INCHIDE

Viața la Iași a devenit un test de rezistență. Angajații cu salariul minim mor de foame, iar cei cu leafa medie abia se descurcă

Viața la Iași a devenit un test de rezistență. Angajații cu salariul minim mor de foame, iar cei cu leafa medie abia se descurcă

* scumpirile din ultimul an și măsurile fiscale impuse de Guvern au împins costul vieții la Iași aproape de 10.000 de lei pe lună pentru o familie cu doi copii * în timp ce salariul mediu abia depășește 5.300 de lei, tot mai mulți angajați spun că trăiesc de la o factură la alta

Trăitul decent în Iași a devenit o provocare. De la chirii și facturi până la cumpărăturile zilnice, totul costă mai mult, iar ritmul scumpirilor depășește orice creștere salarială. O familie cu doi copii trebuie să dispună, potrivit estimărilor economiștilor, de aproape 10.000 de lei pe lună pentru a-și acoperi nevoile de bază — adică dublul salariului mediu net din județ.

În realitate, veniturile ieșenilor nu țin pasul. Potrivit Direcției Județene de Statistică, salariul mediu net în aprilie 2025 a fost de 5.329 de lei, cu doar 0,7% creștere a puterii de cumpărare față de anul trecut. În același timp, costurile de trai au urcat cu peste 12% pe fondul inflației persistente. Diferența dintre cifre se traduce într-o luptă continuă pentru echilibru: mai puțină carne în coș, haine cumpărate doar la reduceri și vacanțe amânate „pentru la anul”.

Cea mai mare parte a bugetului unei familii se duce pe locuință – chirie, rate, întreținere și utilități. În Iași, chiria pentru un apartament de două camere decent variază între 1.800 și 2.500 de lei, la care se adaugă între 500 și 700 de lei lunar pentru utilități. A doua mare cheltuială este mâncarea, care depășește lejer 2.400 de lei pe lună, potrivit calculelor făcute de economiștii din rețeaua FES. În ultimul an, alimentele s-au scumpit cu aproape 10%, iar fructele proaspete — cu peste 30%. Pe locul trei în topul costurilor se află îmbrăcămintea și încălțămintea, care consumă peste 1.000 de lei lunar, mai ales pentru familiile cu copii.

„Ne rămâne foarte puțin pentru altceva. Totul s-a scumpit: de la lapte până la detergenți. Am început să facem liste mai stricte și să cumpărăm doar strictul necesar. Cu doi copii la școală, un salariu mediu nu mai ajunge nici pe jumătate de lună”, spune Andreea (38 de ani), cadru didactic la o școală din Iași.

În județ, peste 200.000 de oameni sunt salariați, însă o parte importantă dintre ei câștigă venituri apropiate de salariul minim net – 2.574 lei. Pentru aceștia, diferența dintre visul unui trai decent și realitatea lunii care nu se mai termină devine dureros de vizibilă.

Economiștii atrag atenția că „scumpirea liniștită”, adică acea creștere treptată a prețurilor fără creșteri proporționale de venituri, riscă să adâncească prăpastia dintre familiile care supraviețuiesc și cele care reușesc să trăiască. Iașul, un centru universitar și cultural prosper pe hârtie, ascunde o realitate mai fragilă: orașul se scumpește mai repede decât se dezvoltă.

Fiecare factură, fiecare bon de la supermarket sau de la farmacie spune aceeași poveste: Iașul trăiește la limită. Într-un oraș cu salarii medii sub cele din Cluj sau Timișoara, dar cu prețuri care cresc aproape la fel de repede, diferența dintre „a trăi bine” și „a te descurca” devine din ce în ce mai mare. Iașul se transformă treptat într-un oraș al calculelor la sânge — un loc în care fiecare leu contează, iar liniștea devine, încet, o cheltuială în plus.

Dan DIMA

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!