Ministrul maghiar de Externe: 'Dacă România intră în Schengen, putem deschide zece noi puncte de trecere a frontierei'
Interesul României şi al Ungariei pentru aderarea la Schengen este deosebit de ridicat, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto.
„Când discutăm despre aderarea României la spaţiul Schengen, acesta este, desigur, un aspect de interes naţional. Interesul României şi Ungariei este mare atunci când discutăm despre aderarea la Schengen. De ce? Pentru că vor dispărea cozile lungi de la graniţă. Dacă România va fi parte din zona Schengen, putem deschide zece noi puncte de trecere a frontierei.
Dacă România aderă la spaţiul Schengen, comerţul între cele două ţări va fi mult mai simplu, deoarece România, de fapt, este partenerul comercial doi sau trei al Ungariei. Deci, avem argumente foarte importante pentru care Ungaria să susţină aderarea României la zona Schengen.
Dacă discutăm despre Bulgaria, avem un simplu argument: Bulgaria este pregătită şi nu înţelegem de ce nu ar fi parte a acestui spaţiu", a spus Szijjarto.
Ministrul ungar de Externe a participat, marţi, la o reuniune ministerială organizată la Palatul Victoria din București.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!