Cornel Nistorescu: Judecător CCR înmormîntat fără CCR
Duminică 5 ianuarie a murit Zoltan Balint Puskás. A fost înmormîntat marți, pe 7 ianuarie, la cimitirul Catolic din Sfîntu Gheorghe. La înhumarea fostului judecător CCR, n-a fost prezent nici un membru al Curții Constituționale a României, deși Zoltan Balint Puskás a fost membru al acestei Curți vreme de 9 ani, iar actualul președinte al CCR, Marian Enache, a fost ales pe locul rămas liber după încheierea mandatului lui Puskás. Nici presa română (cu exceptia Ziare.com care precizează că „știrile locale sunt preluate automat de Ziare.com din publicațiile locale partenere, Ziare.com nu are nici un rol, în selectarea știrilor”) nu a publicat această veste tristă. Aparatele au preluat vestea morții lui Puskás, jurnaliștii români, nu. Și nici CCR-ul nu a trimis un membru care să-l însoțească pe ultimul drum.
Cineva îmi scrie:
„Ștergerea conștiinței publice și a darului de fiintă prin ignorarea faptului morții. Azi, am fost la înmormântarea fostului coleg Zoltan Puskás. Au fost prezenți președintele Ungariei, cel al Curții Constitutionale din Ungaria și președintele Curții Supreme Ungare. Din partea Curții Constitutionale a României, nimeni. Si totuși domnul Puskás a avut un mandat de 9 ani la această Curte într-o perioada la fel de tulbure și nu a îngrădit drepturi, ci le-a conservat și aparat într-o luptă mai subtilă și mai amenințătoare ca cea de acum. Nu cinstim viața. Nu respectăm moartea și nu omagiem decât omisiunea de a părea măcar oameni.
Ce așteptări poți avea de la CCR?”
Zoltan Balint Puskás a fost o personalitate respectată la Sfîntu Gheorghe, a fost decorat cu Steaua României, a activat ca parlamentar UDMR și ca judecător CCR și a fost unul dintre cei care au înclinat într-o parte sau în alta voturi importante ale acestei Curți.
Cinism, dezorganizare sau decădere? Instituția publică supremă în materie de constituționalitate este din ce în ce mai mult un instrument, o armă de luptă a statului, o copită a puterii, o unealtă de salvare a unei situații irezolvabile pentru aparatul de stat al României. Curtea nu are sentimente. Are morgă, dar n-are respect și onoare. Este fără recurs. Interpretează legi. Uneori, le rescrie. Implicit fără regrete și fără remușcări. Este o ghilotină cu scop patriotic, folosită rar cu pretenția că salvează țara de la dezastre juridice. Curtea Constituțională a României este un conglomerat obținut din culori politice împachetate în pînză de culoare rubinie. Cel mai adesea, ea nu reușește să mascheze în întregime interesele comanditarilor.
Dacă nici pentru un confrate care a servit-o membrii ei de carton juridic n-au găsit un strop de regret, ce mai putem aștepta de la CCR? Mai crede cineva în deciziile ei după această a doua mare deturnare de drept din istoria sa recentă?
E ca și cum s-ar fi înmormîntat singur. Decizia din 6 decembrie 2024 a golit-o de orice credibilitate și onorabilitate. Mai lipsește o cruce!
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Drone pe traiectoria avionului lui Zelenski: Europa spune că Rusia e în spatele acțiunii
Războiul continuă, dar pe banii cui?
OMV renunță la procesul împotriva României în dosarul Neptun Deep
Amurgul NATO? Cum noua strategie americană transformă Europa din partener în client captiv
Orașele din România în care va ninge de vineri, 12 decembrie, potrivit AccuWeather
Revoluție în calculul pensiilor! Din 2026, vechimea în muncă se schimbă radical
Ce pensie vei avea în funcție de meserie! Diferențele sunt semnificative între domenii
Prima doamnă a Franței în mijlocul unui scandal! Gluma care a divizat Franța
Noile tendințe în imobiliare și cum le poți accesa
Danemarca angajează români cu salariu de 120.000 €/ an. Ce calificare trebuie să aibă?
Bradul natural. Cum se formează prețul, cât costă și ce trebuie să știți înainte să-l cumpărați
Pierdere uriașă pentru România la barajul cu Turcia! UEFA, decizie radicală
Emoțiile s-au redus! Real primește o veste excelentă despre starea lui Mbappe înaintea duelului cu City
Un electrician pensionat dezvăluie dispozitivul reduce facturile la electricitate cu până la 90%
FOTBAL Poli respiră: va plăti mâine trei salarii, iar jucătorii vor merge la Șelimbăr
Elev de liceu, condamnat la 2 ani de închisoare pentru trafic de droguri. Dealer încă din clasa a IX-a
CCR amână decizia privind tăierea pensiilor speciale pentru 28 decembrie. Hotărârea a fost luată după 5 ore de discuții
Prorectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, distins cu Premiul „Petre Sergescu” al Academiei Române
„Ecouri de iarnă”, concert caritabil pentru copiii de la Centrul de Servicii Sociale „Ion Holban”
A întors „rezultatul”! Primăria a acceptat să facă o plată de 6,14 milioane de lei către Poli Iași
5 ritualuri de self-care ca femeie - un ghid blând pentru a-ți cultiva echilibrul
Explorând cultura cubaneză: IATĂ ce îți oferă 7 zile în inima Havanei
Politehnica Iași, tot mai aproape de faliment!
Cine va alege noul manager al Palatului Culturii din Iași
România și Luxemburg consolidează parteneriatul: securitate, investiții și sprijin pentru aderarea la OCDE
Tendințele în machiaj pentru sărbătorile de iarnă 2025
Taxele locale vor crește de la 1 ianuarie 2026
Max Verstappen, cel mai bine plătit pilot din F1 în 2025
Campanie-avertisment: Proliferarea în mediul online a imaginilor ce înfățișează abuz sexual asupra copiilor sau cele care prezintă conținut dăunător, în creștere îngrijorătoare
UMF „Grigore T. Popa” Iași, la 146 de ani: -- investiții majore și prezență în clasamentele internaționale
Impozitele pe proprietate și mașini cresc puternic. Legea Guvernului Bolojan a trecut de CCR / Ce măsuri intră în vigoare de la 1 ianuarie
Pe „drumul morții”, E85, vor fi instalate 22 radare fixe!
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Conexiunea care schimbă totul: cum va arăta Iașul după finalizarea A7
Peste 800 decizii de expropriere pentru lărgirea drumului din CUG către Ciurea
Nicio lună fără Rolls sau Ferrari, la Iași
Spitalul Regional de Urgenţă trebuie să fie funcţional până la sfârşitul anului 2029. Cum va fi selectat şi angajat personalul – medical și auxiliar.
Iașul se scufundă în șomaj!
Mii de moldoveni sunt lăsați fără buletine la frontieră! Actele de identitate românești, anulate din cauza domiciliilor fictive
Iașul va avea cinci noi hoteluri „first class”!
Autostrăzile Moldovei intră sub umbrela programului militar SAFE
Vin banii la Poli Iași! Ieșenii au de răzbunat un 0-8 cu Corvinul!
Angajații din primării și consiliile județene tremură de frică
Concertul de colinde „La toată casa-i Lumină”, darul Filarmonicii „Moldova” pentru Iași
Promisiuni de carton: Guvernul mai aruncă trei firimituri către Iași
Poli Iași, încă o șansă pierdută. Visul play-off-ului se stinge
LOTO Numerele norocoase de duminică, 30 noiembrie
De doi bani speranțe pentru Poli Iași
Pe „drumul morții”, E85, vor fi instalate 22 radare fixe!
Sistem resetat: toți directorii de școli și inspectorii școlari din Iași vor fi înlocuiți
Școlile groazei, la Iași. Numărul elevilor cu depresie a crescut de peste cinci ori într-un an!
Iașul se pregătește de un terminal logistic care va schimba comerțul regional
Iașul se pregătește de 18 luni de șantier în zone cheie ale orașului. Parcarea de la Teatru se desființează , Mitropolia și Filarmonica se reabilitează
Ziarul „Evenimentul”, alături de copiii din Frenciugi, oaspeți de onoare la premiera „Scrisoare pentru Moș Crăciun”
MERSUL TRENURILOR - STATIA CF IASI - valabil din data de 14.12.2025 până la data de 12.12.2026
Iașul intră oficial în atmosfera sărbătorilor cu o nouă atracție de sezon: un patinoar amplasat chiar în Piața Unirii.
Consultări politice pentru proiectul Monorail Iași
Conexiunea care schimbă totul: cum va arăta Iașul după finalizarea A7
Interviu
Roluri în trei filme pentru actorul ieşean Ionuţ Cornilă
„Trebuie să producem peste 7 tone de grâu pe hectar doar pentru a acoperi cheltuielile de înființare a culturii”
Ce whisky se bea la Camera Deputaților
„Ia unește lumi. Și o face fără grabă, fără zgomot, cu rost”
„Medicina în dar și credința în vindecare”
„Fiecare dintre noi are un dar special, o chemare unică, iar lumea devine mai frumoasă atunci când fiecare își urmează drumul cu sufletul deschis”
Politica
CCR amână decizia privind tăierea pensiilor speciale pentru 28 decembrie. Hotărârea a fost luată după 5 ore de discuții
România și Luxemburg consolidează parteneriatul: securitate, investiții și sprijin pentru aderarea la OCDE
Curtea Constituțională a României a respins, miercuri, 10 decembrie, contestația Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) împotriva legii care prevede majorarea taxelor locale de la 1 ianuarie 2026.
Refugiații ucraineni schimbă harta. Iașul, nod umanitar în România
România și strategia de securitate a SUA. De la „licuriciul cel mare” la „independența solidară”?
Trump cere Ucrainei să organizeze alegeri prezidenţiale
Ultima Ora
Pierdere uriașă pentru România la barajul cu Turcia! UEFA, decizie radicală


