Recordul stabilit de Max Verstappen, la Monza. Nu s-a mai întâmplat asta niciodată
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a terminat primul, sâmbătă, în calificările Marelui Premiu al Italiei, de la Monza, şi va pleca din pole-position. El a stabilit şi un nou record al circuitului italian.
A fost un final incredibil pe circuitul de la Monza. Lando Norris părea că va pleca din pole position, după ce stabilise recordul circuitului de la Monza, dar Max Verstappen (Red Bull) a revenit în frunte în numai câteva secunde, câştigând calificările cu 1 minut 18,792 secunde, timp record absolut al circuitului italian. Max Verstappen a încheiat pe primul loc şi va pleca din pole-position, însă din 2019 nu s-a mai câştigat la Monza plecând de pe prima poziţie a grilei de start.
Locul secund a fost ocupat de Lando Norris (McLaren), pe trei a venit al doilea pilot McLaren, australianul Oscar Piastri. Charles Leclerc (Ferrari) a reuşit un timp excelent în Q3, după ce în Q1 şi Q2 nu a făcut nimic ieşit din comun, şi a încheiat al patrulea, iar Lewis Hamilton (Ferrari) a fost al cincilea.
Subiecte asemanatoare
Leroy Merlin: soluții moderne pentru confort și funcționalitate
Weekend în Vatra Dornei: trasee și obiective turistice care merită puse pe listă
Brand românesc din nord-estul țării își trimite clienții în Grecia: primii 3 câștigători, unul din Piatra Neamț și doi din Roman
De ce tot mai multe mame renunță la detergenții agresivi când spală hainele copiilor
Rotiri gratuite fără depunere și bonus cazino instant: ce verifici înainte să alegi o ofertă online
Viața Stranie a unui Bilet Înaintea unui Meci Mare
Costul real al unui setup de gaming bun atunci când nu urmărești echipamente de lux