Tunurile-trofeu de la Palatul Culturii, restaurate pentru prima dată după 150 de ani
Tunurile Krupp din fața Palatului Culturii din Iași au fost restaurate, iar săptămâna viitoare va avea loc recepția lucrărilor, după cum a spus managerul instituției, Andrei Apreotesei.
Lucrările au fost realizate de specialiștii Centrului de Cercetare și Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural din cadrul Complexului Muzeal Național Moldova, în baza unui proiect depus la Primăria Iași, în parteneriat cu Ateneul Național din Iași. Restauratorii au intervenit atât pe componentele metalice, cât și pe cele din lemn ale pieselor, afectate de intemperii și de variațiile de temperatură și umiditate. Operațiunile au presupus curățare, completări acolo unde a fost posibil, lustruire și redarea aspectului inițial al tunurilor. Acestea rămân piese de muzeu și nu vor putea fi folosite. Cele două tunuri Krupp, calibru 78,5 mm, au fost construite în 1871 și străjuiesc statuia lui Ștefan cel Mare din fața Palatului Culturii. Ele sunt trofee din Războiul de Independență, provenite de pe fronturile din Bulgaria și capturate de la trupele otomane de regimentul de dorobanți din Copou. Tunurile au fost donate orașului Iași de regele Carol I al României în 1883, la dezvelirea statuii lui Ștefan cel Mare. „Pentru fiecare dintre noi, pentru fiecare generație de la 1883 încoace, când au fost dăruite de regele Carol, aceste tunuri reprezintă un simbol. Colegii restauratori de la Palatul Culturii vor face tot posibilul să finalizeze restaurarea până pe 1 Decembrie”, declara, la începutul lucrărilor, Andrei Apreotesei.
Potrivit specialiștilor, aceasta a fost prima restaurare a tunurilor, intervenția reprezentând o provocare mai ales din cauza timpului scurt alocat lucrărilor. Diferența dintre aceste tunuri Krupp și cele aflate în dotarea armatei române la acea vreme consta în afet: metalic la piesele capturate de la turci, respectiv din lemn la cele românești.
Teona SOARE
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!