Interlopul Bercea Mondialu și alți nouă membri ai familiei sale au fost reținuți de procurori
Interlopul Bercea Mondialu și alți nouă membri ai familiei sale au fost reținuți de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, într-un dosar de constituire a unui grup infracțional organizat, camătă și șantaj.
Conform anchetatorilor, în cursul anului 2022, Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondialu, și membri ai familiei sale au format o grupare de criminalitate organizată în scopul obținerii unor beneficii materiale substanțiale din acordarea de sume de bani cu împrumut, pentru care au pretins dobânzi lunare cuprinse între 10 și 40%.
În cadrul acestei grupări de tip piramidal, deciziile legate de operațiunile de cămătărie erau luate de Bercea Mondialu, în timp ce subordonații săi aveau sarcina recuperării creanțelor de la debitori, cărora în mod constant le-au fost majorate dobânzile și li s-au impus penalizări pentru neplata sumelor datorate la termenele stabilite, susțin procurorii.
În situația în care persoanele împrumutate nu și-au mai putut onora obligațiile asumate, membrii grupării au recurs la amenințări, acte de intimidare sau violențe fizice, în vederea recuperării debitelor.
Sumele obținute din cămătărie au fost folosite pentru achiziționarea de bunuri mobile sau imobile - autoturisme de lux, case, apartamente, terenuri.
Bercea Mondialu are două condamnări la activ pentru tentativă la omor calificat.
El a primit 13 ani pentru o tentativă la omor săvârșită împotriva unui fost viceprimar al municipiului Slatina, Valeriu Matei și 8 ani - pentru înjunghierea unui nepot.
A fost eliberat condiționat din închisoare în anul 2022
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Salariu de 70.000 de euro pe an pentru un paznic de câini
Britney Spears s-a internat voluntar la dezintoxicare după arestarea din martie
Bancul Zilei
Ireal! Acestea sunt sumele găsite în casa fraților Acatrinei, cea spartă la Iași de hoți. Nu ar fi fost angajați vreo zi, dar sunt condamnați pentru trafic de persoane
Rezultate LOTO 6/49, 22 martie 2026: Numerele extrase la tragerile de duminică
Adriana Bahmuțeanu, plângere penală împotriva lui Honorius Prigoană. Ce acuzații îi aduce jurnalista
Simona Halep, din nou îndrăgostită? Detaliul care a dat-o de gol pe româncă. Chiar ea le-a transmis fanilor
La 74 de ani, practică sexul tantric și se laudă cu partide intime întinse pe 7 ore! „E cea mai pură formă de iubire!”
Instanța din Iași a refuzat căsătoria dintre un bărbat de 32 de ani și o fată de 16 ani. Cei doi voiau să își oficializeze relația de iubire
Piața bijuteriilor, zguduită din temelii de ANAF: Zeci de kilograme de aur și argint, confiscate