INCHIDE

Cum au reușit americanii să spargă scutul aerian al Venezuelei în doar 20 de minute

Cum au reușit americanii să spargă scutul aerian al Venezuelei în doar 20 de minute

Cum au reușit americanii să spargă scutul aerian al Venezuelei în doar 20 de minute

Cum au reușit americanii să spargă scutul aerian al Venezuelei în doar 20 de minute

 Forțele armate ale Statelor Unite au reușit să neutralizeze foarte rapid apărarea antiaeriană venezueleană în cursul operațiunii de capturare a președintelui de la Caracas, Nicolás Maduro, ridicând semne de întrebare despre eficacitatea sistemului de protecție al țării sud-americane, care include printre altele sistemul rusesc S-300VM. Operațiunea de arestare a liderului socialist a avut loc în zorii zilei de sâmbătă, după un atac de amploare al americanilor asupra mai multor obiective strategice din Venezuela, inclusiv baze militare din capitala Caracas.

 Informația pe scurt:

·        SUA au neutralizat apărarea aeriană a Venezuelei în 20 de minute, înaintea capturării lui Maduro

·        Sistemele rusești S-300VM, Buk-M2E și Pantsir-S1 au fost rapid orbite și dezactivate

·        Războiul electronic american a forțat radarele să emită, făcându-le vulnerabile la rachete antiradar

·        Mentenanța slabă și instruirea deficitară au amplificat colapsul apărării

·        Aviația venezueleană a fost în mare parte neoperabilă și blocată la sol

- articolul continuă mai jos -

  Operațiunea a demonstrat vulnerabilitatea sistemelor rusești moderne

 O operațiune fulger

Într-una dintre cele mai dramatice escaladări în relațiile dintre Washington și Caracas din ultimele decenii, forțele speciale americane l-au capturat sâmbătă dimineața pe președintele venezuelean Nicolás Maduro în propriul sau adăpost. Operațiunea de extragere a liderului socialist a avut loc după un atac militar masiv asupra mai multor obiective strategice, inclusiv baze militare din Caracas.

 Potrivit relatărilor, zeci de aeronave americane au survolat Caracasul, iar exploziile au vizat zone precum aeroportul La Carlota, cartierul 23 de Enero, cartierul general militar Fuerte Tiuna și regiunea Higuerote. Imagini apărute ulterior au arătat distrugeri la infrastructura militară a Venezuelei.

Conform informațiilor, operațiunea ar fi fost executată de Delta Force, unitatea de elită a armatei americane specializată în operațiuni de contraterorism.

În jurul orei 02:00 dimineața, locuitorii din Caracas au raportat explozii puternice și au observat coloane de fum ridicându-se deasupra orașului. Pe rețelele sociale au circulat imagini cu elicoptere și lovituri aeriene, iar mai multe cartiere au rămas fără electricitate.

BBC Verify a confirmat lovituri în cel puțin trei locații-cheie: baza aeriană Generalísimo Francisco de Miranda (cunoscută ca La Carlota), portul La Guaira – principalul punct de legătură maritim al capitalei cu Marea Caraibilor – și aeroportul Higuerote, situat la est de Caracas. Guvernul venezuelean a mai declarat că au fost afectate și statele Miranda, Aragua și La Guaira.

Într-o conferință de presă desfășurată la câteva ore după atac, președintele Donald Trump a confirmat că Maduro și soția sa, Cilia Flores, au fost capturați și scoși din țară într-o operațiune militară desfășurată în cooperare cu agenții din Drug Enforcement Administration, agenția federală a Statelor Unite responsabilă cu combaterea traficului de droguri.

 Potrivit declarațiilor oficiale, cei doi au fost puși sub acuzare la New York pentru infracțiuni legate de trafic de droguri și arme, inclusiv conspirație pentru narco-terorism, import de cocaină și posesie de armament greu. Cei doi au ajuns în cursul serii de sâmbătă la New York, fiind închiși într-un centru de detenție din Manhattan.

Capturarea liderului venezuelean survine pe fondul unor tensiuni crescute între cele două țări, amplificate recent de acțiuni militare americane împotriva unor ambarcațiuni din Caraibe, despre care Washingtonul afirmă că sunt folosite pentru traficul de droguri.

 Statele Unite îl acuză de mai mult timp pe Maduro că este implicat personal în rețele de trafic de droguri și că conduce Venezuela fără legitimitate democratică. La începutul lunii august a anului trecut, Administrația de la Washington a anunțat o recompensă de 50 de milioane de dolari pentru informații care să ducă la arestarea liderului de la Caracas.Maduro a respins acuzațiile, susținând constant că este victima intimidării și agresiunii americane.

O apărare mult-lăudată

 Unul dintre cele mai importante momente ale operațiunii americane a fost eliminarea apărării aeriene a Venezuelei, care a avut loc extrem de rapid.

Experții au afirmat că “scutul rusesc” de deasupra Caracasului, apărarea aeriană a Venezuelei, trebuia să fie un fel de cupolă de fier care să oprească forțele Statelor Unite. Asta după ce, timp de un deceniu, blogurile de apărare și analiștii au scris de exemplu extrem laudativ despre sistemul rusesc S-300VM, achiziționat de guvernul de la Caracas.

 Sistemul rusesc de apărare antiaeriană și antirachetă cu rază lungă de acțiune S-300VM, cunoscut și sub numele de Antey-2500, face parte din familia S-300, dar este varianta grea, mobilă, montată pe șenile, destinată în special apărării obiectivelor strategice și a forțelor terestre.

Mult timp prezentat de Rusia ca un simbol al descurajării militare și ca alternativă la sistemele occidentale precum Patriot, S-300VM este proiectat să intercepteze avioane, rachete de croazieră, rachete balistice tactice și, teoretic, unele ținte hipersonice.
Sistemul are o rază de detectare de până la aproximativ 250 km și poate angaja ținte la distanțe de până la 200 km, putând urmări simultan până la 24 de ținte și ghida mai multe rachete în același timp.

  Potrivit experților, S-300VM folosește radarul principal 9S32ME (cunoscut de NATO sub numele de SA-23 Gladiator), cu antenă fazată de mare putere.

Sistemul este gândit să opereze în condiții de război electronic intens și să protejeze orașe mari, baze militare și infrastructură critică, fiind complet mobil pe teren dificil.

Rusia a exportat S-300VM către foarte puține state, sistemul fiind una dintre cele mai rare versiuni S-300 aflate în afara Rusiei. Venezuela este cel mai important client extern al Moscovei în ceea ce privește acest echipament, cu 2 batalioane complete livrate după 2010, care reprezenta nucleul apărării aeriene strategice a regimului Maduro. (Al doilea client confirmat public este Egiptul, cu livrări confirmate în a doua jumătate a anilor 2010).

 În plus, experții au spus constant că Marea Caraibilor este o zonă riscantă pentru flota americană din cauza aparatelor Su-30 ale Venezuelei, care vor ataca navele de război ale SUA înainte ca acestea să ajungă la distanță operațională.

Astfel, varianta Su-30MK,principalul avion de luptă al forțelor aeriene venezuelene, este un aparat de vânătoare, bimotor, supersonic, din generația a 4-a++, produs de Sukhoi și derivat din familia Su-27. Este conceput pentru superioritate aeriană și lovituri multirol (aer-aer și aer-sol), cu autonomie mare și capacitate de luptă pe distanțe lungi.

De asemenea, un alt element al apărării aeriene a Venezuelei este Buk-M2E, un sistem rusesc de apărare antiaeriană cu rază medie de acțiune, destinat protejării trupelor, bazelor și obiectivelor regionale împotriva atacurilor aeriene. Este varianta de export a sistemului Buk-M2 și este gândit pentru luptă mobilă, în prima linie.

Buk-M2E este un sistem antiaerian mobil, montat pe șenile, conceput pentru a însoți forțele terestre. Sistemul poate detecta, urmări și lovi ținte aproape independent, inclusiv avioane de luptă, elicoptere, drone, rachete de croazieră și bombe ghidate, însă, spre deosebire de S-300VM, nu este optimizat pentru rachete balistice.

În sfârșit, un alt element din scutul venezuelean este sistemul de rachete sol-aer Pantsir-S1, capabil de apărare antiaeriană pe rază scurtă și medie. Acesta reprezintă un upgrade față de armamentul pe care Venezuela l-a primit din Rusia în urmă cu peste un deceniu.

Pantsir-S1 este mai mobil și dispune de senzori superiori, ceea ce îl face mai eficient în angajarea țintelor aeriene care zboară la altitudini joase, comparativ cu Pechora-2M, o rachetă din epoca sovietică pe care Rusia o livrase anterior Venezuelei.

Potrivit Business Insider, Pantsir-S1 completează sistemele S-300VM și Buk-M2 pe care Venezuela le-a achiziționat din Rusia în urmă cu mai mulți ani.

S-300VM poate acoperi distanțe de până la aproximativ 250 de kilometri și este utilizat pentru contracararea rachetelor balistice, în timp ce Buk-M2 acoperă circa 50 de kilometri și este folosit în mod obișnuit pentru angajarea avioanelor și rachetelor de croazieră.

În schimb, Pantsir-S1 are o rază de acțiune de aproximativ 20-32 de kilometri și oferă apărare antiaeriană punctuală, fiind uneori folosit pentru protecția sistemelor cu rază mai lungă.

Scut fisurat

Pagina We Are the Mighty a scris că, pe hârtie, S-300VM este un adevărat coșmar, fiind un monstru mobil pe șenile, conceput să doboare rachete de croazieră până la 250 km. Împreună cu celelalte sisteme, el era menit să creeze o umbrelă protectoare deasupra capitalei Caracas și să oprească navele, avioanele și rachetele americane venite din Marea Caraibelor.

Deci cum a reușit Operațiunea “Southern Spear” să spargă apărarea aeriană a Venezuelei în doar 20 de minute? Fizica, au scris experții americani.

Potrivit acestora, S-300 se bazează pe radarul de ghidaj 9S32ME, dar acest radar are o vulnerabilitate exploatabilă: trebuie “să țipe” ca să audă.

Aparatele EA-18G Growler și F-35C  lansate de pe portavionul USS Gerald nu s-au limitat însă la a bruia semnalele sistemelor venezuelene, ci “le-au înecat complet.” Americanii i-au forțat pe operatorii venezueleni să mărească puterea la maximum pentru a distinge ceva prin zgomotul static.

Analiștii au scris că aceasta a fost “momeala” folosită de americani: în clipa în care acele radare s-au aprins, ele au devenit balize pentru rachetele anti-radar ale Marinei SUA. S-300 poate urmări 24 de ținte, dar nu poate lovi ceea ce nu vede, mai ales când “creierul” său are o criză digitală. Sistemele au fost lovite de AGM-88 HARM (High-Speed Anti-Radiation Missile), o rachetă tactică aer-sol, de mare viteză, concepută pentru a detecta și distruge sistemele de apărare antiaeriană ale inamicului care folosesc radare.

Foarte probabil, cea mai mare vină a eșecului scutului aerian al Venezuelei o au operatorii umani. S-300VM necesită oameni foarte bine instruiți, care înțeleg gestionarea spectrului, geometria complexă și nuanțele subtile ale filtrării țintelor false. Venezuela operează o mare parte din echipamentele sale militare cu recruți, care (posibil) nu au fost plătiți de trei luni și, cel mai probabil, au primit instruire dintr-un pliant tradus din rusă, au scris experții americani. 

Când ecranele li s-au umplut cu sute de ținte fantomă create de ingeniozitatea americană sau când radarul inamic a început să afișeze coduri de eroare, foarte probabil că operatorii au fost derutați. S-ar putea să fi înghețat, apoi să fi intrat în panică; sau, mai probabil, au abandonat sistemul S-300VM.

O altă vulnerabilitate importantă, remarcată de experți, a fost aceea că sistemele construite în Rusia au fost proiectate pentru zonele deschise din Europa de Est, nu pentru relieful denivelat al coastei venezuelene. S-300 a fost conceput ca un sistem mobil pentru a proteja locațiile larg dispersate ale Rusiei, de la baze militare la sate, pe terenuri și în climate variate. Dar Rusia este un loc unde orizontul poate fi plat pe sute de kilometri și poți vedea un bombardier urcând în altitudine de la mare distanță. Venezuela este puțin diferită; este un haos accidentat de munți de coastă și văi adânci care fac aproape imposibilă țintirea pe linie de vizare, au scris comentatorii.

Rachetele Tomahawk, care zboară la altitudine joasă, au profitat de acest lucru. Planificatorii de zbor ai Marinei SUA au dirijat roiurile de Tomahawk prin văi, folosind munții drept scut fizic într-o tactică numită zbor la nivelul solului. Până când bateriile de la baza La Carlota au observat valul de proiectile care se apropia, rachetele americanilor erau deja sub orizontul radarului, folosind chiar munții meniți să protejeze capitala drept acoperire.

Specialiștii au scris că, după observarea rachetelor, operatorii venezueleni au avut la dispoziție doar câteva secunde pentru a le distruge. Pur și simplu nu poți intercepta un “stâlp de telefon” cu viteză Mach 0,8 când ai doar șase secunde pentru a fixa ținta, lansa și lovi, indiferent cât de mare îți este bugetul, au afirmat ei.

Experții americani s-au referit și la Forțele Aeriene Venezuelene (AMB), dotate cu aparate Su-30MK2 Flanker care transportă racheta Kh-31 Krypton.

Aceasta este o armă extrem de periculoasă. Kh-31 este o rachetă antinavă Mach 3+ care zboară la nivelul solului. Venezuela are 24 de Flanker-e capabile să o lanseze, însă ele nu au putut să riposteze la timp.

În sfârșit, potrivit relatărilor, forțele americane au distrus și un sistem de rachete sol-aer Buk-M2E de fabricație rusească, staționat la baza aeriană La Carlota din Caracas. Lovitura a făcut parte din operațiunea mai amplă care a vizat infrastructură militară-cheie din capitala venezueleană.

Potrivit Clash Report, care a publicat dovezi vizuale ale sistemului distrus, Buk-M2E era desfășurat pentru a proteja obiective strategice din zona Caracasului.

Analiștii cred că Venezuela deține cel puțin două batalioane ale acestui sistem de apărare aeriană, cele mai recente livrări având loc în toamna anului 2025.

Buk-M2E, desemnat 9K317E, este echipat cu rachete 9M317E și poate angaja simultan până la 24 de ținte aeriene, la distanțe de până la 20 de kilometri. Configurația venezueleană include punctul de comandă 9S510E, radarul de descoperire a țintelor 9S18M1E și unități transportor-lansator 9A316E, montate pe șasiu MZKT-69221 6×6.

Clash Report a menționat că, în octombrie 2025, Venezuela a început să desfășoare aceste sisteme ca reacție la zborurile bombardierelor americane în apropierea coastelor sale. Unități suplimentare au fost poziționate în orașul de coastă La Guaira, situat imediat la nord de capitală.

Semnificații

Operațiunea “Southern Spear” a fost o capodoperă tehnică, au scris analiștii de la We are The Mighty. Atacul a demonstrat că hardware-ul rusesc nu poate face față software-ului american. S-300 este, practic, mort, iar USS Ford patrulează acum lângă coasta venezueleană.

În ultimul deceniu, reprezentanții de vânzări ai Kremlinului au promovat S-300VM “Antey-2500” drept scutul suprem. Acesta a fost vândut ca un sistem capabil să doboare rachete hipersonice, să urmărească simultan douăzeci și patru de ținte și să transforme Marea Caraibilor într-o zonă interzisă pentru Marina SUA. Alte țări au cumpărat și ele sistemul, inclusiv China, India, Vietnam și chiar unele state NATO.

Și Venezuela a făcut-o. A achiziționat două batalioane complete de S-300VM, cheltuind suficienți bani din petrol cât să paveze cartierele sărace cu aur, totul pe promisiunea că acest hardware era o umbrelă invulnerabilă împotriva Occidentului “ticălos.”

La ora 04:00, pe 3 ianuarie 2026, Marina SUA a transformat însă acea umbrelă în materiale reciclabile, și a făcut-o în mai puțin de 20 de minute, au afirmat analiștii.

Potrivit CiberCuba, atacul american a scos la iveală inadecvarea apărării aeriene a Venezuelei. Radare nefuncționale și aeronave improprii pentru luptă au lăsat țara vulnerabilă, demonstrând o putere militară mai degrabă construită pe propagandă decât pe realitate.

În doar câteva ore, mitul “puterii militare bolivariene” s-a spulberat. Primul val de bombardamente și atacuri cu drone nu doar că a lovit instalații-cheie, ci a expus și un adevăr incomod pentru chavism: Venezuela a intrat în noaptea atacului practic oarbă, fără o umbrelă eficientă de apărare aeriană și cu aviația de luptă incapabilă să răspundă. Ceea ce fusese prezentat ani la rând drept descurajare strategică s-a dovedit, în momentul critic, a fi o apărare degradată și fragmentată, mai apropiată de propagandă decât de războiul real.

Așa cum am menționat mai sus, Venezuela a mizat pe un sistem mixt de rachete S-300, Buk, Tunguska și baterii rusești cu rază scurtă. Scutul a fost însă conceput mai degrabă pentru a refuza accesul în spațiul aerian al Venezuelei, decât pentru a-l domina cu avioane de vânătoare.

Peste jumătate dintre radarele cu rază lungă erau nefuncționale chiar înainte de atac, din cauza lipsei de mentenanță, a sancțiunilor și a corupției, ceea ce a redus capacitățile de detecție și coordonare.

Atacul din primele ore a combinat drone și rachete împotriva porturilor, bazelor aeriene (La Carlota, Maracay), Fort Tiuna și nodurilor de comandă; această tactică de tip SEAD/DEAD vizează în mod specific dezactivarea radarului și a centrelor de control încă de la început.

Cu radare avariate sau bruiate și comunicații supuse războiului electronic, multe baterii antiaeriene au devenit “oarbe” sau izolate, lipsite de conștientizare situațională și de ordine clare pentru un foc coordonat.

Pe hârtie, Aviația Militară Bolivariană dispunea de avioane F-16 americane și de aproximativ 24 de aparate Sukhoi Su-30 rusești ca piloni ai apărării aeriene.

În practică, studiile de apărare estimau că doar 3-4 F-16 erau efectiv pregătite pentru luptă și că puțin peste jumătate dintre Su-30 erau capabile să zboare, mult prea puțin pentru a susține o campanie aeriană serioasă împotriva SUA.

Bombardamentele americane s-au concentrat asupra pistelor, hangarelor, depozitelor de combustibil și centrelor de comandă, lăsând multe aeronave expuse riscului de a fi distruse la sol sau imediat ce ar fi încercat să decoleze.

Sancțiunile, lipsa pieselor de schimb, piloții cu puține ore de zbor și o conducere profund politizată au redus forța aeriană a lui Maduro la o capacitate simbolică: parade, interceptări punctuale și propagandă, dar puțină capacitate reală de reacție într-un război de mare intensitate.

Pe de altă parte, experții cred că Rusia a ieșit și ea șifonată în urma operațiunii americane în Venezuela. Nu doar că specialiștii americani ar putea obține acces la întregul arsenal al forțelor armate venezuelene, inclusiv la sistemele de armament livrate recent de Moscova.

Experții cred că momentul este important și prin faptul că sistemele lor de apărare antiaeriană nu au fost doar neutralizate, ci și înțelese după atacul împotriva Venezuelei.

Timp de peste un deceniu, S-300VM a fost prezentat drept un scut aproape impenetrabil, capabil să transforme spații întregi în zone interzise pentru aviația americană. Venezuela a investit miliarde de dolari în această promisiune, considerând sistemul o garanție a supraviețuirii regimului. În realitate, în mai puțin de 20 de minute, apărarea aeriană a fost orbită printr-o combinație de război electronic, lovituri de precizie și exploatarea terenului muntos de pe coastă. Radarele, forțate să emită la putere maximă pentru “a vedea” prin bruiaj, s-au transformat în balize pentru rachetele antiradar americane.

Odată înțelese, aceste sisteme devin previzibile oriunde ar fi desfășurate. În războiul modern, nu mai este nevoie să distrugi fiecare baterie antiaeriană; este suficient să îi cunoști limitele, au scris experții.

Pentru Statele Unite, operațiunea a fost o demonstrație de metodă: observare, testare, simulare și apoi distribuirea concluziilor către aliați. Pentru Moscova, atacul este un eșec strategic major. Arme vândute ca simbol al descurajării riscă acum să își piardă valoarea pe piețele de export, iar aliați precum Iranul sau Pakistanul ar putea începe să pună întrebări incomode, concluzionează comentatorii.

Surse: BBC, We Are the Mighty, MSN, Army Recognition, National Interest, Business Insider, United 24, Ciber Cuba, Defence – UA, af.mil, cgtn.com, Pucara.org, Truth Social, Telegram, X

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!