Trupa lui Stoican a ajuns la mâna penalty-urilor!
Trupa lui Flavius Stoican a pierdut şi al doilea derby consecutiv disputat în Copou. După 1-2 cu Gaz Metan Mediaş, în etapa a III-a a play-out-ului Ligii 1, a urmat la sfârşitul săptămânii trecute acel 0-1 cu Dinamo, derby decis de un penalty. Cu o etapă în urmă, CSM Poli Iaşi se impunea la Piteşti, cu FC Hermannstadt, cu 1-0, tot dintr-un penalty, obţinut tot în repriza a doua. În Copoul tot mai potrivnic şansa însă i-a surâs formaţiei adverse, deşi faza care a dus la acel penalty nu anunţa mare lucru. A fost însă vorba de o intervenţie imprudentă a lui Cioinac, la atacantul Montini, iar arbitrul Chivulete a avut motive să acorde lovitură de pedeapsă. Că formaţia ieşeană a avut destule zeci de minute să obţină măcar un egal este un alt aspect ce merită dezbătut.
Confort doar în apărare
Stoican a abordat jocul cu Dinamo cu o formulă de echipă care a cuprins zece din cei unsprezece titulari de la Piteşti. A absentat Burlacu şi a revenit Panţîru, dar nici sistemul n-a fost acelaşi, de la un consistent 3-4-3 trecând la un 4-2-3-1 care, aşa cum am mai afirmat şi cu alte ocazii, îi asigură un consistent confort defensiv, dar, din păcate, fără o susţinere pe măsură a acţiunilor ofensive.
Mihalache a fost avansat din linia de trei stoperi şi a jucat iar „închizător” alături de Cioinac, aşezarea lor fiind numai bună pentru a elimina principalul pericol ce putea fi emanat de Dinamo dacă mingea ar fi ajuns la atacaţii Montini şi Papazoglu. „Pistonul” Nistor nu putea de unul singur să le furnizeze baloanele necesar, aşa că portarul Rusu n-a prea avut emoţii în prima repriză.
CSM Poli a avut însă o pâine bună de mâncat în atac, deoarece Dinamo se apăra cu oameni cam lipsiţi de experienţă şi cu debutanţi. Deşi Mihalache şi Cioinac şi-au făcut apariţia în prejma porţii adverse, greul la construcţie pica îndeosebi pe cei patru jucători de profil ofensiv, ajutaţi câteodată şi de fundaşul stânga Sin. Au rezultat câteva faze promiţătoare, au rezultat câteva apariţii în careul tânărului portar Muţiu, dar luciditatea pe care o tot cere Stoican a lăsat mult de dorit. Platini a dat tonul la stricat mingi, când tocmai de la el se aştepta să fie cel care să găsească o soluţie abilă de finalizare, să intre în combinaţii cu Teixeira, care lasă impresia că poate imprima o viteză în plus acţiunilor, sau să facă din când în când schimb de locuri cu mijlocaşul dreapta Sanoh. Panţîru a fost destul de stingher ca mijlocaş stânga, aşa că n-au apărut ocazii pentru ca echipa ieşeană să deschidă scorul.
Rulând în gol!
Dinamo a revenit ceva mai decisă de la cabine, iar minutul 49 a influenţat decisiv continuarea disputei. Cioinac a intrat decisiv, la marginea careului, la atacantul Montini, iar Nistor a transformat penalty-ul acordat. Mai mult, Cioinac s-a accidentat şi a părăsit terenul cu o fisură de metatarsian, în locul său intrând Nascimento, jucător care trebuia să împingă şi mai mult jocul spre poarta adversă. Eliminările lui Sanoh, în minutul 63, şi R. Jaadi, după trei minute, provocată de Rus, au dus la următoarea schimbare a lui Stoican, care l-a scos pe Gardoş, Mihalache fiind retras lângă Frăsinescu, şi l-a trimis pe teren pe Qaka, care avea un plus de spaţiu pentru a-şi etala calităţile. A ieşit în minutul 74 şi Panţîru, înlocuit cu Pipoş, dar faze la poarta lui Muţiu tot n-au apărut! Qaka, Nascimento şi Teixeira n-au reuşit să combine eficient, fiind situaţii când se cam călcau pe picioare, dar nici Platini n-a prea ajutat cu nimic, simţindu-se absenţa unui atacant central de meserie, spaniolul Garros acuzând dureri la ultimul antrenament.
CSM Poli Iaşi a rulat astfel în gol, a cam lăsat garda jos în apărare, iar Dinamo a avut câteva situaţii în ultimele minute, dar Rusu le-a rezolvat cu promptitudine, arătând că rămâne un portar de toată încrederea.
Echipa ieşeană a pierdut însă şi al treilea joc susţinut în Copou în play-out şi a ajuns la al patrulea eşec consecutiv pe propriul teren, fiind de acum obligatoriu să pună capăt blestemului etapa viitoare, când va primi luni, de la ora 18:00, vizita lanternei Concordia Chiajna, în contul etapei a VI-a, penultima a turului, dispută pe care o va pregăti începând de astăzi. Dragoş GAŞPAR
Subiecte asemanatoare
Două echipe, zero milă! Valea Lupului și Siretul Hălăucești domină Liga a V-a ieșeană
Fetele Iașului domină România! CS Politehnica, al 10-lea titlu național consecutiv la rugby feminin!
Statul, dator vândut sportivilor - aproape 170 de milioane de lei, premii restante. Unele datorii datează din 2018!
Fotbal, Liga a V-a Iași. Valea Lupului și Hălăucești, lideri fără înfrângere
Indolența nu aduce satisfacții! Nici în handbal
Show de goluri în „județeană”! Tonmir Iași și Tomești au făcut instrucție cu adversarii!
Dezastru la CSM Iași 2020! Salarii uriașe, rezultate catastrofale. Conducerea caută salvarea în trecut
CSM Iași 2020 – campioană națională la șah
ASPI zdrobește Știința Miroslava. Schimbare de lider!
Dezastru la Iași! CSM-USV pierde acasă cu Bradul Putna, iar suporterii cer demisii în lanț
USV CSM Iași, la prima înfrângere, dar locul 2 rămâne intact!
Inima artificială creată la Iași trece la nivelul următor!
A apărut primul candidat rspins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Bancul Zilei
Povești uimitoare din Calendarul Ortodox 28 octombrie care au schimbat destinul credinței
Horoscopul zilei, miercuri, 28 octombrie 2026
Asociația Maxwell a lansat la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza" din Iași ghidul „Comunicarea – Abilitate de Leadership", dedicat dezvoltării competențelor studenților
370.000 doze de vaccin antigripal, disponibile. 500.000 de doze vin abia în noiembrie
Decât să ne apere băieții noștri, mai bine aceia ai americanilor?
Zero lei pentru screeningul cancerului! Prevenția bolilor cronice rămâne fără finanțare
Iașul, vicecampion național la angajări!
La Iași, FILIT a adunat 40.000 de iubitori ai literaturii
Investiții românești de miliarde peste Prut! Bucureștiul promite sprijin companiilor din Moldova
Încă trei ani de șantiere! Primăria vrea să modernizeze trotuarele
„Numai să se facă!” Alexe îi cere lui Rogobete să preia Institutul Inimii de la Iași și să găsească banii pentru construcție
Școala ieșeană, la masă cu marii angajatori. Cine face parte din comitetul care leagă educația de piața muncii
Roman care se citește într-o noapte sau roman care cere răbdare: cum recunoști diferența înainte să cumperi
Doar două comune ieșene ar putea dispărea după reforma administrativă
Aur de investiție sau aur reciclat? Diferențe pe care merită să le cunoști
Bugetul Iașului, la raport. Peste 2,1 miliarde încasate, dar dezvoltarea orașului bate pasul pe loc
Cum pregătești garderoba celor mici pentru tranziția spre sezonul rece: Materiale și piese esențiale
Autostrada dintre Bacău și Mircești ar putea fi deschisă la final de an!
Vin peste 600.000 de doze de vaccin antigripal
Iașul, pe o bombă seismică! Ce cartiere ar putea fi lovite cel mai crunt de un cutremur devastator
Note de 10 pe bandă rulantă, la examenul pentru funcțiile de directori de școli, la Iași!
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Fotbal, Liga a V-a Iași. Valea Lupului și Hălăucești, lideri fără înfrângere
Iașul angajează zeci de șoferi. Ce salarii oferă firmele
Show de goluri în „județeană”! Tonmir Iași și Tomești au făcut instrucție cu adversarii!
43 de școli din Iași, mobilizate pentru integrarea elevilor ucraineni
Indolența nu aduce satisfacții! Nici în handbal
Spitalele din Moldova scot la concurs un număr neobişnuit de mare de posturi pentru viitorii medici rezidenţi!
Muraru anunță ce va face PNL de marți: partidul promite să urmărească fiecare decizie, numire și contract
Argumente pentru a-i privi pe gameri ca jucători sociali, nu ca peoutsideri solitari
Bolojan aruncă PNL în opoziție. Liberalii votează Guvernul, apoi își retrag oamenii din funcții
ISU Iași caută un service unde să-și repare cele 162 de vehicule și este dispus se ofere peste 1 milion de euro!
Continuă pelerinajul la Cuvioasa Parascheva
Luca Nicu G.R.L.
Statul, dator vândut sportivilor - aproape 170 de milioane de lei, premii restante. Unele datorii datează din 2018!
Ora de iarnă, o schimbare care ar putea dispărea în toată Europa
Scoruri de coșmar în județeană!
Autostrada dintre Bacău și Mircești ar putea fi deschisă la final de an!
Vin peste 600.000 de doze de vaccin antigripal
Ce pustiu ar fi Iașul...
Lacul CUG II din Iași va fi transformat complet! S-a semnat contractul de finanțare europeană!
Rezultate – concurs directori școli, la Iași: 102 candidați nu au promovat, șase au luat nota 10
Iașul, pe o bombă seismică! Ce cartiere ar putea fi lovite cel mai crunt de un cutremur devastator
Note de 10 pe bandă rulantă, la examenul pentru funcțiile de directori de școli, la Iași!
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
ASPI zdrobește Știința Miroslava. Schimbare de lider!
Maia Sandu spune că unirea cu România ar aduce mai multă securitate Republicii Moldova
AUTO
Ce oferte auto găsești la Lidl în această toamnă
Anvelopele de iarnă și detaliul care schimbă totul la începutul sezonului rece
Restricții pentru camioane în Ungaria anunțate pentru o zi cu reguli speciale
O nouă parcare schimbă regulile într-un cartier din Sectorul 6
Detaliile care pot schimba totul la alegerea unui ulei de motor Mercedes-Benz
XPENG ARIDGE Portavion Terestru aduce o inovație neașteptată la Paris și promite să schimbe drumul dintre șosea și cer
Timp liber
Eleganța Banatului ajunge la Iași. Costume tradiționale de colecție
Pelerinajul Sfintei Parascheva 2026: cum se descurcă Iașul cu peste 168.000 de oameni într-o singură săptămână
Argumente pentru a-i privi pe gameri ca jucători sociali, nu ca peoutsideri solitari
Puerto Plata, Republica Dominicană: plaje, climă și ce poți vizita – ghid pentru o primă vacanță
Cele mai populare bonusuri la casino explicate