INCHIDE

Iga Swiatek a câştigat turneul de la Wimbledon

Iga Swiatek a câştigat turneul de la Wimbledon

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek a cucerit în premieră trofeul la Wimbledon.

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek a câştigat în premieră turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, în finala căruia a învins-o în două seturi, 6-0, 6-0, pe americanca Amanda Anisimova, sâmbătă la All Englad Club.

Iga Swiatek (24 ani), ocupanta locului 4 în clasamentul WTA, şi-a trecut cu această ocazie în palmares al şaselea titlu de Grand Slam, după cele cucerite la Roland Garros (2020, 2022, 2023, 2024) şi US Open (2022).

Singurul trofeu major care îi mai lipseşte acum este cel de la Australian Open, unde s-a oprit de două ori în semifinale (2022, 2025).

Swiatek s-a impus în doar 57 de minute de joc, sub privirile prinţesei Kate, fiind prima jucătoare care câştigă o finală pe iarba londoneză fără să cedeze niciun set, începând din anul 1911.

Swiatek este, totodată, prima reprezentantă a Poloniei care câştigă trofeul la Wimbledon în Era Open (inaugurată în 1968), la feminin şi masculin.

Amanda Anisimova, în vârstă de 23 de ani, cap de serie numărul 13 la Wimbledon, a disputat duminică prima finală de Mare Şlem din cariera sa.

Jucătoarea din Statele Unite a reuşit o elimine în semifinale pe belarusa Arina Sabalenka, numărul unu mondial şi principala favorită la competiţia londoneză, în faţa căreia s-a impus în trei seturi (6-4, 4-6, 6-4). 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!