Românul și mâncarea străină: „Pe vremea noastră, untura ținea loc de guacamole”

În România ultimilor ani, meniurile s-au schimbat pe nesimțite. Lângă ciorbă de burtă și tochitură, au apărut sushi, hummus, avocado toast, curry, edamame, falafel. Prin orașele mari, nici nu mai e nevoie să le cauți. Vin ele la tine – prin aplicații, vitrine lucioase sau recomandări de pe internet.

Dar ce crede generația care a trăit cu borșul pe masă și murătura la borcan despre aceste noi „bucate de import”? Am întrebat. Nu ca să râdem, ci ca să înțelegem cum se aude lumea de azi din colțul unei bucătării de bloc, în care fierbe încet un ibric de cafea.

Avocado toast – „Nimic n-are gust în el”

– Am văzut la televizor că mănâncă tinerii pâine prăjită cu avocado, zice tanti Florica, 74 de ani, pensionară, fostă croitoreasă.
– Verde, moale, întins ca un unguent. Da’ ce gust are? Nimic. Zici că ai pus cremă de față pe pâine. La noi, când era seceta mare, mâncam și pâine goală, dar tot puneam un pic de sare.

Sushi – „Pește crud? Nu-i păcat de el?”

– Peștele e bun, nu zic nu, spune nea Gicu, 78 de ani, fost mecanic.
– Dar crud? Pe vremea noastră, dacă nu fierbea, nu se punea pe masă. Nu că era periculos, dar nici nu trecea de mama.
Se gândește o clipă.
– Dacă l-ar face cu hrean și puțină ceapă, poate...

Hummus – „Un fel de fasole bătută, dar mai lălâie”

– L-am văzut în supermarket, zice tanti Anișoara, 82 de ani, fostă educatoare.
– Scria „hummus” pe cutie. L-am luat, că părea post. Am gustat... nu-i rău, dar n-are zvâc. Noi puneam fasole bătută cu usturoi și o lingură de untură de post, dacă se poate zice așa. Aia era altceva.

Wasabi – „Dă pe nas și trezește toate păcatele”

– L-am mirosit odată, spune râzând un domn în baston, sprijinindu-se de un zid de bloc.
– Nu l-am mâncat, că mi-a ajuns doar mirosul. Dacă ai nasul înfundat, cred că te vindecă pe loc. Dar nu văd de ce te-ai chinui, când ai hrean de la piață.

Smoothie – „Sucul fără zahăr nu-i viață”

– Am băut un pahar din ăla, smoothie, la fata mea acasă, povestește tanti Vasilica, 76 de ani.
– Cu spanac, banană și apă de cocos. Mai bine beam ceai de urzică. Ce e băutura fără gust și fără dulce? La noi, dacă nu era compot sau sirop, nu era băutură.

E ușor să râzi de aceste replici. Dar ele nu vin din răutate, ci dintr-un bun simț al lucrurilor și dintr-o experiență trăită cu puțin și făcut bine. Nu e vorba că nou e greșit, ci că vechiul nu merită uitat.

Generația care a trăit cu mâncare de sezon, fără ambalaj și fără traducere, privește bucătăria globalizată cu o sprânceană ridicată. Dar o face cu umor, nu cu ură. Iar asta e, poate, cel mai frumos condiment.