Omul de afaceri Gigi Becali a venit la Iași, unde a participat la Sfânta Liturghie de Hramul Cuvioase Parascheva
Omul de afaceri Gigi Becali a venit la Iași, unde a participat la Sfânta Liturghie de Hramul Cuvioase Parascheva și s-a închinat la racla cu sfintele moaște. Becali a stat întreaga noapte la Mitropolie și a declarat că trăiește „momente ale sfințeniei” în fiecare zi, fiind un om care merge zilnic la biserică.
Într-un mesaj transmis pelerinilor, finanțatorul FCSB a vorbit despre credință, vremurile de pe urmă și rolul Liturghiei în viața creștinilor. El a spus că „harul lui Dumnezeu se revarsă acolo unde păcatul s-a înmulțit” și a îndemnat oamenii să nu se lase amăgiți de bogățiile lumii moderne.
El a avertizat și asupra pericolelor lumii moderne, afirmând că Inteligența Artificială ar putea fi folosită în scopuri malefice.
Becali a încheiat spunând că România este un popor binecuvântat prin credință, iar Sfânta Liturghie rămâne cel mai mare și frumos dar de pe fața pământului.
„Cel mai mare pelerinaj este la Sf. Parascheva. Înseamnă că este ceva mai special, ca să spun așa, sfânt. Sfințenie pentru poporul român, mai ales dacă vin atâția oameni. Am fost și m-am închinat la raclă. Am stat toată noaptea. S-a făcut Liturghia și aseară.
Sunt oameni și oameni, eu trăiesc momentele astea ale sfințeniei zilnic. Zilnic mă duc la Sf. Liturghie. Am momente chiar mai puternice în alte zile decât la raclă. Racla e ca cinstire. Depinde când te cuprinde harul, în timpul slujbei. Am stat în genunchi pe toată perioada slujbei, așa îmi place să stau. Vin vremurile de apoi, se apropie. Nu vedeți cât tineret a venit. Apele sunt stânga – dreapta. Caprele și oile, stânga și dreapta. Unde s-a înmulțit păcatul să prisosească harul. Toată lumea numai la păcat, la pofte, plăceri, bani, lăcomie. Atunci Dumnezeu își alege oamenii Lui, unde prisosește harul, și va turna har, spune Sf. Apostol Petru.
Când va fi Inteligența Artificială, ce o fac ei acum… Acolo, în unii roboți, vor fi draci, ca să poată să fie mai deștepți ca omul, altfel nu ar avea cum. Le vei face cruce și va exploda Inteligența Artificială, pentru că noi, poporul ăsta, ne-a dat Dumnezeu Sf. Liturghie. Cel mai mare și frumos dar de pe fața Pământului – dumnezeiasca Sf. Liturghie –, unde ne împărtășim cu trupul și sângele lui Hristos. Dumnezeu ne-a dat să mâncăm și să bem sângele Lui. Ei se laudă cu caii lor și cu căruțele lor, Occidentul se laudă cu bogățiile – asta înseamnă. Iar noi ne lăudăm cu Domnul Dumnezeul nostru. Ei s-au împiedicat și au căzut, iar noi ne-am ridicat și ne-am îndreptat. Apoi ei vor cădea, noi ne vom îndrepta. Dumnezeu ne-a dat cel mai mare dar – ortodoxia. Asta se urmărește. Ce se voia la pandemie? Crezi că îi interesa pe draci că nu mai mergem noi la biserică? Îi interesa să nu se facă Liturghia. Pandemia a fost pentru biserică, să se oprească Sf. Liturghie. Acolo îi pârlește, când se împărtășesc oamenii. Ăla este scopul lumii, asta vor bogații lumii: întreruperea Sf. Liturghii, adică întreruperea împărtășirii oamenilor cu Dumnezeu. Ăsta este scopul lor. Știți cine este stăpânul lor”, a transmis Gigi Becali.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Gimnastica ritmică ieșeană în fața „examenului european”
Patru medalii internaţionale pentru gimnasta Elisabeta Corduneanu
Alexandru Marin, gigantul cu tehnică de bijutier și durerea pe care o poartă: „Cât voi trăi mă va măcina gândul că n-am jucat în prima ligă”!
Final de infarct în Superligă
Universitatea Craiova a cucerit din nou titlul de campioană a României
CSM Pașcani mai are nevoie de un punct pentru a câștiga titlul
Revenire pe podium decisă în ultimele minute: ACS USV Iași – FC Bacău 2 2-1 (0-0)!
Proiect handbalistic de succes la CS Preventis Iași cu școlari de la „Titu Maiorescu”!
Irina Bulmaga, din nou campioană națională!
Două medalii naţionale, dar şi un favorit accidentat!
Handbal feminin. Cu gândul la Liga Florilor
Fotbalul ieșean încă își caută direcția și consistența
Gimnastica ritmică ieșeană în fața „examenului european”
Bolojan a venit la Iaşi cu problemele PNRR, nu şi cu soluţii pentru Moldova
Horoscopul zilei de duminică, 24 mai 2026
Lucrările la supralărgirea din CUG ar putea începe la final de an
Sfânta Blandina de la Iași. Prima prăznuire după canonizare
Bolnavii din satele Iașului fug de medic
Iașul devine capitala muzicii bizantine
Vinurile protejate ale Iașului: trei nume pe harta UE
Cristian Mungiu, ieșeanul cu două Palme d’Or. Performanță rară
„Cutia cu bucurii de 1 Iunie” strânge daruri pentru copii
Trei elevi de la „Octav Băncilă” duc Iașul în turneu european
Bolojan s-a întâlnit cu primarii liberali din județ
Încep examenele școlare. Iașul vrea să rupă bariera spre elita educațională
Violența domestică în România: 46.222 de sesizări în patru luni
PSD, restart la Pașcani
Cozi la Palatul Culturii pentru Brâncuși
380 de elevi vin la Olimpiada de Creativitate Științifică
„Maraton pentru Educația Antreprenorială” a elevilor, la Iași
Iașul, hub de inovație medicală! Zeci de milioane de euro pentru medicamente critice și producție modernă
Mănăstirea Bucium ridică un centru monahal pentru pelerini
Pasajul Socola, lucrarea care ține orașul captiv
Iașul a depășit municipiile Cluj-Napoca și Timișoara la tranzacții imobiliare!
Animal Fest: orașul animalelor prinde viață
Iașul își pregătește... „Micul Vatican”!
Un avion de luptă F-16 românesc a doborât o dronă ucraineană
Imagini din Piața Nicolina. Prețurile de astăzi!
Inflația scapă de sub control. Multe produse și servicii devin inaccesibile
Haos total pe Autostrada Unirii A8!
Varianta de Ocolire Podu Iloaiei va fi scoasă la licitație săptămâna viitoare!
Moartea căprioarei, la Iași: vânătorii au primit aprobare pentru 1.654 de ținte!
Bătălie cumplită între aeroporturile regionale. Iașul, în prim-plan
Un nou scandal pe Autostrada Unirii, cu CNIR în prim-plan
CSM Pașcani mai are nevoie de un punct pentru a câștiga titlul
Rețeta zilei: Broccoli gratinat cu pui și cheddar
Rețeta zilei -- Sarmale cu foi de viță proaspătă
Imagini din Piața CUG. Prețurile de astăzi!
Cine a inventat regula celor 10.000 de pași pe zi
Băsescu: „Există o singură soluție: reluarea funcționării coaliției!”
Ghid nou pentru șoferii cu diabet. Medic din Iași în echipa națională
Iașul pregătește transformarea istorică a Bahluiului
Mănăstirea Bucium ridică un centru monahal pentru pelerini
IRO Iași schimbă traseul pacienților oncologici noi
Pasajul Socola, lucrarea care ține orașul captiv
Iașul a depășit municipiile Cluj-Napoca și Timișoara la tranzacții imobiliare!
Umbrărescu încearcă imposibilul. Vrea să termine autostrada Bacău – Pașcani în august!
Animal Fest: orașul animalelor prinde viață
Iașul își pregătește... „Micul Vatican”!
Război total pe A8. UMB, acuzat că are utilajele prinse deja pe alte șantiere
Iașul, printre cele mai dinamice centre imobiliare din țară
AUTO
Pregătirea mașinii pentru vacanța de vară
Tahograful Digital Obligatoriu din 1 Iulie 2026 pentru Autoutilitarele 2.5-3.5 Tone în Transportul Internațional
COMUNICAT DE PRESĂ – 20 aprilie 2026 Noul reper absolut în lumea off-road premium - Defender OCTA - doar la Casa Auto Iași
Noul model care a stârnit interesul șoferilor și i-a făcut să vină în showroom