siguranța copiilor

Primarul Mihai Chirica a semnat, alături de Ministerul Dezvoltării, contractele de finanțare care vor permite transformarea totală a unor clădiri vechi, vulnerabile și încadrate în categoria de risc seismic.

Cele trei unități preșcolare – Grădinița cu Program Normal nr. 21, Grădinița cu Program Prelungit nr. 11 și Grădinița cu Program Normal nr. 23 – reprezintă exemple concrete ale situației dificile în care se află multe clădiri de învățământ din Iași. Construită între anii 1929 și 1967, infrastructura lor nu mai corespunde de mult standardelor actuale de siguranță, motiv pentru care sute de copii și zeci de cadre didactice au fost relocate în spații provizorii.

Clădiri vechi, risc seismic major, soluție radicală: demolarea și reconstruirea de la zero

Prima dintre grădinițele vizate este Grădinița cu Program Normal nr. 21, situată pe șoseaua Națională nr. 45. Corpul A al unității, construit în 1945, avea o suprafață de 466,67 metri pătrați și găzduia 46 de preșcolari. Expertizele tehnice au arătat un risc ridicat de autodemolare, motiv pentru care activitatea a fost relocată încă din 2023. Pentru această investiție, Primăria Iași a obținut 7.127.621,16 lei.

A doua unitate, Grădinița cu Program Prelungit nr. 11 din strada Țuțora, a fost construită în 1967 și funcționa într-un ansamblu de trei tronsoane, însumând 648 de metri pătrați. În urmă cu trei ani, după expertize detaliate, clădirile au fost declarate nesigure, iar cei 60 de copii și personalul au fost mutați în alte spații. Pentru refacerea completă a celor două corpuri, C1 și C2, s-a atras o finanțare de 11.725.766,73 lei.

Cea de-a treia investiție vizează Grădinița cu Program Normal nr. 23, aflată pe șoseaua Arcu nr. 48. Clădirea datând din 1929 avea o suprafață de 510 metri pătrați și găzduia peste 100 de utilizatori, dintre care 96 de copii. Pentru reconstruirea acesteia, municipalitatea a obținut 7.813.907,08 lei.

În total, valoarea celor trei contracte depășește 26,6 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 5,3 milioane de euro. Toate cele trei clădiri vor fi demolate integral, urmând ca pe amplasamentele lor să fie ridicate construcții noi – moderne, eficiente energetic și adaptate cerințelor educației actuale.

Cea mai mare finanțare din țară pentru o unitate de învățământ: Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”

Programul „Școli Sigure și Sănătoase” a devenit un adevărat motor de investiții pentru Iași. Una dintre cele mai ample și spectaculoase finanțări vizează Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”, unde vor fi consolidate și refuncționalizate clădirile istorice – Corpul C1 (Liceu, construit în 1891) și Corpul C2 (Cantină). Aceste lucrări beneficiază de 162.561.321,47 lei, o sumă record la nivel național prin acest program.

Proiectul este considerat esențial nu doar din perspectiva păstrării patrimoniului, ci și pentru siguranța a mii de elevi care trec anual prin clădirile istorice ale colegiului. Consolidarea și modernizarea lor reprezintă una dintre cele mai mari intervenții asupra unei instituții școlare ieșene din ultimele decenii.

Investiții în lanț pentru infrastructura educațională ieșeană

Pe lângă proiectele deja aprobate, municipalitatea a semnat în aprilie 2025 un nou contract prin același program pentru cantina Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”, cu un buget total de 25.921.581,15 lei. Această investiție vizează modernizarea instalațiilor, consolidarea structurală și aducerea la standarde europene a spațiilor utilizate de elevi și personal.

Primăria a depus documentațiile și pentru alte proiecte la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”, care ar putea primi finanțări pentru Corp C19, Școala nr. 29 - 1.057.253,18 lei, Corp C18, Capela - 1.066.116,24 lei, Corp C16, Casa Agronomului - 2.087.852,91 lei.

Tot în așteptare se află și proiectul de consolidare și eficientizare energetică a Corpului „Matei Millo” al Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”, estimat la 13.447.590,24 lei.

Un program care schimbă fața școlilor din Iași

Volumul investițiilor atrase prin „Școli Sigure și Sănătoase” depășește deja câteva sute de milioane de lei în Iași. Este una dintre cele mai ample infuzii financiare dedicate infrastructurii educaționale din ultimii ani. Multe dintre clădirile școlare din municipiu, unele aflate în uz de peste un secol, aveau urgent nevoie de intervenții majore.

Cele trei grădinițe care vor fi reconstruite sunt doar începutul unui program care se anunță crucial pentru siguranța viitoarelor generații de copii, dar și pentru modernizarea întregului sistem educațional local. Carmen DEACONU

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!