INCHIDE

Anamaria Gavrilă s-a retras din cursa pentru prezidențiale, la ordinul lui Călin Georgescu

Anamaria Gavrilă s-a retras din cursa pentru prezidențiale, la ordinul lui Călin Georgescu

Anamaria Gavrilă, șefa POT, a anunțat că se retrage din cursa pentru alegerile prezidențiale. Aceasta a spus că după o consultare cu Călin Georgescu a decis să susțină candidatul cu cele mai mari șanse.

"Dragii noștri suntem împreună și împreună vom fi și de aici înainte. Așa cum am promis, unul din noi îl va susține pe celălalt în funcție de șansele cele mai mari de a câștiga", a anunțat George Simion

"Pentru că domnul George Simion are un partid mare în spate, trebuie să susținem această structură, așadar eu mă voi retrage", a spus Anamaria Gavrilă.

„Mergem împreună! Nu este o candidatură a mea, ci a mișcării suveraniste:”, a spus Simion, pe Facebook.

Astăzi, Anamaria Gavrilă a sunat la 112 acuzând că e hărțuită de presă, la Parlament

Anamaria Gavrilă a fost sancționată contravențional, cu avertisment, după ce a chemat polițiștii la biroul din Parlament pentru că era deranjată de prezența jurnaliștilor. Polițiștii au stabilit că ziariștii nu au încălcat prevederile legale, zona respectivă permițând accesul acestora.

„Astfel, s-a stabilit faptul că reprezentanții mass-media nu au încălcat prevederile legale, zona respectivă permițând accesul acestora pentru desfășurarea activităților. În urma verificărilor, persoana apelantă a fost sancționată contravențional, cu avertisment, conform prevederilor OG 34/2008”, se arată în finalul informării.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!