Trotuarele din Iași, între fațadă și fisură. Cine are prioritate în orașul pietonilor grăbiți?

O plimbare prin Iași nu înseamnă același lucru pentru toată lumea. În centru, pe bulevardul Ștefan cel Mare, trotuarele sunt largi, pavate recent, perfect nivelate, cu jardiniere și bănci noi. Mamele împing cărucioarele fără efort, bătrânii traversează lent, dar în siguranță, iar bicicliștii, deși fără prea multe piste, se simt destul de tolerați. Totul pare bine gândit, ordonat, european. E imaginea pe care o văd turiștii, studenții străini sau delegațiile oficiale. Însă la doar câteva stații distanță, realitatea se schimbă radical.

În Tătărași, Dacia, Bularga sau Nicolina, trotuarele spun altă poveste: dale ridicate de rădăcinile copacilor, borduri înalte, asfalt peticit, șanțuri lăsate de reparații, guri de canal neacoperite sau nealiniate. Un pas grăbit se poate transforma cu ușurință într-o entorsă, iar un cărucior devine aproape imposibil de manevrat pe lângă gropile mascate de frunzele uscate. Aici, între stația de autobuz și bloc, fiecare metru e un obstacol de trecut.

„În centru îți vine să ieși la plimbare. Aici, în cartier, trebuie să mergi doar cu ochii în pământ ca să nu te împiedici”, spune Vasilica Iancu, o pensionară din cartierul Bularga. Nu se plânge, dar nici nu-și mai pune mari speranțe. Așteaptă de ani buni ca trotuarele din zonă să fie refăcute. Deocamdată, doar o bandă albă trasă în grabă marchează un spațiu de trecere, acoperit pe alocuri de mașini parcate parțial pe trotuar.

Cât despre bicicliști sau utilizatorii de trotinete electrice, ei par a fi prinși într-o contradicție urbană continuă: nu au piste dedicate, nu sunt primiți cu brațele deschise în trafic, iar pe trotuar devin adesea o amenințare pentru pietoni. „Unde să mergi? Pe stradă nu te lasă, pe trotuar te înjură lumea”, spune Vlad, 22 de ani, care face livrări. În lipsa unui cadru clar, trotuarul devine un spațiu de coabitare tensionată, unde fiecare se strecoară cum poate și fiecare simte că nu mai încape.

Zonele rezidențiale recente, precum Moara de Vânt sau Bucium, aduc o altă nuanță problemei: deși noile construcții au trotuare moderne, acestea sunt deseori întrerupte brusc, neconectate între ele sau complet ignorate în favoarea parcărilor extinse. O plimbare cu copilul sau cu câinele devine un slalom între borduri, rigole și roțile mașinilor parcate.

Această discrepanță între centrul cosmetizat și cartierele neglijate nu este doar o chestiune estetică. E o chestiune de siguranță, confort și echitate urbană. Fiecare trotuar spune cui îi este permis să circule fără frică. Într-un oraș cu ambiții europene, e nevoie de o privire coerentă și constantă asupra întregului peisaj pietonal, nu doar asupra celor câțiva kilometri centrali. Până atunci, trotuarul rămâne o reflecție fidelă a felului în care orașul își prioritizează locuitorii. Iar întrebarea rămâne deschisă: cine are, de fapt, prioritate în Iași?

Dan DIMA