Cum primești trei pensii în avans. Ce trebuie să faci acum dacă ai card la Raiffeisen Bank
Când ai nevoie de bani în plus, statutul de pensionar îți aduce dobânzi reduse pentru descoperitul de cont și creditele Raiffeisen Bank. Cum primești trei pensii în avans și ce trebuie să faci ca să ai card la instituția numită?
Cum primești trei pensii în avans?
Pentru cheltuielile neprevăzute, pensionarii pot accesa oricând un descoperit de cont (Overdraft). Astfel, pot primi până la 3 pensii în avans pe cardul de pensie Raiffeisen Bank. Bunicii beneficiază de zero lei comisioane de acordare și administrare, iar dobânda se aplică numai pentru sumele utilizate.
Cum primești trei pensii în avans. Ce trebuie să faci acum dacă ai card la Raiffeisen Bank
Pensionari la Casa de pensii
Când vine vorba despre sume mai mari, pensionarii au la dispoziție credite la un act distanță, toate cu dobânzi preferențiale în cazul în care încasează pensia la Raiffeisen Bank, anume Flexicredit, creditul de nevoi personale fără ipoteză și Flexicredit Refinanțare, creditul de refinanțare fără ipotecă.
Pensia pe card
Milioane de pensionari își primesc pensia pe card, o măsură care, spunea Teodorovici, în 2019, face economii substanțiale la buget. La acel moment, oficialul declara că vrea ca statul să nu mai dea 600 de milioane de lei anual pentru expedierea pensiilor prin Poșta Română. Astfel, din 2020, pensia să nu mai fie adusă de poștaș, ci să fie virată pe card. Măsura afectează circa 3,2 milioane de pensionari, bătrâni care se vor adăuga celor 2,17 milioane pensionari care își încasează pensiile în conturi bancare.
Avantaje și dezavantaje virarea pensiilor pe card
Avantaj. Ca orice măsură, trecerea pensiilor pe card aduce avantaje și dezavantaje. Pensionarii nu vor mai fi la mâna poștașilor, nevoiți deseori să aloce câteva zile plății pensionarilor, în special în zonele rurale, având banii livrați electronic.
Dezavataj. Pentru a folosi banii primiți pe card pensionarii trebuie să se afle în localități în care există măcar un bancomat. Chiar și așa, acesta se poate afla la o distanță considerabilă de locuința beneficiarului. În mod identic, îndeosebi în mediul rural, lipsesc punctele POS la magazine ceea ce împiedică pensionarii să poată cumpăra bunurile necesare. Nelămuririle privind situația conturilor bancare nu pot fi obținute telefonic, situație deseori dificilă, ori numai la sediul băncii.
Subiecte asemanatoare
7.000 de vieți salvate în 30 de ediții de donare de sânge la Antibiotice
Gaură uriașă în sistemul de sănătate. Pacienții plătesc peste un sfert din cheltuieli!
Banii românilor pentru pensie, la un nivel record!
Șeful CNAS avertizează: „Într-un an vom pune lacătul pe farmacii și spitalele își vor închide porțile”
Luca Niculescu, desemnat premier. A patra încercare pentru deblocarea crizei politice
Guvernul a concediat 46.000 de oameni, dar nu știe ce a rezolvat cu asta!
USV Iași invită comunitatea la Zilele Recoltei, pe 3 și 4 octombrie
România cere Tezaurul de la Moscova!
Guvernul Mureșan a picat! Criza politică se adâncește
Călin Georgescu, în cătușe! Curtea de Apel a decis: 30 de zile de arest preventiv
USV Iași organizează Zilele Recoltei, pe 3 și 4 octombrie 2026
Trei spectacole la Opera Iași, de la balet pentru copii la Rameau
Universitatea de Științele Vieții cumpără legume eco
Cum îi ajută joaca educativă pe copii să învețe mai ușor și să își dezvolte creativitatea
Ghid practic pentru evaluarea condițiilor de înregistrare și a regulilor promoționale la TotoGaming Cazino
Iașul se pregătește de un spectacol pe străzi!
Ștafeta Veteranilor ajunge la Iași
Este sau nu este dictatură în România? ”Într-o țară în care constituția în funcțiune nu poate fi înlocuită integral cu o constituție absolut nouă, este instalată DICTATURA.”
FOTOGRAFIA ZILEI! Craiova ridică al doilea stadion nou, în timp ce Iașul așteaptă de aproape un deceniu! Investiție de peste 222 de milioane de lei
Decizie importantă pentru profesorii din Iași, venită de la CJUE
Lacul CUG II din Iași va fi transformat complet! S-a semnat contractul de finanțare europeană!
Zeci de mii de credincioși au umplut străzile Iașului! „Calea Sfinților”, procesiune impresionantă la Hramul Sfintei Parascheva
Calendar Ortodox 12 octombrie O zi cu povești de curaj și taină din viețile sfinților
Horoscopul zilei de luni, 12 octombrie 2026
CSM Iași 2020 – campioană națională la șah
Întreținerea nu se oprește la majorat și continuă în condiții care pot schimba totul
Pelerinajul de la Iași, luat cu asalt de credincioși! La ora 19 începe procesiunea „Calea Sfinților”
Ce pustiu ar fi Iașul...
ASPI zdrobește Știința Miroslava. Schimbare de lider!
BNR va oferi mai multă „libertate” pieței în privința reglării cursului
Matematica ascunsă în spatele unui slot online aparent simplu
Iașul are sute de farmacii, dar tot mai puțini farmaciști
Culoar unic către Sfânta Parascheva
Un nou scandal în educație: câteva mii de norme ocupate de profesori fără studiile cerute!
Schimbare importantă la cardul de sănătate! Ce se întâmplă cu CEAS și noua carte electronică de identitate
ASPI zdrobește Știința Miroslava. Schimbare de lider!
Începe vaccinarea antigripală! Cine primește vaccinul gratuit și cine beneficiază de reducere
Economist cu 4.000 de lei, șofer cu 5.400. La Iași, meseria bate diploma la salariul de angajare
Handbal feminin, Liga Florilor. CSM Iași 2020, înfrângere fără drept de apel la Târgu Jiu!
Miroslava defilează, iar lupta din spatele liderului ia foc!
Luca Niculescu, desemnat premier. A patra încercare pentru deblocarea crizei politice
Comuna Aroneanu, județul Iași, anunță finalizarea cu succes a tuturor lucrărilor prevăzute în cadrul proiectului „Amenajare pentru circulația bicicletelor în comuna Aroneanu, județul Iași”
Cinci aparate de zbor au încălcat spațiul aerian al Moldovei. Maia Sandu acuză Rusia
„CREST - Comportamente Responsabile prin Educație pentru Sănătatea Tinerilor”
Consultări la Cotroceni. Grindeanu cere mandatul de premier
Spectacol uriaș la Iași! Pelerinajul Sfintei Parascheva se suprapune cu o avalanșă de concerte și evenimente
Spitalul Regional, amânat până în 2029. Din împrumutul de 250 de milioane de euro, s-au folosit doar 50 de milioane!
Înapoi la sat, dorința tot mai mare a tinerilor ce-și doresc viață liniștită și mâncare sănătoasă
Prima înfrângere pentru CS USV-CSM Iași, care pierde primul loc
USV CSM Iași, la prima înfrângere, dar locul 2 rămâne intact!
Nobel 2026 pentru „comutatorul de lumină” al creierului
Iașul își face propriul Disneyland acvatic: tobogane, zonă tropicală și piscine pentru toate vârstele
Contract semnat! Începe marea reconfigurare din jurul Palatului Culturii
Autostrăzile Iașului, la mâna judecătorilor!
Iașul riscă să rămână fără autorizații de construire! 1 ianuarie 2027, data care poate bloca orașul
Ce se întâmplă cu pielea după o vară întreagă de soare
Iașul are sute de farmacii, dar tot mai puțini farmaciști
Probleme uriașe pe autostrada către Pașcani. A7, păsuită încă un an!
Iașul dă lovitura: a patra victorie la rând! USV-CSM 2-0 cu Gheorgheni
Nu orice gând merită să devină destin. Cum ne păstrăm mintea curată
Alertă la Chișinău: Moldova pregătește starea de urgență energetică și hidrologică. Nistrul pierde milioane de metri cubi de apă
Interviu
Roluri în trei filme pentru actorul ieşean Ionuţ Cornilă
„Trebuie să producem peste 7 tone de grâu pe hectar doar pentru a acoperi cheltuielile de înființare a culturii”
Ce whisky se bea la Camera Deputaților
„Ia unește lumi. Și o face fără grabă, fără zgomot, cu rost”
„Medicina în dar și credința în vindecare”
„Fiecare dintre noi are un dar special, o chemare unică, iar lumea devine mai frumoasă atunci când fiecare își urmează drumul cu sufletul deschis”
Politica
PSD insistă pentru guvernare cu PNL. Bolojan spune „nu” repetării vechii formule
Liderul PNL Iași acuză PSD că pregătește suspendarea lui Nicușor Dan: „Lipsesc 18 voturi”
Sorin Grindeanu pune condiții pentru intrarea PSD la guvernare
Noul premier, întâmpinat cu un zid politic! PSD nu dă voturi în alb, AUR și SOS resping Cabinetul
Luca Niculescu, desemnat premier. A patra încercare pentru deblocarea crizei politice
Consultări la Cotroceni. Grindeanu cere mandatul de premier
Ultima Ora
Trei spectacole la Opera Iași, de la balet pentru copii la Rameau
Universitatea de Științele Vieții cumpără legume eco
Cum îi ajută joaca educativă pe copii să învețe mai ușor și să își dezvolte creativitatea