INCHIDE

Undă verde pentru noul Spital Județean din Piatra-Neamț!

Undă verde pentru noul Spital Județean din Piatra-Neamț!

* după ani de blocaje, licitații și finanțări pierdute, proiectul intră în linie dreaptă * amplasamentul din Turturești, comuna Girov, a fost predat de Consiliul Județean Neamț constructorului Construcții Erbașu, iar lucrările pot începe după emiterea ordinului de începere

Este una dintre cele mai importante investiții medicale din regiune, cu o valoare totală aprobată de 1,688 miliarde de lei, inclusiv TVA. Proiectul este finanțat în prezent prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești, după ce inițial a pierdut finanțarea de aproximativ 140 de milioane de euro prin PNRR.

Contractul de finanțare prin noul program a fost semnat la 29 aprilie 2026, iar investiția beneficiază de o finanțare nerambursabilă de 1,680 miliarde de lei. Contribuția Consiliului Județean Neamț este de aproape 7,8 milioane de lei.

Licitația pentru proiectarea și execuția noului spital, lansată încă din octombrie 2023, a fost anulată în ianuarie 2025, după ce președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa, a respins raportul procedurii și a dispus anularea. Motivul invocat a fost lipsa unui aviz din partea Direcției de Sănătate Publică.

Decizia a ajuns în instanță, iar Curtea de Apel Bacău a obligat Consiliul Județean Neamț să reia și să continue procedura de la momentul la care fusese oprită.

27 de luni, termen de execuție!

În cele din urmă, contractul de proiectare și execuție a fost semnat la 18 august 2025, pentru 722,6 milioane de lei fără TVA. Câștigătoare a fost asocierea condusă de Construcții Erbașu, alături de Concelex, Terra Gaz Construct, Cubicon Invest, Mansart Corporate, Concelex Engineering, Conest și Concrete & Design Solutions.

După modificarea prin act adițional, durata pentru proiectare și execuție este de 27 de luni.

Iar ceea ce urmează să apară la Turturești este un spital complet nou, gândit pentru întreaga regiune. Proiectul prevede 423 de paturi pentru spitalizare continuă și alte 46 de paturi pentru spitalizare de zi.

Noua unitate va fi dotată cu aparatură medicală modernă, obiectivul fiind creșterea calității serviciilor medicale și reducerea timpilor de așteptare pentru pacienți.

După pierderea finanțării PNRR și după un traseu administrativ și juridic complicat, noul Spital Județean de Urgență Piatra-Neamț ajunge, în sfârșit, la poarta șantierului. Predarea amplasamentului către constructor este pasul care poate transforma unul dintre cele mai așteptate proiecte medicale din Neamț dintr-un plan pe hârtie într-o investiție vizibilă în teren. George NEGRU