4 octombrie, Ziua internațională a animalelor
Ziua internaţională a animalelor ("World Animal Day") este sărbătorită, anual, la 4 octombrie, potrivit worldanimalday.org.uk. Este marcată în majoritatea ţărilor din lume cu scopul de a promova drepturile şi bunăstarea tuturor animalelor, fie ele cu stăpân sau fără, sălbatice sau domestice.
Ziua internaţională a animalelor este cu atât mai importantă şi relevantă cu cât experţii în biodiversitate şi protecţia mediului trag numeroase semnale legate de situaţia actuală a animalelor. De exemplu, experţii World Wide Fund for Nature (WWF) au atras atenţia în septembrie 2020 că peste două treimi din populaţiile de animale sălbatice au dispărut în mai puţin de 50 de ani, în principal din cauza activităţilor umane. Mai mult, potrivit raportului ştiinţific intitulat ''Living Planet Index'' realizat de WWF, dispariţia continuă a habitatelor naturale ale vieţuitoarelor sălbatice creşte riscul de pandemii viitoare, deoarece favorizează contactul din ce în ce mai frecvent dintre oameni şi animale.
La 30 septembrie 2020, Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a declarat că omenirea trebuie să oprească "războiul împotriva naturii", pentru că acesta deschide calea pentru apariţia unor boli precum COVID-19. Deschizând primul summit al ONU din istorie despre criza biodiversităţii, Guterres a arătat că liderii "trebuie să schimbe cursul şi să transforme relaţia noastră cu lumea naturală".
La rândul său, naturalistul britanic David Attenborough, în vârstă de 94 de ani, a lansat, tot la 30 septembrie 2020, un apel din partea unor grupuri de protejare a mediului pentru ca lumea să investească 500 de miliarde de dolari anual pentru a opri distrugerea naturii, avertizând că viitorul planetei este în "mare pericol".
În iulie 2020, un studiu de amploare realizat de realizat de cercetători de la mai multe universităţi australiene a arătat că aproximativ 3 miliarde de animale au fost ucise sau strămutate din cauza incendiilor de vegetaţie fără precedent care au devastat Australia în 2019 şi 2020. Este "cea mai gravă catastrofă pentru faună din istoria modernă", potrivit autorilor.
Ediţia din 2020 a Zilei internaţionale a animalelor marchează, în România, o premieră. La 4 octombrie 2020, este inaugurat, în Popeşti-Leordeni, primul muzeu dedicat câinilor fără stăpân. Evenimentul reprezintă începutul unei campanii organizate de Animal Society, în parteneriat cu VIER PFOTEN şi Fundaţia Speranţa, intitulată "Mesagerii Speranţei", ce are drept obiectiv promovarea adopţiilor de câini din adăpostul Speranţa.
* * *
Iniţiativa de a înfiinţa Ziua internaţională a animalelor i-a aparţinut scriitorului şi publicistului german Heinrich Zimmermann, un apărător înfocat al drepturilor animalelor, editor al revistei Mensh und Hund (Om şi câine). Prima ediţie a Zilei internaţionale a animalelor a constat în organizarea de expoziţii şi discursuri găzduite de Palatul Sportului din Berlin, la 24 martie 1925, potrivit www.worldanimalday.org.uk. Evenimentul, care a strâns peste 5.000 de participanţi, fusese programat la 4 octombrie, însă organizatorii nu au găsit disponibil pentru acea dată un loc suficient de încăpător.
Situaţia a continuat până în 1929, când, în premieră, ziua dedicată animalelor a fost marcată la 4 octombrie. În scurt timp, ideea lui Zimmermann a început să aibă ecouri şi în afara graniţelor Germaniei, în special în Austria, Elveţia şi Cehoslovacia.
Totuşi, 4 octombrie a devenit în mod oficial zi mondială dedicată animalelor de abia în luna mai 1931, atunci când, iniţiativa publicistului german a fost adoptată în cadrul Congresului internaţional pentru protecţia animalelor, desfăşurat la Florenţa.
"Ziua internaţională a animalelor nu este doar un omagiu adus tuturor necuvântătoarelor şi oamenilor care le iubesc şi le respectă, ci şi un prilej de a reflecta asupra rolului pe care ni l-a încredinţat Natura. Suntem datori cu toţii să înţelegem că Omul nu este stăpânul absolut al Pământului, dar este cel care are puterea şi menirea de a conduce, cu raţiune şi responsabilitate, destinele planetei", se arată pe site-ul Ministerului Mediului, http://www.mmediu.ro.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Salariu de 70.000 de euro pe an pentru un paznic de câini
Britney Spears s-a internat voluntar la dezintoxicare după arestarea din martie
Bancul Zilei
Ireal! Acestea sunt sumele găsite în casa fraților Acatrinei, cea spartă la Iași de hoți. Nu ar fi fost angajați vreo zi, dar sunt condamnați pentru trafic de persoane
Rezultate LOTO 6/49, 22 martie 2026: Numerele extrase la tragerile de duminică
Adriana Bahmuțeanu, plângere penală împotriva lui Honorius Prigoană. Ce acuzații îi aduce jurnalista
Simona Halep, din nou îndrăgostită? Detaliul care a dat-o de gol pe româncă. Chiar ea le-a transmis fanilor
La 74 de ani, practică sexul tantric și se laudă cu partide intime întinse pe 7 ore! „E cea mai pură formă de iubire!”
Instanța din Iași a refuzat căsătoria dintre un bărbat de 32 de ani și o fată de 16 ani. Cei doi voiau să își oficializeze relația de iubire
Piața bijuteriilor, zguduită din temelii de ANAF: Zeci de kilograme de aur și argint, confiscate