Accident maritim în Marea Nordului. 32 de persoane au fost salvate după ce un petrolier și o navă de marfă s-au ciocnit
Un petrolier și o navă de marfă s-au ciocnit în Marea Nordului, în largul coastei East Yorkshire, relatează BBC.
La fața locului au fost trimise bărci de salvare, echipe de pompieri, nave cu capacitate de stingere a incendiile, precum și un elicopter de salvare al pazei de coastă din Humberside.
Cel puțin 32 de persoane au fost aduse la mal, potrivit lui Martyn Boyers, director executiv al Portului Grimsby East. Nu se cunosc informații clare cu privire la starea lor, transmite euronews.com.
Rapoartele inițiale arătau că ambele nave au fost cuprinse de flăcări și un fum negru gros. Boyers a declarat că a existat o „minge de foc masivă” atunci când navele s-au ciocnit.
Incidentul a implicat un petrolier înregistrat în SUA, Stena Immaculate, și o navă container portugheză numită Solong, înregistrată în Madeira, conform site-ului de urmărire a navelor Vessel Tracker.
Petrolierul era înregistrat ca plecând din Grecia, în timp ce nava de marfă se îndrepta din Grangemouth, în Scoția, către Rotterdam, în Țările de Jos.
Subiecte asemanatoare
Salariu de 70.000 de euro pe an pentru un paznic de câini
Britney Spears s-a internat voluntar la dezintoxicare după arestarea din martie
Bancul Zilei
Ireal! Acestea sunt sumele găsite în casa fraților Acatrinei, cea spartă la Iași de hoți. Nu ar fi fost angajați vreo zi, dar sunt condamnați pentru trafic de persoane
Rezultate LOTO 6/49, 22 martie 2026: Numerele extrase la tragerile de duminică
Adriana Bahmuțeanu, plângere penală împotriva lui Honorius Prigoană. Ce acuzații îi aduce jurnalista
Simona Halep, din nou îndrăgostită? Detaliul care a dat-o de gol pe româncă. Chiar ea le-a transmis fanilor
La 74 de ani, practică sexul tantric și se laudă cu partide intime întinse pe 7 ore! „E cea mai pură formă de iubire!”
Instanța din Iași a refuzat căsătoria dintre un bărbat de 32 de ani și o fată de 16 ani. Cei doi voiau să își oficializeze relația de iubire
Piața bijuteriilor, zguduită din temelii de ANAF: Zeci de kilograme de aur și argint, confiscate
Bani câștigați din străinătate – Cine trebuie să plătească impozitul pe venit și în ce situații se plătește și CASS?
Se deschide drumul spre Pașcani! Centura Bacăului, racordată la noua autostradă
Cum alegi piesa vestimentară care schimbă tot fără să depui niciun efort
COMUNICAT DE PRESĂ CU PRIVIRE LA ÎNCEPEREA PROIECTULUI “REABILITARE SI EXTINDERE SCOALA GIMNAZIALA MANASTIREA CORP B, COMUNA DAGATA, JUDETUL IASI”
Cimitir pentru animale: Primăria Iași are terenul și banii, Schitu Duca are avizele în mișcare
„Creșterea eficienței energetice a ansamblului de locuințe rezidențiale D3, D4 și G3 situat în Str. P-ța Republicii, Oraș Gura Humorului, jud. Suceava” Codul Proiectului: C5-A3.1-510
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” UAT Comuna Popești–județulIași,înparteneriatcuMinisterul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MLDPA) implementează proiectul „Implementarea sistemelor de management local în comuna Popești
”Renovarea energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale din zona centrală a Municipiului Suceava din cadrul Asociației de Proprietari nr. 3-Lot 1” Codul proiectului: C5-A 3.1-295 Beneficiar: UAT Municipiul Suceava
”Renovarea energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale din zona centrală a Municipiului Suceava din cadrul Asociației de Proprietari nr. 3-Lot 2” Codul proiectului: C5-A 3.2-3 Beneficiar: UAT Municipiul Suceava
FINALIZARE PROIECT Achiziție de mijloace de transport public – AUTOBUZE ELECTRICE 10 m la nivelul Municipiului Iași Codul proiectului: C10-I1.1-651
COMUNICAT DE PRESĂ privind încheierea proiectului de investiții cu titlul: Colegiul National MIHAI EMINESCU- Corp Cladire- C1,C6,C4,C5, CF 155388 - C1 Cladire Colegiu, C4 Cladire laborator, C5 Sala Sport, C6 Cladire internat
FONDUL PENTRU MODERNIZARE Accelerăm tranziția spre neutralitate climatică Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile, af
Cât valorează studenții pentru economia Iașului. Miza de un miliard
Bătălie pentru șefia școlilor din Iași! 306 funcții de director și adjunct, scoase la concurs
Dezastrul „Anghel Saligny”, la Iași: milioane de lei investiți, proiecte blocate la 1% sau 4%
ACS USV Iași, la 90 de minute de grupele Cupei României
„Luceafărul” deschide stagiunea cu artiști din New York și un musical
Noua agricultură a Iașului. Ce plantează fermierii când clima se schimbă
Patrimoniul nevăzut al Iașului. Bisericile care se întorc la viață
Bancul Zilei
Cât costă diagnosticul leucemiei la Iași. Analizele decisive
UMB forțează deschiderea autostrăzii de la Adjud la Bacău
Plan spectaculos pentru Iași: monorail de 7,5 kilometri, cu tuneluri sub Copou și legătură directă la Aeroport
Salariile au crescut în România, dar cifrele ascund o realitate dură
Iașul are o problemă uriașă: peste 225.000 de persoane neasigurate! Ce se schimbă din septembrie
Doina Carpaților duce Iașul la marele festival de folclor din Elveția
Un ieșean a rezolvat o problemă matematică veche de 60 de ani!
Orașul Îngerilor care crește în tăcere. Suspinele de la „Petru și Pavel”
Alertă pentru agricultură. Seceta lovește puternic culturile din Moldova
Noaptea stelelor căzătoare. Unde merg ieșenii să vadă Perseidele
Handbal feminin - Meciuri de verificare pierdute
Alertă în Moldova! Rezerviștii din Neamț, Suceava și Botoșani, chemați în unitățile militare
Eclipsa de Soare și „ploaia de stele” vin în aceeași zi! La Iași, eclipsa începe la ora 20,24!
ACS USV Iași, la 90 de minute de grupele Cupei României
Rețeta zilei: Pêches Melba pentru diabetici, cu fructe de sezon
Blocaj la mamografii. IRO nu mai are locuri
Studiul care schimbă perspectiva asupra orașelor. Ce înseamnă pentru Iași, oraș sufocat de betoane
Românii din Italia obțin un drept major: Episcopia Ortodoxă Română, recunoscută oficial
Rețeta zilei -- Jeleu de pepene galben
Cutremur în Vrancea, marți seara! Seism de 4,5, cel mai puternic din ultimele aproape șase luni
Iașul bogaților: taxa pe lux se triplează pentru case și mașini
UMB forțează deschiderea autostrăzii de la Adjud la Bacău
Postul cu apă, taina prin care trupul se reface
Criza energetică se adâncește. Fabricile mari pot rămâne fără energie în orele de vârf
Turismul intră pe minus. Iașul pierde vizitatori în 2026
Plan spectaculos pentru Iași: monorail de 7,5 kilometri, cu tuneluri sub Copou și legătură directă la Aeroport
Iașul pregătește cel mai mare cimitir public din ultimele decenii
Republica Moldova cere mai multe investiții românești: „Podurile de flori trebuie să devină poduri de capital”
Focar de variolă ovină în județul Iași! Sute de animale vor fi sacrificate
Scandal la Chișinău! AUR acuză Guvernul Republicii Moldova că „taie” Ziua Limbii Române
Noul club de fotbal al Iașului are președinte!
Lifestyle
Cum alegi piesa vestimentară care schimbă tot fără să depui niciun efort
Horoscopul zilei de marți, 18 august 2026
Ce se întâmplă când pui un microfon în mâna unui copil
Opera 70 începe la Iași. Biletele pentru septembrie, la vânzare
Horoscopul zilei de luni, 17 august 2026
Rețeta zilei: pui pe pat de legume coapte și feta
Mistic
Horoscopul zilei de marți, 18 august 2026
Horoscopul zilei de luni, 17 august 2026
Moment istoric la Văratec! Trei monahii din vechea vatră a Moldovei, proclamate sfinte
Horoscopul zilei de duminică, 16 august 2026
Adormirea Maicii Domnului, taina care cutremură lumea creștină! Ce s-a întâmplat în ultimele clipe ale Fecioarei Maria
Horoscopul zilei de sâmbătă, 15 august 2026
Ultima Ora
Se deschide drumul spre Pașcani! Centura Bacăului, racordată la noua autostradă