Breaking - FCSB obține o nouă victorie în Europa League: Campioana României a acumulat 9 puncte
- FCSB a învins-o pe Midtjylland, joi seară, pe Arena Națională, într-un meci din etapa #4 a fazei principale din Europa League.
- În urma acestui succes, campioana României a acumulat 9 puncte și este virtual calificată în faza eliminatorie a competiției (TOP 24).
FCSB a obținut o victorie fantastică împotriva danezilor de la Midtjylland, pe Arena Națională, când toate analizele și predicțiile nu le acordau prea multe șanse.
Campioana României a făcut un joc foarte bun, econom, dar eficient. A închis bine culoarele și a speculat extraordinar fiecare greșeală a scandinavilor.
FCSB a profitat de „cadourile” danezilor
Și nu au fost puține. Ambele goluri marcate de FCSB au fost norocoase: devierea zidului de la șutul lui Tănase din lovitura și gafa impardonabilă a portarului Olafsson.
De partea cealaltă, danezii au rămas datori. Au pasat bine, dar fără strălucire. Au greșit mult (și i-a costat), însă când a fost momentul să speculeze și ei micile inexactități din apărarea roș-albastră au dat cu piciorul șanselor. Așadar, FCSB a fost pragmatică, de o eficiență fantastică, și a obținut un succes ce o apropie de calificarea în TOP 24 la finalul partidelor din faza principală. Rămân de văzut dacă va fi vorba despre „optimi” sau despre „play-off-ul pentru „optimi”.
În urma acestui succes, cel puțin provizoriu, FCSB este pe locul 7, cu 9 puncte, în timp ce Midtjylland a picat pe locul 12, cu 7 puncte.
Următorul meci al celor de la FCSB în Europa League se va juca tot pe Arena Națională, contra grecilor de la Olympiakos, pe 28 noiembrie.
FCSB a început faza ligii din Europa League cu două victorii, 4-1 cu RFS (Letonia) și 1-0 cu PAOK (Grecia), însă apoi a fost învinsă clar de Rangers (Scoția), scor 0-4.
FCSB - Midtjylland 2-0
- Au marcat: Tănase 16, Bîrligea 46


