INCHIDE

Nicolae Voiculeț îl acuză pe Dominic Fritz că a intervenit pentru interzicerea unor colinde scrise de Radu Gyr din repertoriul de Crăciun al Filarmonicii Banatul. Primarul Timișoarei răspunde zeflemitor acuzațiilor

Nicolae Voiculeț îl acuză pe Dominic Fritz că a intervenit pentru interzicerea unor colinde scrise de Radu Gyr din repertoriul de Crăciun al Filarmonicii Banatul. Primarul Timișoarei răspunde zeflemitor acuzațiilor

Dominic Fritz a răspuns zeflemitor acuzațiilor pe care i le-a adus Nicolae Voiculeț. Artistul a spus că acesta a intervenit pentru interzicerea colindelor scrise de către Radu Gyr din programul de Crăciun al Filarmonicii Banatul.

„În Timișoara, orașul unde a început Revoluția Română, un neamț proaspăt cetățean, Dominic Samuel Fritz, împreună cu partidul său USR, au interzis colindele lui Radu Gyr în concertul de Crăciun al Filarmonicii Banatul. Au tăiat din program glasul sfinților închisorilor. Au închis gura martirilor din Aiud, Pitești și Gherla.

Au declarat ‘extremiste’ colindele pe care le cântau timișorenii când mureau în Decembrie ’89 strigând ‘Există Dumnezeu!’.Asta nu e politică. E profanare. E război împotriva sufletului românesc. Și nu vom mai înghiți în tăcere”, a declarat Nicolae Voiculeț.

Dominic Fritz a răspuns zeflemitor acuzațiilor pe care i le-a adus Nicolae Voiculeț

Dominic Fritz a replicat în scandalul cu Nicolae Voiculeț, pe tema „colindelor interzise”, scrise de către Radu Gyr. Primarul Timișoarei a reacționat zeflemitor la adresa naistului.

„Acum am interzis și Crăciunul. Asta dacă dai crezare noului fake news din bula extremisto-manipulativă. Un tip care a candidat pentru AUR la Senat și cântă la nai visează agresiv la ziua în care ‘un neamț va îngenunchea în fața colindului românesc’.Ce s-a întâmplat?

Filarmonica Banatul a decis să nu mai cânte, la un concert, două piese bazate pe versurile lui Radu Gyr, poet legionar. Și bubuie netul marș/televiziunile rusești că ‘primarul neamț interzice colinde românești’”, a declarat Dominic Fritz.

Fritz a spus că nu a avut nicio implicare în interzicerea colindelor scrise de către Radu Gyr din repertoriul Filarmonicii Banatul.

Oana Ivan r3media.ro

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!