INCHIDE

Botezatu se însoară. Iubitul său este neamț și are 29 de ani

Botezatu se însoară. Iubitul său este neamț și are 29 de ani

Răzvan Botezatu, cunoscutul fost prezentator de la Antena Stars, a dezvăluit că și-a găsit sufletul-pereche la vârsta de 29 de ani. Într-o postare pe rețelele de socializare, el a arătat o fotografie cu verigheta aleasă împreună cu partenerul său, semn că trăiește una dintre cele mai fericite perioade din viața sa.

„Da, sunt fericit. Am o relație care mă face fericit, nu regret nicio secundă că, inițial, m-am aruncat cu capul înainte. Suntem doi bărbați maturi și ne înțelegem perfect, este diferit de tot ce am experimentat eu până acum”, a spus Botezatu pentru wowbiz.ro.

Chiar dacă nu este vorba de o căsătorie oficială, Botezatu simte că relația sa este una de durată și profundă. „Nu ne-am căsătorit, cel puțin nu cu acte. Dar, trebuie să spun că mă simt ca și când aș fi căsătorit cu el.”

Partenerul său, de origine germană, preferă discreția și evită expunerea publică. „Un singur lucru nu reușesc să îl conving: să îl fac să apară, public… Dar asta pentru că nu vrea să se expună, e adeptul discreției. Este puțin mai matur decât mine și, fiind neamț, nu se pune problema să își dorească să apară la noi în țară, nu l-ar ajuta cu nimic.”

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!