Zece mii de litri de agheasmă, în curtea Mitropoliei!
* „Apa sfinţită, Agheasma Mare, se gustă dimineaţa, apoi se ia anafura, timp de opt zile, până pe 14 ianuarie, la Odovania praznicului Botezului Domnului, când se încheie prăznuirea liturgică. Prin invocarea Duhului Sfânt, această apă capătă puterea de a sfinţi, de a tămădui şi de a alunga duhurile necurate”, spun reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei
Au început pregătirile pentru Bobotează, la Catedrala Mitropolitană. Începând de sâmbătă au fost pregătite şi aşezate în curtea Ansamblului Mitropolitan 20 de butoaie cu apă pentru Agheasma Mare. Fiecare dintre cele 20 de vase are 500 de litri. Urmează ca în cursul zilei de luni în faţa treptelor de intrare în Catedrala Mitropolitană să fie aşezată crucea de Bobotează. Deoarece temperaturile nu sunt foarte scăzute, şi anul acesta crucea de Bobotează va fi îmbrăcată în crengi de brad şi împodobită cu flori.
Sfânta Liturghie din ziua prăznuirii Botezului Domnului va fi oficiată marţi , 6 ianuarie, în două locaţii diferite din incinta Ansamblului Mitropolitan din Iaşi, la altare diferite, cu începere de la ore diferite.
Astfel, credincioşii pot veni în incinta Paraclisului „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” - Sala „Eclesia” din Muzeul Mitropolitan, de la ora 6.30, pentru a participa la slujba Sfintei Liturghii care va fi oficiată de Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, sau de la ora 9.00, când în Catedrala Mitropolitană va fi oficiată Sfânta Liturghie.
Sfinţirea cea mare a apei sau slujba de Agheasma Mare va fi săvârşită la finalul Sfintei Liturghii din Catedrala Mitropolitană, pe esplanada din faţa intrării în locaşul de cult, în jurul orei 11.00, de către Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de soborul slujitorilor catedralei ieşene.
Agheasma Mare va fi oferită credincioşilor de voluntari
Credincioşii care vor dori să ia Agheasmă Mare de Bobotează vor trebui să se aşeze, întocmai ca şi în anii precedenţi, pe rândul care va fi coordonat cu sprijinul autorităţilor locale.
Va exista şi un rând separat al credincioşilor care doresc să se închine în Catedrala Mitropolitană la Sfânta Cuvioasă Parascheva. „Cei care ies din catedrală de la închinat vor avea posibilitatea să se aşeze apoi la rând spre a primi Agheasma Mare sau vor putea staţiona în incinta Ansamblului Mitropolitan pentru a asista la slujba de sfinţire care se va săvârşi începând cu ora 11.00 pe esplanada din faţa catedralei. Agheasma Mare va fi oferită apoi credincioşilor de aproximativ 50 de voluntari coordonaţi de clericii care slujesc la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Pentru sărbătoarea Bobotezei din acest an, au fost pregătite 20 de vase cu apa a câte 500 de litri fiecare”, a spus preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Conform prevederilor tipiconale, aceeaşi slujbă de sfinţire a apei (Agheasma Mare) se face şi în ajunul Bobotezei, pe 5 ianuarie. „Cu această agheasmă se merge apoi şi se binecuvintează chiliile monahale din incinta Ansamblului Mitropolitan. Parte din ea este pusă în recipiente şi va fi oferită a doua zi (de Bobotează) oficialităţilor, membrilor corului, reprezentanţilor presei şi altor categorii de persoane. Apa sfinţită, Agheasma Mare, se gustă dimineaţa, apoi se ia anafura, timp de opt zile, până pe 14 ianuarie, la Odovania praznicului Botezului Domnului, când se încheie prăznuirea liturgică. Prin invocarea Duhului Sfânt, această apă capătă puterea de a sfinţi, de a tămădui şi de a alunga duhurile necurate. În cadrul slujbei de Bobotează ne rugăm ca apa sfinţită să fie, pentru cei ce vor fi stropiţi sau vor gusta din ea, spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă”, a spus preotul Lucian Apopei. Laura RADU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!