SG-ul PSD își avertizează colegii: 'Dacă Crin Antonescu nu e preşedinte, se întâmplă două lucruri grave de tot / Nu avem scuze'
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, le atrage atenţia social-democraţilor că, dacă alegerile prezidenţiale din acest an vor fi pierdute de către candidatul susţinut de PSD, există posibilitatea ca un alt preşedinte, fie că e vorba despre Nicuşor Dan, Victor Ponta sau George Simion, să susţină introducerea alegerilor în două tururi pentru primari şi preşedinţii de Consilii Judeţene. El spune că această situaţie ar fi un lucru „grav de tot”, la fel cum „grav de tot” at fi, în opinia lui Stănescu, faptul că Matcel Ciolacu ar fi schimbat din funcţia de prim ministru.
Intr-un scurt discurs ţinut sâmbătă la conferinţa de alegeri a PSD Suceava, Paul Stănescu le-a amintit liderilor PSD din teritoriu că nu ar fi realizat nimic dacă Marcel Ciolacu nu ar fi deţinut funcţia de prim-ministru.
„Acum să vă mai spun ceva pe care-l ştiţi, dar poate trebuie să vi-l aduc aminte: nici Ioan Stan, nici Şoldan, nici Stan nu făcea nimic, nici Şoldan nu va face nimic dacă Marcel Ciolacu nu e prim-ministru şi a fost unul dintre cei mai buni prim-miniştri. Acum suntem într-o altă paradigmă. Ce se întâmplă dacă pierdem alegerile, dacă Crin Antonescu nu e preşedinte? Vă spun eu, se întâmplă două lucruri grave de tot: nu mai avem prim-ministru şi Şoldan nu o să facă mare lucru cu echipa lui şi nici la Suceava, nici la Olt, nici unde vreţi dumneavoastră. Şi doi, doi, domnilor primari, ştiţi că vă iubesc, sigur vom avea alegeri în două tururi şi la primărie şi la Consiliul Judeţean. Să nu credeţi că Ponta, care nu are partid şi sigur îşi va face partid, Nicuşor Dan, şi cine mai este mă, mai e unu?... Simion, Simion. Ăştia, sigur, neavând primari, vor veni în Parlament, vor încerca să facă două tururi. Oare are organizaţia PSD Suceava nevoie de aşa ceva? Eu nu cred că are nevoie de aşa ceva”, a afirmat Paul Stănescu sâmbătă, la Suceava.
Paul Stănescu: „Nu avem scuze”
El a subliniat că, având în vedere scorul mare pe care PSD l-a obţinut la alegerile locale de anul trecut, nu există scuze pentru pierderea scrutinului prezidenţial din luna m
„Dragi colegi, indiferent de pretexte, unii au păreri, mulţi colegi de-a noştri au păreri, nu ştiu dacă ar fi bine Victor Ponta sau ar fi bine nu ştiu cine. Dragilor, ţinta unui partid politic e să fie la guvernare. Nu e altă ţintă. Dacă cineva are altceva de spus, să ne spună. Deci noi nu avem voie să nu câştigăm alegerile în această ţară cu Crin Antonescu în momentul în care avem mai mult de 98% din administraţia publică locală. Nu avem scuze. Eu o spun direct: înseamnă că toţi, de la Marcel Ciolacu, Paul Stănescu şi toţi ceilalţi, până la ultimul nostru membru, suntem nimeni dacă pierdem alegerile. Putem să ne ducem acasă şi merităm să ne ducem acasă”, a adăugat Stănescu, cerând social-democraţilor să „depună toate eforturile” pentru ca alegerile să fie câştigate de Crin Antonescu.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
CCR amână din nou decizia în cazul pensiilor speciale. Scenariul „înghețării” pe ani de zile plutește în aer
PSD fierbe! Presiune maximă pe Sorin Grindeanu
Posturile TV care sunt obligatorii în orice grilă de programe. CNA a publicat lista completă
Episcopul catolic de Iași, PS Iosif Păuleț, vizat de un dosar penal deschis de procurorii din Bacău
Sprijin financiar pentru iarnă și cine ar putea beneficia de el?
Crin Antonescu spală pe jos cu CTP: Ați câștigat totdeauna: și cu Iliescu, și cu Băsescu, și cu Kovesi, și cu Iohannis și cu Nicușor Dan. Nici nu știu, sincer, de ce, după atâtea victorii, o fi România, citez, „în rahat”. Bolojenie ușoară!
Noi alianţe pentru energie între Ucraina și România deschid perspective neașteptate
Băsescu a găsit vinovații pentru dezastrul din România: Daddy, Ciucă și Ciolacu
Marea greșeală a lui Ilie Bolojan, conform lui Claudiu Năsui: A tras la țintă, dar nu la cea care trebuia
Adrian Câciu avertizează asupra alegerilor anticipate
O nouă profeție de la Andrei Caramitru. Portavocea progresiștilor anunță unirea României cu Republica Moldova în viitorul apropiat
Indicele ROBOR la trei luni se apropie de pragul de 5,5%
Anticorupția a intrat în școlile auto din Iași
Bietele pensii ale nesimţiţilor speciali
„Dezastrul administrativ” bate la ușă. România, cu 3.228 de primării și o reformă care nu mai vine
Ce sucuri naturale pot susține funcția ficatului în 2026? 7 combinații ideale pentru detoxifiere
Disputa insolvențelor, în Copou! Poli Iași – Ceahlăul 3-1
Tendințele trec, stilul rămâne
CCR amână din nou decizia în cazul pensiilor speciale. Scenariul „înghețării” pe ani de zile plutește în aer
Economia de pe Whatsapp a explodat
Iașul face un pas uriaș pentru salvarea de vieți. Orașul intră în era defibrilatoarelor publice
Cum alegi decolteul potrivit pentru rochia de mireasă?
Ieșenii sunt tot mai anxioși
Economia rușinii. Iașul care muncește „la negru” ca să supraviețuiască
Adicțiile din licee — energizante, vape și gambling
Alertă maximă în Iași! Caz confirmat de rabie în municipiu
Efectele aderării României la OECD
Iașul, paradoxul imobiliar al României
Studenții întrețin industria xeroxului din Iași
Suceava trimite cea mai tânără sportivă la Mondialele tăietorilor de lemne
Potop pe A7, după inaugurare!
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Poli Iași: salvarea vine din Emirate sau istoria se închide definitiv?
Istoria monahismului se rescrie: noi mănăstiri și metocuri, în Moldova!
Iașul dă lovitura! Ploaie de bani europeni, tramvaie noi și revoluție totală în trafic
FOTO - Esplanadă nouă în inima Iașului. Centrul orașului se închide pentru mașini
FOTO -- Ajută-l pe Andrei să iasă din tăcere!
Crin Antonescu spală pe jos cu CTP: Ați câștigat totdeauna: și cu Iliescu, și cu Băsescu, și cu Kovesi, și cu Iohannis și cu Nicușor Dan. Nici nu știu, sincer, de ce, după atâtea victorii, o fi România, citez, „în rahat”. Bolojenie ușoară!
FOTO -- Coșmarul șantierelor. Lucrările la Podul Aurel Vlaicu au dat peste cap circulația în Tătărași
La „Masa care unește”, satul ieșean Frenciugi a câștigat cu tocănița care adună oamenii
O nouă sfântă pentru Iași: Sfântul Sinod a aprobat slujba Sfintei Blandina
FOTO - Autostrada A7: până la finalul verii, Moldova ar putea primi un cadou istoric
FOTO -- Breazu, un sat departe de civilizație. Aleșii rămân constanți, dar absenți
Episcopul catolic de Iași, PS Iosif Păuleț, vizat de un dosar penal deschis de procurorii din Bacău
Posturile TV care sunt obligatorii în orice grilă de programe. CNA a publicat lista completă
Trenul Metropolitan Iași, proiectul-colos de 300 de milioane de euro, a intrat în filtrul final european!
Cine este șefa DNA Iași, Cristina Chiriac, care candidează la funcția de Procuror General: A ținut la sertar ancheta privind agresiunile sexuale comise de fostul episcop de Huși
Tânăr student, în remisie după un cancer rar, internat pentru transplant autolog. Tratamentul post-transplant este esențial pentru a preveni recidiva
Românul acuzat de două crime în Italia a încercat să evadeze din închisoare. Cum a reușit să scape din celulă și cum a fost prins FOTO
Impozite duble, drone deasupra caselor, mii de posturi tăiate... România intră în era controlului total
Revoluție la DGASPC Iași. Cea mai amplă reformă a sistemului de asistență socială din ultimele decenii!
FOTO - Campusul universitar de la Miroslava prinde formă
Moldova dă lecții Capitalei! Regiunea ignorată de stat produce giganții economiei românești
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Se schimbă harta spitalelor din Iași!
Aeroportul Iași intră în liga mare: pistă inteligentă care vede prin ceață, ger și furtună
Poli Iași: salvarea vine din Emirate sau istoria se închide definitiv?
Cartierele vechi ale Iașului, vizate de un program de 37 de milioane de euro
Istoria monahismului se rescrie: noi mănăstiri și metocuri, în Moldova!
Economie
SOCIAL
Peste 910.000 de români au utilizat anul trecut aplicația „Află la ce fond de pensii ești!”
Piața terapiilor pentru copiii cu autism, o economie paralelă în Iași
O familie cu zece copii din Neamț a primit o casă și o mașină!
Ce pensie alimentară are 1 copil? Iată cum se calculează suma în 2026!
Trei surori de 12, 14 și 16 ani s-au aruncat de la etajul nouă, după ce părinții le-au luat telefonul
