Ienicerii lui Putin: cum transformă Rusia copiii ucraineni în carne de tun imperială

Sub faldurile butucănoase ale propagandei „salvatoare”, Rusia duce o politică rece, sistematică și monstruoasă: fură copiii Ucrainei și îi mutilează sufletește pentru a-i transforma în soldați ai imperiului.

Nu e metaforă. Nu e zvon. Nu e interpretare tendențioasă. E o realitate rece ca baioneta, confirmată de rapoarte internaționale, relatări locale și chiar de gura largă a unor oficiali ruși prea mândri ca să-și ascundă ticăloșiile.

Sub pretextul evacuării, salvării sau „reeducării”, mii de copii ucraineni – mai ales orfani, dar și minori separați de familii prin bombardamente – sunt transportați în teritoriile ocupate, în adâncul Rusiei, ba chiar și în Belarus, și băgați într-un sistem de spălare identitară care amintește, dureros, de ceea ce făceau imperiile medievale cu populațiile învinse: le luau copiii și-i creșteau împotriva propriului neam.

Răpirea, ridicată la rang de doctrină

Pentru regimul de la Kremlin, acești copii sunt resurse de război. Punct. Nu victime, nu suflete nevinovate, nu persoane cu drepturi. Sunt lut moale, gata de frământat, de instruit, de transformat în loialitate rusească cu bocanci. Iar procesul e cinic, bine organizat, fără remușcări: se începe cu schimbarea numelui, a limbii, a hainelor. Se interzice comunicarea cu familia biologică, unde există. Se injectează în mintea fragilă a copilului o „istorie” scrisă la Moscova, unde Ucraina nu există, NATO e diavolul, iar mama Rusie este unica mântuire.

Copiii sunt duși în tabere cu nume simbolice, precum „Războinicul” sau „Soimii Patriei”, și supuși unui program de „instruire” militară în toată regula: exerciții fizice, tehnici de luptă, manevrarea dronelor, medicină de front. Instructorii? Veterani din armata rusă, care au trecut prin tranșeele Donbasului și au învățat un singur limbaj: cel al dominației prin violență.

Acești „șoimi” nu sunt crescuți pentru a deveni cetățeni. Sunt crescuți pentru a deveni arme. Nu li se oferă o viață – li se oferă o misiune: să urască ceea ce sunt și să lupte pentru ceea ce li s-a spus că trebuie să devină. Este inginerie psihologică pe fond de genocid cultural. Este crima perfectă într-o lume imperfectă, cu ochii închiși.

De ce nu urlă lumea?

Poate că imaginile cu tancuri dau mai bine la televizor decât chipurile goale ale unor copii dresați să zâmbească pentru Kremlin. Poate că cinismul a devenit norma. Poate că, în aglomerația de știri și mizerii globale, un copil ucrainean forțat să spună „Slavă Rusiei” nu mai mișcă pe nimeni.

Dar tăcerea complice ucide mai sigur decât o bombă. Fiecare zi în care acești copii rămân acolo e o zi în care ni se rupe o bucată de demnitate colectivă. Să nu uităm: acești copii nu sunt doar ai Ucrainei. Sunt copii ai umanității. Și în fiecare dintre ei pe care Rusia îl fură, îl mutilează și îl transformă în jucărie militară, pierdem ceva din noi toți.

Moartea inocenței, cu aprobare de la stat

Regimul lui Putin nu mai are limite. A trecut de la manipularea propriilor cetățeni la răpirea copiilor altora. I-a luat pe cei mai vulnerabili, i-a îmbrăcat în haine de campanie și i-a pus să joace o piesă de teatru sinistră în care rolul lor e să devină viitorii soldați ai unei Rusii care nu se mai satură de sânge, suferință și dominație.

Oricât ar încerca să o îmbrace în panglici tricolore și cântece patriotice, această operațiune e o mizerie fără echivoc. E o crimă de război. E o rușine eternă. Iar cine tace sau relativizează, devine complice.

Războiul nu se poartă doar cu arme. Se poartă și cu mintea celor mici. Iar Rusia, azi, face exact ce făcea și Imperiul Otoman odinioară: își fabrică ienicerii din fiii învinșilor. Diferența e că noi avem internet, sateliți, ONU și democrație. Dar, culmea, tot ne prefacem că n-avem ce face.

Radu Caranfil puterea.ro