INCHIDE

UMF „Grigore T. Popa” Iași, la 146 de ani: -- investiții majore și prezență în clasamentele internaționale

UMF „Grigore T. Popa” Iași, la 146 de ani: -- investiții majore și prezență în clasamentele internaționale

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași sărbătorește, zilele acestea, 146 de ani de la înființare, printr-o serie de evenimente academice și științifice. 

Rectorul UMF Iași, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, a subliniat că această aniversare este, înainte de toate, un gest de recunoștință față de cei care au construit, de-a lungul timpului, școala medicală ieșeană: „Pentru noi, 146 de ani înseamnă, în primul rând, respect pentru înaintașii noștri. Lansăm comunitatea Alumni, prin care dorim să reunim toți absolvenții noștri, fie că profesează în țară, fie în diverse colțuri ale lumii, astfel încât Universitatea de Medicină și Farmacie să devină tot mai puternică”.

Investiții și proiecte în derulare

Pe lângă dimensiunea simbolică a momentului, conducerea UMF „Grigore T. Popa” anunță și proiecte concrete de dezvoltare. Anul viitor este programată finalizarea Centrului de Cercetări Fundamentale în domeniul medicinei, un obiectiv strategic pentru consolidarea cercetării biomedicale la Iași. În paralel, vor fi demarate lucrările de consolidare și modernizare a Policlinicii Stomatologice de la Boltă – cunoscută în trecut drept Casa Asigurării Meseriașilor – precum și intervenții la sala de sport și la cantină. „Proiecte de infrastructură sunt multe, unele deja în derulare. Ne dorim să oferim studenților și cadrelor didactice condiții cât mai bune, atât pentru studiu, cât și pentru activitate clinică și de cercetare”, a precizat rectorul.

La acestea se adaugă și dezvoltarea învățământului medico-militar la Iași, inițiativă lansată recent în cadrul universității: „Am început învățământul medico-militar și la Iași, suntem mândri de acest lucru și sperăm că și pe viitor va fi un proiect de succes”, a adăugat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu.

UMF Iași în Leiden Ranking 2025

Anul aniversar este marcat și de o reușită importantă în plan științific: Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a fost inclusă în CWTS Leiden Ranking – Traditional Edition 2025, unul dintre cele mai importante clasamente internaționale dedicate performanței științifice universitare.

În analiza globală, UMF Iași ocupă locul 1409 dintr-un total de 1594 de universități evaluate, iar în categoria Biomedical and Health Sciences se situează pe locul 615.

Includerea UMF Iași în Leiden Ranking 2025 confirmă vizibilitatea tot mai mare a activității noastre de cercetare și faptul că universitatea se aliniază standardelor internaționale de evaluare științifică. Considerăm această prezență un rezultat al eforturilor constante depuse de cadrele didactice și cercetătorii noștri și, totodată, un punct de plecare pentru consolidarea performanței științifice în anii următori”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu.

Clasamentul CWTS Leiden evaluează exclusiv impactul științific al universităților, pe baza publicațiilor indexate în baza de date Web of Science, pentru perioada 2020–2023. UMF Iași a fost indexată cu 975 de publicații științifice, depășind cu mult pragul minim de 100 de articole necesar pentru includerea în top.

Realizat de Centre for Science and Technology Studies (CWTS) al Universității Leiden din Olanda, acest ranking este recunoscut pentru metodologia sa bibliometrică avansată. Spre deosebire de alte clasamente universitare, nu evaluează activitatea didactică și nu utilizează date furnizate de instituții, bazându-se exclusiv pe indicatori obiectivi ai producției științifice și ai impactului acesteia.

Teona SOARE

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!