Brigitte Bardot a murit. Actrița legendară a cinematografiei franceză avea 91 ce ani

Brigitte Bardot  

Brigitte Bardot a murit. Actrița legendară a cinematografiei franceză avea 91 ce ani

Actriţa franceză Brigitte Bardot, un sex-simbol celebru în anii 1950 și 1960, a murit la vârsta de 91 de ani, a anunţat duminică Fundaţia care-i poartă numele.

Ulterior, Brigitte Bardot a renunțat la industria cinematografică pentru a deveni activistă pentru drepturile animalelor.

Bardot a devenit faimoasă la nivel internațional cu filmul din 1956 „Și Dumnezeu a creat femeia”, scris și regizat de soțul ei de atunci, Roger Vadim, și, în următoarele  ouă decenii, a întruchipat ideea arhetipală a „pisicuței sexuale”, termen pe care chiar ea l-a consacrat.

 La începutul anilor '70, însă, și-a anunțat retragerea din actorie și a devenit din ce în ce mai activă din punct de vedere politic. Sprijinul ei deschis pentru drepturile animalelor s-a transformat în comentarii incendiare la adresa minorităților etnice și în sprijinul deschis pentru Frontul Național de extremă dreapta din Franța, ceea ce a dus la o serie de condamnări pentru ură rasială.

Născută în 1934 la Paris, Bardot a crescut într-o familie prosperă, catolică tradițională, dar a excelat suficient ca dansatoare pentru a i se permite să studieze baletul, obținând un loc la prestigiosul Conservator din Paris.

În același timp, a găsit de lucru ca model, apărând pe coperta revistei Elle în 1950, pe când avea încă 15 ani. Ca urmare a muncii sale de model, i s-au oferit roluri în filme; la o audiție l-a întâlnit pe Vadim, cu care avea să se căsătorească în 1952, după ce a împlinit 18 ani.

  Bardot a fost distribuită în roluri mici, cu o importanță crescândă; a jucat rolul iubitului lui Dirk Bogarde în Doctor at Sea, un mare succes în Marea Britanie în 1955.

Dar filmul lui Vadim, „Și Dumnezeu a creat femeia”, în care Bardot a jucat rolul unei adolescente dezinhibate din Saint-Tropez, i-a consolidat imaginea și a transformat-o într-o vedetă internațională. Filmul a fost un succes imens în Franța, precum și la nivel internațional, și a catapultat-o ​​pe Bardot în fruntea actorilor de pe ecranul francez.

Pe lângă publicul cinematografic, Bardot a devenit rapid o inspirație pentru intelectuali și artiști; nu în ultimul rând pentru tinerii John Lennon și Paul McCartney, care le-au cerut iubitelor lor de atunci să le vopsească părul blond, imitând-o, scrie The Guardian.

Editorialistul Raymond Cartier a scris un articol lung despre „le cas Bardot” în Paris-Match în 1958, în timp ce Simone de Beauvoir și-a publicat celebrul eseu Brigitte Bardot și sindromul Lolita în 1959, prezentând-o pe actriță drept cea mai emancipată femeie din Franța. În 1969, Bardot a fost aleasă ca primul model din viața reală pentru Marianne, simbolul republicii franceze.

 La începutul anilor 1960, Bardot a apărut într-o serie de filme franceze de mare succes, printre care drama „Adevărul” de Henri-Georges Clouzot, nominalizată la Oscar, „O aventură privată” de Louis Malle (alături de Marcello Mastroianni) și „Disprețul” de Jean-Luc Godard. În a doua jumătate a deceniului, Bardot a acceptat o serie de oferte de la Hollywood: printre acestea s-au numărat „Viva Maria!”, o comedie de epocă cu Jeanne Moreau, a cărei acțiune se petrece în Mexic, și „Shalako”, un western cu Sean Connery.

Bardot a avut și o carieră muzicală în paralel, care a inclus înregistrarea versiunii originale a piesei „Je t’aime... Moi non plus” de Serge Gainsbourg, pe care Gainsbourg o scrisese pentru ea în timp ce aveau o aventură extraconjugală. (Temându-se de scandal după ce soțul ei de atunci, Gunter Sachs, a aflat, Bardot i-a cerut lui Gainsbourg să nu-l lanseze; acesta a continuat să-l reînregistreze cu Jane Birkin, având un succes comercial uriaș.)

Ads×

 Cu toate acestea, Bardot a considerat presiunea faimei din ce în ce mai enervantă, declarând pentru The Guardian în 1996: „Nebunia care m-a înconjurat părea întotdeauna ireală. Nu am fost niciodată cu adevărat pregătită pentru viața de vedetă.”

S-a retras din actorie în 1973, la vârsta de 39 de ani, după ce a realizat romanul istoric de dragoste„ Povestea edificatoare și veselă a lui Colinot”. Principalul ei obiectiv a devenit activismul pentru protecția animalelor, alăturându-se protestelor împotriva vânătorii de foci în 1977 și înființând Fundația Brigitte Bardot în 1986.

Ulterior, Bardot a trimis scrisori de protest liderilor mondiali pe teme precum exterminarea câinilor în România, uciderea delfinilor în Insulele Feroe și sacrificarea pisicilor în Australia.

De asemenea, și-a exprimat în mod regulat opiniile deschise despre sacrificarea animalelor în scopuri religioase.

În cartea sa din 2003, „Un strigăt în tăcere”, ea a susținut politica de dreapta și a vizat bărbații homosexuali și lesbienele, profesorii și așa-numita „islamizare a societății franceze”, ceea ce a dus la o condamnare pentru incitare la ură rasială.

 Bardot avea o lungă istorie de susținere a Frontului Național din Franța (care a fost redenumit ulterior Adunarea Națională), declarând pentru The Guardian: „În ceea ce privește creșterea terifiantă a imigrației, împărtășesc complet opiniile [lui Jean-Marie Le Pen]”.

În 2006, o scrisoare adresată ministrului de interne de atunci, Nicolas Sarkozy, spunea că populația musulmană a Franței „distruge țara noastră prin impunerea actelor sale”.

Bardot a fost căsătorită de patru ori: cu Vadim între 1952 și 1957, cu Jacques Charrier între 1959 și 1962 (cu care a avut un fiu, Nicholas, în 1960), cu Sachs (1966-1969) și cu fostul consilier al lui Le Pen, Bernard d’Ormale, cu care s-a căsătorit în 1992. De asemenea, a avut o serie de relații importante, inclusiv cu Jean-Louis Trintignant și Gainsbourg.