Cornel Nistorescu:Nicolae Ciucă – onoarea și politica

Eu unul nu mă îndoiesc de spusele lui Nicolae Ciucă. Sunt prea multe argumente logice că generalul spune adevărul. „Eu am discutat cu domnul Marcel Ciolacu, nu cu partidul. Ca atare, înțelegerea a existat pe acest demers.” (Nicolae Ciucă)

În fapt, chestiunea importantă din afirmația generalului nu-i faptul că Marcel Ciolacu o dă la întors, ci că generalul se străduie să-și țină o promisiune exact cînd Klaus Iohannis se prăbușește, cînd toată lumea mușcă din el ca dintr-un bivol rănit rămas în urma turmei?

Explicația este simplă. Cîndva Nicolae Ciucă s-a înțeles cu președintele și i-a promis. Au pus la cale inclusiv devansarea alegerilor. Dacă nu ține cu NATO, nici la Comisia Europeană, el îl rezolvă pentru Senat și-l trece în fruntea listei PNL.

Militarul a rămas și nu s-a adaptat la politică. A făcut un legămînt și vrea să se țină de cuvînt. Și, dacă nu poate, măcar să arate că nu este un ticălos care se sucește.

Preferă Nicolae Ciucă onoarea celui învins față de ticăloșia învingătorului? Sună frumos, chiar tragic. Poate chiar ofițerește. Dar sentimentul datoriei față de un binefăcător nu depășește caracterul de anecdotă politică.

Nicolae Ciucă consideră că a fost desemnat de Klaus Iohannis ca premier și că îi este dator. Nu realizează că în mintea de primar provincial a lui Iohannis el reprezenta o soluție și o garanție pentru liniștea și siguranța președintelui.

Îndatorarea pentru un serviciu făcut cîndva nu prea funcționează în culisele politicii. Mai ales pe meleagurile noastre.

În cazul lui Nicolae Ciucă, sentimentul de îndatorare nu poate fi egal cu sentimentul datoriei.

Pentru un serviciu nu poți sacrifica un partid și nici o țară. Numai cel nechemat poate pune o favoare pe un cîntar cu datoria față de neam.